Mesut Ozil a fost nu doar unul dintre cei mai buni fotbalişti ai campioanei mondiale Germania la turneul final din Brazilia, ci şi unul dintre cei mai mărinimoşi participanţi la competiţie. Mijlocaşul lui Arsenal a promis înainte de startul întrecerii că va ajuta un număr de 11 copii care au nevoie de operaţie, dar după cucerirea trofeului s-a hotărât să mărească numărul beneficiarilor la 23.
Ozil a anunţat pe Facebook că îşi va dona prima pentru câştigarea Campionatului Mondial: „Înainte de startul competiţiei, am promis că voi ajuta 11 copii bolnavi. Dar, după victoria noastră, nu mă voi rezuma doar la o echipă, ci la un lot întreg, de 23. Aceasta este modalitatea mea personală de a mulţumi pentru ospitalitatea poporului brazilian”.
În total, Ozil a donat 303.379 de euro, sumă primită din partea federaţiei germane pentru câştigarea titlului mondial. Un gest similar au făcut şi argentinienii Lionel Messi şi Javier Mascherano, care au donat 134.859 de dolari unui spital de oncopediatrie din Buenos Aires.