spot_img
spot_imgspot_img
15.3 C
Vaslui
28-mai-2024

Cum se poate face performanţă şi la liceul cu cei mai mulţi picaţi la Bac

- Advertisement -

Un seralist al Colegiului „Valeriu D. Cotea” din Focşani le-a arătat colegilor săi că se poate obţine o medie de invidiat la Bac, dacă se vrea.Alexandru Topor a obţinut nota 10 curat la matematică şi se pregăteşte acum pentru admiterea la Facultatea de Chimie.”Nu ar fi o tragedie dacă aş lucra ca profesor. E o meserie onorabilă”, ne-a declarat Alexandru.De vină pentru picaţii de la Colegiile Unirea şi Cuza pare să fi fost fizica, iar directorii spun că aceştia au primit o lecţie de … viaţă

Un absolvent de la Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” din Focşani, unitatea vranceană de învăţămant cu cea mai mică promovabilitate la examenul de Bacalaureat, 20,19%, a obţinut la examenul maturităţii media 9,66. Surprinzătoare este nu doar media acestuia, singura de altfel peste 9 la acest colegiu, ci faptul că elevul este seralist. Alexandru Topor a obţinut pe discipline: 9 la limba romană, 10 la matematică şi 10 la chimie, arătand astfel că dacă vrei să înveţi, o poţi face indiferent de unitatea şcolară pe care o frecventezi. “Examenul a fost foarte simplu. Vreau să urmez cursurile Facultăţii de Chimie din Bucureşti şi mi-ar plăcea să lucrez în cercetare. Ştiu că este greu, dar nu ar fi o tragedie dacă aş lucra ca profesor. Această meserie este una onorabilă”, ne-a declarat Alexandru Topor. Absolvent al Şcolii “Ştefan cel Mare”, acesta a întrerupt cursurile timp de patru ani din motive personale. A conştientizat mai tarziu că a greşit şi acum iată-l, la 24 de ani, cu o medie de invidiat la Bacalaureat.

Extremele de la Colegiul Cotea

Promovabilitatea este mai mare decat anul trecut cu mi bine de trei procente: 58,85% anul acesta faţă de 55,32% anul trecut

Mai mult decat atat, elevul Colegiului “V.D. Cotea” a participat anul acesta la Concursul naţional de chimie “Petru Poni” unde a obţinut menţiune. “Este un elev foarte bun, cu medii generale de 9,80. Vrea să facă performanţă şi poate. Este capabil şi conştiincios de mic, soţia mea avandu-l elev în şcoala generală unde a avut referinţe bune”, ne-a declarat directorul Colegiului “Cotea”, profesorul Remus Paraschiv. La acest liceu numai 42 de absolvenţi din cei 208 prezenţi la examenul maturităţii au promovat. “Procentul este mai bun decat anul trecut, iar ponderea mediilor între 5 şi 6 este şi ea mai mare. Consider că cei 31 de elevi care au medii situate între 5 şi 6 au şanse la toamnă să promoveze”, ne-a mai declarat directorul Colegiului “Cotea”.

Fizica le-a jucat feste picaţilor de la CNU şi CNC


Absolvenţii au avut parte anul acesta de subiecte mai lejere faţă de cele care au picat anul trecut

Cel mai mare procent de promovabilitate este şi anul acesta la Colegiul Naţional „Unirea”, 98,60%. Din cei 216 absolvenţi care au susţinut bac-ul, 213 au promovat, iar trei au fost declaraţi respinşi. Doi dintre foştii, de acum, elevi au media sub 6,00, iar unul dintre aceştia a picat la fizică. Este cel puţin curios ca unul dintre cele mai căutate colegii din judeţ să înregistreze nepromovaţi. Situaţia este similară şi la Colegiul „Al. I. Cuza”. Aici numărul candidaţilor la Bac este mai mic, sub 200, dar sunt mai mulţi picaţi: 8, ceea ce scade promobavilitatea. Asta în ciuda faptului că la CNC au fost şi cele mai mari medii din această sesiune. Se pare că şi aici tot fizica a fost de vină. „Rezultatul este unul bun la Colegiul „Unirea”. Poate unii se aşteptau la promovabilitate de 100%. Ca structură a mediilor, 94 sunt peste 9,00, iar 40 sunt peste 9,50. Sunt rezultate foarte bune în condiţiile în care media naţională e undeva aproape de 60%”, ne-a declarat profesorul Cornel Noană, directorul Colegiului Naţional „Unirea”. La randul lor, cei de la Cuza spun că picaţii au primit o lecţie de la … viaţă. „Aşa se pică la bac! Au fost probleme la fizică. La noi sunt 8 elevi care nu au promovat, iar pentru ei aceasta este o lecţie de viaţă. Sunt copii dar care nu au ţinut ritmul. Cred că la contestaţii au şanse că le mai trebuiau cateva sutimi”, ne-a spus şi directorul Colegiului Naţional „Cuza”, Marius Poll.

Notele la limba romană, cele mai contestate

Nemulţumiţii au depus ieri contestaţii, acestea urmand să fie rezolvate pană pe 10 iulie. Rezultatele finale vor fi afişate pe 11 iulie. În Vrancea sunt 668 de contestaţii depuse, cele mai multe la limba şi literatura romană. Tezele au fost sigilate deja aseară şi au luat drumul centrului de contestaţii stabilit în alt judeţ. Reamintim că judeţul nostru se poate mandri cu o absolventă care a terminat Bac-ul cu media 10: cuzista Maria Mănăilă. (M. VLĂDESCU)

Cititi: http://www.ziaruldevrancea.ro/educatie/1588805600-cum-se-poate-face-performanta-si-la-liceul-cu-cei-mai-multi-picati-la-bac.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.