spot_img
spot_imgspot_img
22.9 C
Vaslui
19-mai-2024

35 de jandarmi vranceni, chemaţi să dea cu subsemnatul la DNA

- Advertisement -

Procurorii anticorupţie cercetează modul în care au fost efectuate angajările în perioada 2006-2007 u subofiţerii au fost citaţi în calitate de martori la DNA Bucureşti u unii au ajuns acum două-trei săptămani iar alţii au fost chemaţi de luni u arhiva cu documentele privind angajările din 2006-2007 ar fi fost solicitată integral de către DNA

“Frige” la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Vrancea cu privire la modul în care s-au făcut mai multe angajări în sistem în perioada 2006-2007. După vizita a doi procurori de la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) Structura Centrală, la jumătatea lunii februarie, cu privire la acelaşi aspect, de la jumătatea acestei luni, mai mulţi subofiţeri angajaţi în acea perioadă au fost citaţi ca martori în “dosarul angajărilor”. “Nu sunt vizate persoane, lucrătorii de la DNA nu ne-au dat detalii. Am aflat că este vorba de nişte angajări mai vechi. Vizita celor de la DNA a durat circa o oră, au văzut documentele, după care au plecat.”, declara la momentul respectiv colonelul Daniel Catrangiu, şeful Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Vrancea. Ieri, purtătorul de cuvant al instituţiei a confirmat că mai mulţi jandarmi au fost chemaţi la Bucureşti. “Au fost citaţi mai mulţi subofiţeri în calitate de martori în acel dosar aflat în soluţionarea DNA. Atunci (n.r.- în luna februarie) s-au solicitat nişte relaţii privind angajările, iar acum au fost solicitaţi ca martori.”, a declarat plt. adjutant Adrian Costescu, purtătorul de cuvant al IJJ Vrancea.

JACI -angajaţi pe bază de „atenţii”?

Din informaţiile obţinute pe surse, ar fi vorba de circa 35 de subofiţeri jandarmi, din cei circa 60 care au ajuns în sistem în special în perioada 2007. Mulţi dintre ei provin din randul foştilor “JACI” (n.r.- Jandarm Angajat pe bază de Contract). “Procurorii au vrut să ştie dacă s-au respectat la acel moment condiţiile de angajare a personalului şi dacă au fost solicitate anumite «atenţii» în acest sens. La mine nu a fost cazul.”, a precizat sub protecţia anonimatului unul dintre jandarmii chemaţi la audieri. Acesta a lăsat însă să se înţeleagă că, cel puţin teoretic, ar fi fost şi cazuri în care angajările s-ar fi făcut pe sistemul de “pile” sau de şpagă. Încă neconfirmată oficial există informaţia că, la începutul acestei săptămani, DNA a solicitat cu titlu de împrumut întreaga arhivă a IJJ Vrancea începand cu perioada 2006 şi pană în 2011-2012. Rămane de văzut ce vor găsi procurorii DNA la finalul cercetărilor în acest dosar.

Conducerea IJJ Vrancea, acuzată “din umbră”

Din cate se pare, verificările de la IJJ Vrancea nu sunt singulare în ţară, privitor la modul în care s-au făcut angajările din perioada respectivă. Mai multe voci au reclamat şi atunci, dar şi la momentul disponibilizărilor din sistem din 2011, cand interviurile au fost înregistrate, că “intrarea” respectiv păstrarea în sistem au fost “girate” altfel decat de competenţe profesionale. În 2011, în urma disponibilizărilor ca urmare a măsurilor de austeritate a guvernului Boc au “picat” 22 de lucrători, după ce aceştia au susţinut o serie de teste filmate în faţa superiorilor. Alţi trei jandarmi au contestat în 2011 şi 2012 ordinele colective de disponibilizare însă au pierdut procesele. După materialul publicat în Ziarul de Vrancea, în ediţia online din 15 februarie, unii cititori au comentat acid la adresa conducerii IJJ Vrancea. “Sper să iasă la iveală tot misterul angajărilor din 2006 şi în special 2007 în care nu s-a putut intra corect din cauza celor doi colonei, se ştiu singuri şi au băgat nepoţi, fini chiar şi copilul, se ştiu ei. Oare domnilor procurori se poate face lumină în acest inspectorat (…)?”, a scris Răzvan pe site-ul Ziarului de Vrancea. “Este adevărat că examenele din anul 2011 au fost filmate, în schimb unii din cei examinaţi au ştiut subiectele de dinainte. Mai exact cei cu pile. Conducerea IJJ Vrancea ar trebui schimbată. Mă refer la col Catrangiu, col Telehoi, lt col Prodan. Să ducă ofiţeri din alt judeţ de departe care că nu aibă conexiuni în judeţ cu nimeni…” a mai scris şi Mirel într-un comentariu postat la materialul publicat de Ziarul de Vrancea în luna februarie.  (Gabriel SAVA)

Unde pleacă şeful jandarmilor vranceni?

Deşi nu există încă o informaţie oficială în acest sens, colonelul Daniel Catrangiu va părăsi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Vrancea pentru un post la Cernavodă, la Unitatea Specială 72 Jandarmi, Protecţie Instituţională “Anghel Saligny”. Mutarea urmează să fie operată chiar de la începutul lunii următoare, adică peste cateva zile, urmand ca locul colonelului Catrangiu să fie luat de prim adjunctul IJJ Ialomiţa. Colonelul Daniel Catrangiu se află în fruntea jandarmilor vranceni din aprilie 2005, perioadă în care a fost constestat şi criticat mai ales în urma angajărilor din 2006-2007 cat şi a disponibilizărilor din 2011.

Cititi: http://www.ziaruldevrancea.ro/actualitatea/1588804194-35-de-jandarmi-vranceni-chemati-sa-dea-cu-subsemnatul-la-dna.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.