spot_img
spot_imgspot_img
23.3 C
Vaslui
20-mai-2024

Bear Grylls în devenire la Focșani: Cum poţi supravieţui în sălbăticie

- Advertisement -

Pentru că orice militar adevărat trebuie să supravieţuiască în orice situaţie, elevii care visează să fie soldaţi au învăţat ieri ce trebuie să facă pentru a supravieţui în condiţii extreme.Intre altele, elevii au învăţat că pot filtra apa murdară cu ajutorul unui sistem improvizat din pietriş, nisip, rumeguş şi vată

Elevii îi pot călca pe urme supravieţuitorului de la TV, britanicul Bear Grylls. Aceasta după ce militarii de la Brigada 8 LAROM “Alexandru Ioan Cuza” Focşani le-au arătat şi i-au învăţat pe elevii curioşi principalele tehnici de supravieţuire în sălbăticie. Şi pentru că orice militar adevărat trebuie să supravieţuiască în orice situaţie, elevii care au dorit să fie soldaţi pentru cateva ore au învăţat ce trebuie să facă pentru a supravieţui în condiţii extreme, pe cont propriu, cu ajutorul lucrurilor aflate în natură, cum ar fi lemnul sau pietrele. Astfel, elevii au fost iniţiaţi în primul rand în acordarea primului ajutor şi au învăţat cum se pot orienta în momentul în care se află în pustietate. Militarii le-au arătat celor mici cum pot folosi telefonul mobil sau busola, binoclul, iar în situaţiile în care nu au asupra lor aceste mijloace moderne, cum se pot orienta după muşchiul de pe copaci. După ce s-au orientat în spaţiu, elevii au aflat că pot folosi lemnele din jur sau pietrele mari pentru a-şi semnaliza poziţia în cazul în care s-au pierdut. În cadrul lecţiilor interactive de ieri, au învăţat cum se pot confecţiona atelele sau tărgile improvizate şi cum îşi pot prinde singuri hrana cu diverse unelte confecţionate cu elemente din natură precum arcuri, suliţe, furci, undiţe şi chiar topoare. Militarii le-au arătat copiilor şi cum se poate improviza un cort sau un foc. Acum elevii pot face un foc în cruce, un foc de tabără, o sobă improvizată, un foc pe un teren ud sau chiar un foc de semnalizare.

Cum putem filtra apa

Elevii au mai învăţat în cadrul proiectului derulat în „Săptămana Altfel”  şi cum pot filtra apa pentru a fi bună de băut. Militarii le-au atras atenţia că trebuie să folosească doar apă dulce pentru că apa sărată nu este benefică organismului. Astfel, apa murdară poate fi filtrată cu ajutorul unui sistem improvizat din pietriş, nisip, rumeguş şi vată. “Am dorit să iniţiem elevii în cunoaşterea tehnicilor de supravieţuire în diferite situaţii dificile în care se pot găsi, pădure, deşert sau alte situaţii. În acest scop am organizat opt ateliere de prezentare a armamentului de infanterie, de acordare a primului ajutor, de orientare în teren, de semnalizare, de construire a unor unelte şi chiar arme cu materiale pe care le putem găsi în zona în care ne găsim. Am încercat să pornim de la situaţii simple în care majoritatea oamenilor au la dispoziţie tot felul de dispozitive, telefon, undiţe, arme şi să mergem treptat pană în situaţii în care nu mai avem nimic”, a precizat maiorul Eugen Ciobotaru, purtătorul de cuvant al Brigăzii 8 LAROM. Activitatea s-a încheiat cu un concurs, astfel încat elevii au putut demonstra ce au învăţat în cele cateva momentele petrecute cu militarii.

Spectacol cu arme

Şi militarii de la Brigada 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor” au pregătit ieri pentru copiii care au dorit să intre în lumea cadrelor militare şi au venit la Ziua Porţilor Deschise, un adevărat spectacol.  Copiii au văzut mitraliera, puşca automată, pistolul, puşca semautomată cu lunetă. Au fost expuse şi blindatele din dotarea unităţii, dar şi ţinutele militarilor plecaţi în misiuni externe, adaptate climei locale. Cel mai aşteptat moment a fost exerciţiul de „drill-team”. Drill Team-ul este o formaţie de militari care execută mişcări de instrucţie de front cu armă după un program prestabilit. Militarii au dat dovadă de multă precizie în manuirea armei, de coordonare în mişcări şi au oferit un adevărat spectacol copiilor, care s-au declarat la final mai mult decat încantaţi. Cei mici le-a mulţumit militarilor cu multe aplauze. Cele două acţiuni ale au fost organizate în cadrul  proiectului „Săptămâna altfel – Să ştii mai multe, să fii mai bun”. (Raluca MANOLACHE)

Cititi: http://www.ziaruldevrancea.ro/social/1588802484-viveo-bear-grylls-in-devenire-cum-poti-supravietui-in-salbaticie.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.