spot_img
spot_imgspot_img
21.2 C
Vaslui
19-mai-2024

Ponta RECUNOAȘTE că a trădat PSD: În 2009, am votat în primul tur cu Antonescu, apoi cu Geoană. Liderul PNL: Înseamnă că este din nucleul dur al dreptei, contez pe votul lui

- Advertisement -

Președintele PSD, Victor Ponta, a dezvăluit, astăzi, că la alegerile prezidențiale din 2009, în primul tur, a preferat să voteze cu Crin Antonescu, și nu cu candidatul PSD, Mircea Geoană. În replică, Antonescu a spus că Ponta, prin declaraţiile făcute legate de votul la prezidenţiale, arată că face parte din „nucleul dur de dreapta”, „conştiincios şi harnic”, care ar trebui păstrat în PSD. La rândul său, Mircea Geoană a spus că gestul lui Ponta va fi taxat de membrii și simpatizanții PSD.
„Eu am fost de două ori la vot la prezidenţiale, sigur, am fost la vot din 1990 încoace. În ’90 am fost şi am votat cu domnul Raţiu, nu a câştigat. În ’92 am votat cu domnul Constantinescu, nu a câştigat. În 1996 am votat cu domnul Constantinescu, a câştigat. Deci cât e: 2-1, nu ? În 2000 am votat cu domnul Isărescu, nu a câştigat, 3-1. În 2004 am votat cu domnul Năstase, nu a câştigat, 4-1. În 2009, în primul tur al votat cu Crin Antonescu, în al doilea tur cu Mircea Geoană, nu au câştigat. Deci, ideea este să nu vă luaţi neapărat după mine la vot. Dar nu-mi pare rău că am fost la toate aceste momente electorale şi evident că o să merg şi în 2014 şi pe 2 şi pe 16 noiembrie. Şi, cum ar spune un prieten al meu mai cinic: gradul de succes este direct proporţional cu numărul de încercări. S-ar putea ca de data aceasta să iasă pe cine votez eu, a declarat Victor Ponta, care în 2009 era șef de campanie al lui Geoană.

Ulterior, Ponta a explicat de ce a votat cu Antonescu, și nu cu Geoană. Întrebat de ce nu l-a votat pe Geoană în primul tur, fiind şef de campanie al acestuia, Ponta a răspuns: „L-am şi votat în turul 2, dar în turul 1 l-am votat pe Crin Antonescu, am considerat că e schimbarea de care avea nevoie România. Acum cred că trebuie schimbat”.

„Nu veţi alege între doi comunişti în 2014”

Preşedintele PSD le-a spus tinerilor din partidul său că sunt norocoși că la  alegerile prezidenţiale nu va mai avea de ales între doi comunişti.

„Sunteţi o generaţie mult mai norocoasă decât a mea. Deja încep să vorbesc ca bătrânii, ceea ce mă face să mă simt foarte ciudat. În urmă cu 10 ani… nu ştiu câţi dintre voi aţi votat în urmă cu 10 ani, în 2004. (…) De ce sunteţi mai norocoşi ? Pentru că cei care aţi votat în 2004, dacă vă aduceţi aminte, a fost o frază celebră: Ce ghinion pe ţara aceasta să aleagă între doi comunişti. Eh, ce noroc pe voi că, sigur, nu veţi alege între doi comunişti în 2014, indiferent cine va candida şi cu ce scor va câştiga„, a declarat preşedintele PSD, prezent la festivitatea de premiere a câştigătorilor celei de-a treia ediţii a concursului Olimpiada de Comunicare Politică organizat de TSD Bucureşti.

Antonescu: Mă bazez pe votul lui Ponta

În replică, Crin Antonescu a spus că Victor  Ponta, prin declaraţiile făcute legate de votul la prezidenţiale, arată că face parte din „nucleul dur de dreapta”, „conştiincios şi harnic”, care ar trebui păstrat în PSD.

”E o lungă istorie de votant de dreapta a domnului Ponta, pentru că dacă în 1992 a votat cu Emil Constantinescu, iar în 1996 a votat cu Emil Constantinescu, în 1990 a votat cu Ion Raţiu, în 2009 a votat cu Antonescu, asta înseamnă că face parte din nucleul dur al alegătorilor de dreapta. Este un alegător harnic, conştiincios, care se prezintă de fiecare dată la vot şi votează candidatul dreptei şi e de văzut dacă în toamna acestui an va rămâne constant, ceea ce este de aşteptat. Pentru mine, în ipoteza că voi fi candidat, este foarte încurajator să contez pe votul domnului Ponta”, a declarat liderul PNL.

Geoană: Membrii PSD și simpatizanții noștri să judece

„Îi las pe membrii noştri de partid, pe votanţii noştri, pe simpatizanţii noştri să judece o astfel de atitudine a domnului Victor Ponta”, a spus Mircea Geoană. El a continuat: „Cu sau fără votul lui Victor Ponta în primul tur, în 2009, am câştigat peste trei milioane de voturi şi în al doilea tur am câştigat 5,2 milioane de voturi. Am câştigat alegerile în România şi probabil le-am câştigat şi pe ansamblu”.

Cititi: http://www.evz.ro/ponta-recunoaste-ca-a-tradat-psd-nu-l-am-votat-niciodata-pe-iliescu-in-2009-in-primul-tur-am-votat-cu-antonescu-nu-cu-geoana.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.