spot_img
spot_imgspot_img
15.3 C
Vaslui
28-mai-2024

Nesimțirea maximă a unor judecători care decideau soarta unor firme de top

- Advertisement -

Cei patru judecători de la Secţia VII Civilă (Falimente/ Insolvenţă) a Tribunalului Bucureşti, acuzaţi de procurorii DNA pentru fapte de corupție, au decis, ca magistrați, soarta unor companii importante.
Mircea Moldovan a soluţionat dosare de intrare în insolvenţă sau de respingere a procedurii, privind Hidroelectrica, Rodipet, Plafar, Asmita Gardens, Metro Cash & Carry, Carrefour sau Cuprom. Este vorba de companii cu zeci de mii de angajați şi cu active de milioane de euro. Ion Stanciu a fost judecătorul care a decis falimentul IPRS Băneasa, controlată de sirianul Omar Hayssam. Ceilalţi doi, Elena Rovenţa şi Sorin Ciprian Viziru, au soluţionat dosare privind companii de presă sau imobiliare.

Moldovan era „fruntaș”

Principala acuzaţie a procurorilor DNA: cei patru ar fi primit mită de la administratorii judiciari pentru a-i desemna în administrarea unor companii „bune” aflate în insolvenţă. Era vorba despre societăţi care aveau active valoroase şi uşor de valorificat, care aduceau venituri substanţiale societăţilor de insolvenţă. Judecătorii desemnau preferenţial adminstratorii judiciari şi uneori se făceau că nu văd anumite inadvertenţe atunci când se calculau datoriile creditorilor.

Cititi sursa: http://www.evz.ro/nesimtirea-maxima-a-unor-judecatori-care-decideau-soarta-unor-firme-de-top-.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.