spot_img
spot_imgspot_img
14 C
Vaslui
29-mai-2024

1 mai pune Vrancea în adormire

- Advertisement -

Bugetarii au mini-concediu, sacrificaţii sunt la spital, pe la casierii şi transport public.Casa de Asigurări de Sănătate îi avertizează pe furnizorii de servicii medicale asupra programului de lucru.Finanţele nu lucrează în această perioadă, dar vor recupera după mini-vacanţă.Nici funcţionarii publici nu vor fi de găsit pană luni.Microbuzele vor circula după program de week-end în această perioadă.Casieria ENET e deschisă vineri şi sambătă, pană la pranz

Bugetarii se vor bucura de o mini-vacanţă în intervalul 1-4 mai, după ce Guvernul a stabilit că ziua de 2 mai este nelucrătoare. Aceasta în condiţiile în care 1 mai, Ziua Internaţională a Muncii, este deja zi liberă stabilită de Codul Muncii. Nu toţi salariaţii din judeţ se vor bucura însă de această facilitate. Aşa se face că pacienţii cu probleme de sănătate vor putea apela la medicii de la Unitatea de Primire Urgenţe şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ). La Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” se vor asigura gărzile pe secţii, iar la Ambulanţă echipajele de intervenţie sunt pregătite, deoarece în zilele de sărbătoare cele mai multe persoane nu ţin cont de cat mănancă sau consumă alcool şi au, mai apoi, probleme de sănătate. „În mini vacanţa de 1 mai, angajaţii SAJ vor fi 24 ore din 24 de ore la datorie. Suntem pregătiţi să răspundem tuturor solicitărilor venite din partea cetăţenilor”, a precizat dr. Vitalie Beţişor, managerul Ambulanţei. Medicii îi roagă pe cei ce au nevoie de serviciile lor să apeleze numărul unic de urgenţă 112 doar în caz de urgenţă. Şi CAS îi atenţionează pe furnizori cu privire la programul de lucru. „Având în vedere faptul că ziua de 02.05.2014 a fost stabilită ca zi liberă, conform H.G. nr. 243/ 02.04.2014, vă rugăm să informaţi atât CAS Vrancea cât şi persoanele asigurate modalitatea de recuperare a timpului de lucru”, spun oficialii CAS Vrancea.

Farmaciile îi aşteaptă pe vranceni

Vrancenii care vor avea nevoie de medicamente în aceste zile vor avea acces la acestea deoarece multe dintre farmaciile din Vrancea sunt deschise, conform informaţiilor furnizate de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS). În cele două zile declarate libere de Guvern, mai multe farmacii vor avea program cu publicul. Acestea sunt în Focşani, Panciu, Adjud, dar şi în mediul rural. Singura farmacie care asigură permanenţa în tot judeţul este Ropharma de pe B-dul Unirii. Lista farmaciilor ce ar trebui să aibă program cu publicul:
Focşani: Ropharma – program non stop, Catena, Brifarm, Farm Impex, Adonis, Farmed, Longavit, Sensiblu, Sud Farm, Trimedi Farm;
Mărăşeşti: Acorus;
Adjud: Efedra, Malvira, Novofarm;
Panciu: Farmopan, Panmedica, Anion;
Rural: Vulturu, Soveja, Campuri, Dumitreşti, Păuneşti, Slobozia Bradului. (Raluca MANOLACHE)

Finanţiştii muncesc mai mult după minivacanţă

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice şi-a prelungit programul de lucru din perioada 5 mai – 12 mai, pentru a recupera ziua liberă de 2 mai. În acest interval, programul de lucru al instituţiei va fi zilnic de luni pană joi între orele 8.00 – 17.30, iar vineri între orele 8.00 – 15.00. Bugetarii nu lucrează azi şi maine, avand parte de o minivacanţă de patru zile. (M.B.)

Funcţionarii de la Primărie, aproape un concediu

Fericiţi de atatea libere de 1 mai sunt şi funcţionarii Primăriei Focşani care au liber pană pe 4 mai. Casieria ENET de la Tribunalul Vrancea nu va lucra astăzi, dar vineri şi sambătă, în cazul în care vreţi să achitaţi facturi, o puteţi face în intervalul 8.00-13.00. Microbuzele şi midibuzele de la Transport Public vor circula pe traseele din Focşani de astăzi şi pană duminică avand program de week-end, adică între orele 6.00-20.00. În cazul în care aveţi nevoie de serviciile celor de la Evidenţa Persoanelor, aflaţi că astăzi funcţionarii vor fi la birouri între orele 9.00-13.00 numai pentru eliberare adeverinţe înhumare. Vineri, 2 mai, birourile sunt închise, însă funcţionarii revin la muncă sambătă, în acelaşi interval orar 9.00-13.00, pentru a elibera adeverinţe înhumare. Sistemul bugetar din Focşani şi întreg judeţul revine la normal de luni, 5 mai. (I. C.)

Cititi: http://www.ziaruldevrancea.ro/actualitatea/1588803236-1-mai-pune-vrancea-in-adormire-bugetarii-au-mini-concediu-sacrificatii-sunt-la-spital-pe-la-casierii-si-transport-public.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.