Data de 26 mai 2014 reprezintă termenul până la care trebuie declarat impozitul pe construcţii, introdus de la 1 ianuarie 2014. Tot până la această dată trebuie plătită prima rată a impozitului. Deşi normele de aplicare au fost aprobate, modul de aplicare a impozitului rămâne ambiguu.
Pe scurt, impozitul pe construcţii se aplică asupra construcţiilor prevăzute în grupa 1 „Construcţii“ din Catalogul aprobat prin HG nr. 2.139/2004, baza impozabilă fiind valoarea acestora înregistrată contabil în soldul debitor al conturilor corespunzătoare construcţiilor. Legea prevede şi elementele care trebuie scăzute la determinarea acestei baze (de ex. valoarea clădirilor şi valoarea lucrărilor de modificare efectuate de locatari asupra clădirilor închiriate, pentru care se datorează impozit pe clădiri, valoarea lucrărilor de modificare pentru construcţiile aflate în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale (UAT).
La începutul lunii mai, Ministerul Finanţelor Publice a publicat un proiect de hotărâre menit să introducă normele de aplicare a impozitului pe construcţii. Deşi mediul de afaceri a contestat noua obligaţie fiscală mai ales din punctul de vedere al cotei aplicabile de 1,5%, al stabilirii bazei impozabile la nivelul valorii contabile brute a construcţiilor şi chiar al subestimării efectului pe termen lung asupra bugetului de stat, proiectul legislativ atinge aspecte de importanţă mai degrabă secundară.
Clarificările aduse prin norme
Mai exact, se clarifică în principal următoarele. În cazul mijloacelor fixe complexe ale căror componente sunt încadrate atât în grupa 1, cât şi în grupa 2 „Echipamente tehnologice“ din Catalog, sunt considerate construcţii numai acele părţi care se încadrează în grupa 1 şi sunt înregistrate în conturi corespunzătoare construcţiilor. Nu se supun impozitului construcţiile înregistrate în conturi în afara bilanţului şi imobilizările corporale în curs de execuţie. Construcţiile evidenţiate în conturi de stocuri, pentru care nu se datorează impozit pe clădiri, se vor supune impozitului pe construcţii. Impozitul pe construcţii se datorează pentru clădirile scutite de impozit pe clădiri. Valoarea lucrărilor de modificare efectuate de către locatari se scade din baza de calcul al impozitului pe construcţii, dacă acestea măresc valoarea clădirii respective cu cel puţin 25% (caz în care aceste lucrări se vor supune impozitului pe clădiri).
Ambiguităţi privind aplicarea
Deşi proiectul legislativ clarifică modul în care contribuabilul trebuie să abordeze anumite situaţii în practică, rămân în continuare aspecte care trebuie luate în considerare. În prezent, se prevede că valoarea lucrărilor de modificare efectuate pentru construcţiile care se află/vor trece în proprietatea statului/UAT nu se supune impozitului pe construcţii. Acest tratament nu este prevăzut însă, în mod specific, şi în cazul construcţiilor noi cu acelaşi regim de proprietate, ceea ce ar putea duce în mod inechitabil la implicaţii adverse la nivelul contribuabililor care efectuează astfel de investiţii.
Intrucât proprietatea statului/UAT nu este definită în contextul prevederii discutate mai sus, s-ar putea interpreta că aceasta se referă numai la proprietatea exclusivă. În acest caz, de exemplu lucrările aferente construcţiilor care se află/vor trece în proprietatea unei companii care nu este deţinută numai de stat/UAT (scenariu întâlnit mai ales în cazul entităţilor ale căror titluri au fost obţinute direct/indirect de către persoane fizice sau juridice private în urma unor oferte publice) se vor supune impozitului pe construcţii. Aceasta ar duce la tratarea diferenţiată a investiţiilor deţinute exclusiv de către stat/UAT faţă de cele aflate şi în proprietatea altor persoane juridice/fizice (chiar dacă statul/UAT ar fi proprietarul majoritar al activelor în care s-a investit).
Aplicabilitatea impozitului pe construcţii asupra lucrărilor de modificare efectuate de către locatar depinde de regimul acestor lucrări din perspectiva impozitului pe clădiri. Intrucât în practică pot exista cazuri în care locatarul nu cunoaşte dacă investiţia sa a fost supusă impozitului pe clădiri de către locator, este posibil ca pentru aceasta să nu se plătească nici impozitul pe clădiri, nici impozitul pe construcţii sau, dimpotrivă, să se achite ambele obligaţii fiscale.
Deşi în anumite cazuri impozitul pe construcţii trebuie corelat în aplicare cu impozitul pe clădiri, dat fiind faptul că cele două obligaţii se datorează la bugete diferite (bugetul de stat şi, respectiv, bugetul local), contribuabilii trebuie să se asigure că tratamentul aplicat construcţiilor este corect din perspectiva ambelor obligaţii fiscale. De exemplu, dacă un contribuabil plăteşte impozit pe clădiri pentru un activ care nu se supune acestuia potrivit legii, este posibil ca, pentru activul respectiv, să se stabilească impozit pe construcţii şi obligaţii fiscale accesorii aferente, impozitul pe clădiri nedatorat fiind sumă de restituit de la bugetul local.
Întrucât aria de aplicare a impozitului pe contrucţii este definită şi prin referire la conturile contabile în care se înregistrează acestea, contribuabilii ar trebui să analizeze dacă activele lor au fost corect înregistrate în diversele clase de conturi. Dacă, spre exemplu, o construcţie individuală sau o componentă a unui mijloc fix a fost înregistrată într-un alt cont decât cel corespunzător construcţiilor (de ex. contul de instalaţii tehnice), este posibil ca pentru aceasta să fie omisă plata impozitului pe construcţii. De aceea, în funcţie de clasificarea contabilă a activelor, contribuabilii ar putea avea nevoie de o evidenţă separată a acestora în scopul impozitului pe construcţii.
Sperăm că prezenta şi viitoarele iniţiative legislative cu privire la impozitul pe construcţii vor aborda cât mai clar şi cuprinzător problemele legate de aplicarea acestuia şi vor găsi echilibrul necesar între nevoile bugetare ale statului şi cererile mediului de afaceri referitoare la acest impozit.
Cititi: http://www.capital.ro/impozitul-pe-constructii-cea-mai-recenta-durere-de-cap-a-contribuabilului.html
