spot_img
spot_imgspot_img
14.4 C
Vaslui
29-mai-2024

Incendiu la şcoala din Izvoare

- Advertisement -

Marţi, la primă oră, un incendiu a izbucnit la centrala termică a Şcolii generale din Izvoare, comuna Dumbrava Roşie. Fochistul a venit înainte de ora 6 ca să dea drumul la centrală, pentru că în sălile de clasă era destul de frig după minivacanţa de 1 Mai şi era nevoie de căldură.După un timp, însă, el a văzut nişte scântei din acoperişul camerei centralei şi a încercat să stingă ceea ce părea a fi un foc mocnit. În scurt timp, în jur de 300 de elevi urmau să intre pe poarta şcolii, la cursuri. Aşa că n-a mai stat pe gânduri şi a reacţionat rapid, încercând cu stingătorul să lichideze focarul. Spera să se descurce singur, numai că vâlvătaia era mai mare decât anticipase el, aşa că după câteva minute a sunat la 112. Exista pericolul ca focul să se întindă şi la acoperişul şcolii, la sălile de clasă aflate lângă, iar dezastrul ar fi fost mare.

*”Centrala termică a fost verificată în toamnă”

La câteva minute de la apel au ajuns 8 pompieri de la Piatra Neamţ cu o autospecială şi au constatat că ardea în zona acoperişului. Aproape o oră s-au luptat militarii cu flăcările, iar în final au reuşit să limiteze extinderea focului şi să-l lichideze. Când a sunat clopoţelul, elevii din clasa a I-a până într-a VIII-a au putut cânta imnul şi s-au aşezat cuminţi, dar speriaţi, în bănci. “Pot spune că a fost un incendiu minor cu pagube minore”, a declarat profesorul Marius Ţuvichi, directorul Şcolii Generale Dumbrava Roşie. “Se pare că incendiul a pornit de la folia expandată care este încorporată în acoperişul camerei centralei. Centrala termică a fost verificată în toamnă, la începerea anului şcolar, avem o firmă care se ocupă de mentenanţă. Urmează să se stabilească exact ce a fost acolo. Cert este că lângă camera centralei este o sală de clasă care însă nu este folosită. Deja de la ora 9 avem o firmă care face reparaţiile, nu sunt probleme, iar orele de curs nu au fost afectate”, a mai spus directorul Marius Ţuvichi.

*Focul  pornit de la coşul de fum

Centrala a fost realizată în 2004, de la bun început fiind amplasată în afara şcolii şi nu s-a mai produs nici un incendiu, până ieri. “Am constituit o comisie coordonată de persoana responsabilă cu protecţia împotriva incendiilor şi împreună cu cei de la ISU Neamţ vom analiza pentru a stabili exact cauza acestui incendiu, dar noi avem toate avizele necesare pentru această centrală”, a adăugat directorul şcolii, care a mai spus că banii pentru reparaţii vor fi alocaţi de la primărie, aşa cum a subliniat şi primarul Ioan Grădinaru, prezent şi el la prima oră la faţa locului.

Pompierii au stabilit drept cauză a incendiului coşul de fum al centralei. “Cel mai probabil incendiul de la şcoala din satul Izvoare, comuna Dumbrava Roşie, a fost produs din cauza coşului de fum necurăţat şi neprotejat faţă de elementele combustibile ale acoperişului. A ars acoperişul pe o suprafaţă de 30 de metri pătraţi”, a precizat sublocotenentul Andrei Grancea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ.

Cititi: http://ziarulceahlaul.ro/incendiu-la-scoala-din-izvoare/

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.