spot_img
spot_imgspot_img
14.4 C
Vaslui
29-mai-2024

Băsescu: Creşterea economică nu a adus locuri de muncă

- Advertisement -

Preşedintele Traian Băsescu a susţinut sâmbătă, la Arad, că România are o creştere economică de 3,5%, însă numărul locurilor de muncă nu a avansat, ci, dimpotrivă, a scăzut faţă de perioada de criză – 2009, 2010, 2011.

‘Se pierd multe locuri de muncă şi se creează tot atâtea, cu un uşor câştig pentru locurile de muncă pierdute. Acest lucru se întâmplă din cauza creşterii brutale a fiscalităţii. Sunt foarte multe societăţi mici care n-o pot suporta. Fie că e societate de trei oameni, de cinci oameni, de 20 de oameni, când ea a funcţionat pe timp de criză la limită, când ai venit şi i-ai turnat 35 de taxe noi, cu siguranţă ea se închide’, a arătat preşedintele Băsescu.

În continuare, şeful statului a mai susţinut că această scădere este compensată din continuarea proiectelor de investiţii începute cu ani în urmă – licitate în 2010-2011-2012 sau investiţii străine directe.

‘Investiţiile străine directe au avut rolul lor şi în 2010, şi în 2011, şi în 2012. Au avut sprijinul acordat de statul român. (…) Nu există firmă străină care investeşte în România, fie că se numeşte Ford, fie că se numeşte Dacia, care să nu beneficieze de o formă sau alta de ajutor de stat, pentru că este un parteneriat între Guvern şi investitorul străin în scopul creării de locuri de muncă. (…) Prin această politică, creată în România de un tânăr economist, Bogdan Drăgoi – era secretar de stat când a inventat schemele de ajutor, pe urmă a fost ministru, ajutorul de stat s-a acordat pentru investiţii de 3,1 miliarde euro, iar statul român a contribuit la ele cu 700 de milioane din 3,1 miliarde euro. Dar, dacă priviţi la suma consumată din ajutorul de stat, veţi constata că ea este doar jumătate la ora actuală, deşi ajutoarele de stat pentru 51 de mari companii s-au acordat în perioada 2008-2011’, a precizat preşedintele Băsescu.

În opinia sa, politicile post-criză nu au încurajat crearea de locuri de muncă.

‘Deci, din păcate, politicile economice post-criză, pentru că România a ieşit din criză, nu au fost de natură să stimuleze crearea de locuri de muncă’, a adăugat preşedintele Traian Băsescu. AGERPRES

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.