spot_img
spot_imgspot_img
22.9 C
Vaslui
19-mai-2024

Un lector al Universităţii din Suceava acuză conducerea instituţiei că a măsluit un concurs pentru ocuparea unui post

- Advertisement -

O angajată a Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava (USV), lector în cadrul Facultăţii de Inginerie Alimentară, aduce o serie de acuzaţii grave, privind fapte de corupţie, la adresa conducerii instituţiei. Vizaţi sunt rectorul USV, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, şi două cadre ale facultăţii menţionate, printre care şi decanul de la Inginerie Alimentară, cu toţii învinuiţide trucarea unui concurs de ocupare a posturilor didactice organizat de instituţie.

De cealaltă parte, Valentin Popa neagă chestiunile care i se impută, menționând că acest caz a fost în atenția Ministerului Educației, care a constatat că toate procedurile de concurs au fost respectate.

Cazul a fost sesizat mai multor instituții

Lectorul în cauză, Violeta Vasilache, mărturiseşte că, la începutul anului trecut, a

hotărât să facă un nou pas pentru promovarea în cariera universitară, motiv pentru care a participat la un concurs pentru ocuparea unui post de conferenţiar la USV.

Având credinţa că dosarul său este foarte bine pus la punct, net superior faţă de cel al contracandidatei sale, Violeta Vasilache a remarcat însă, pe parcurs, că lucrurile erau dinainte aranjate în favoarea celeilalte candidate, Maria Poroh Seriţan, aceasta din urmă având câştig de cauză în obţinerea postului disputat.

Lectorul spune că Maria Poroh Seriţan a câştigat concursul cu complicitatea decanului Facultăţii de Inginerie Alimentară și a unui alt profesor al facultății, totul fiind cunoscut şi de prof. univ. dr. Valentin Popa.

De cealaltă parte, rectorul Valentin Popa menționează că Violeta Vasilache are calitatea de senator în Senatul USV, structură ce a validat comisia respectivului concurs.

„Dumneaei a votat favorabil comisia de concurs, pentru ca mai apoi, odată cu publicarea rezultatelor, să lanseze acuze la adresa membrilor, la adresa competențelor și corectitudinii acestora. Candidatele au fost evaluate după aceleași criterii”, evidențiază Valentin Popa.

Din momentul în care i-a fost comunicat rezultatul concursului, lectorul de la Inginerie Alimentară, conform propriilor declaraţii, a tot căutat să-şi găsească dreptatea. A tot strâns probe, după care a înaintat plângeri către o serie de instituţii de la cel mai înalt nivel, Poliţie, DNA, Parlamentul României, Ministerul Educaţiei, Guvern.

Aceasta mai arată că au existat încălcări ale Legii Educației Naționale, atât în faza ce a precedat concursul, cât și în timpul în care acesta s-a desfășurat.

Ministerul Educației spune că procedurile au fost respectate

După sesizările trimise, un prim răspuns a venit din partea Ministerului Educației. În documentul ministerului de resort se arată că „în perioada 9-19 aprilie, comisia de control constituită la nivelul ministerului a verificat activitatea Universităţii <Ştefan cel Mare>, desfăşurată în perioada 2010-2013. Printre aspectele verificate se numără şi modul de organizare, desfăşurare şi finalizare a concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice. S-a constatat că au fost respectate procedurile legale privind acest concurs”.

Mai mult de atât, Valentin Popa spune că în dosarul de concurs al reclamantei s-au aflat și o serie de declarații false, motiv pentru care Comisia de Etică a USV a decis suspendarea dreptului Violetei Vasilache de a mai participa la concursuri pentru ocuparea posturilor didactice, timp de patru ani. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată.

Odată declanșat acest tăvălug, lectorul USV spune că a fost intimidată, primind chiar amenințări cu moartea. În baza acestor acuze, procurorii au demarat o anchetă printre colegii de catedră ai reclamantei.

Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: http://www.monitorulsv.ro/Local/2014-05-07/Un-lector-al-Universitatii-din-Suceava-acuza-conducerea-institutiei-ca-a-masluit-un-concurs-pentru-ocuparea-unui-post#ixzz316R2JjXK

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.