spot_img
spot_imgspot_img
23.3 C
Vaslui
20-mai-2024

România a pierdut statutul de țara europeană cu cea mai ieftină benzină

- Advertisement -

În ultimii doi-trei ani cea mai ieftină benzină din UE se regăsea în România. Începând de astăzi, 1 aprilie, prin introducerea accizei suplimentare de 7 eurocenți pe litru de benzină și motorină, România se poziționează pe locul 10 atunci când vine vorba de prețul benzinei din UE.

În urmă cu o săptămână, conform datelor Oil Bulletin, benzina de 95 costa în România 1,254 euro/litru- fiind cel mai mic din UE. Începând de astăzi prețul a urcat la 1,346 euro, astfel că în țări precum Bulgaria, Polonia, Ungaria sau chiar și Austria benzina este mai ieftină decât în România.

Autoritățile în frunte cu premierul Victor Ponta anunțau că o parte din impactul majorării accizei va fi suportat de către petroliști, însă reprezentanții marilor companii de pe piața locală au precizat că impactul se va regăsi în prețul final, întrucât este o taxă. „Anticipăm, fără să avem certitudinea, că impactul va fi de 0,4 lei pe litru, 40 de bani, în linii mari. Nu există miracole şi cu siguranţă această evoluţie se va regăsi în preţul la pompă“, a spus, în ianuarie, Cătălin Dumitru, noul vicepreşedinte al grupului Rompetrol, unul dintre principalii jucători de pe piața de carburanți din România.

Introducerea accizei de 7 eurocenți pe litru de carburant era programată a intra în vigoare chiar de la începutul anului. Șeful statului Traian Băsescu s-a opus în decembrie anul trecut, precizând că nu aprobă bugetul de stat pe 2014. Soluția de compromis între cele două palate – Victoria și Cotroceni -, a fost o amânare cu trei luni a majorării accizei la benzină și motorină. Totuși, la începutul anului, carburanții s-au scumpit cu 9 bani/litru ca efect al modificării modului de calcul al accizei  și al cursului de schimb valutar la care sunt calculate acestea. Ca urmare, după data de 1 aprilie, în România carburanții vor costa mai mult decât în Austria, Franța sau Germania. Potrivit calculelor realizate de cei de la Finanțe, doar din noua taxă se va colecta la buget o sumă de 2,4 miliarde de lei. Totuși, suma ar putea fi mai mică întrucât consumul ar putea scădea. Mariana Gheorghe, directorul general al OMV Petrom, estima în luna februarie, că impactul noii accize va fi o scădere a consumului între 1% și 3%.

Stat      preț benzină (euro/litru)

1.       Polonia 1,267

2.       Estonia 1,272

3.       Bulgaria                1,283

4.       Luxemburg         1,293

5.       Cehia     1,302

6.       Ungaria                1,312

7.       Letonia 1,322

8.       Lituania                1,330

9.       Austria  1,337

10.   România              1,346

11.   Croația 1,352

12.   Spania   1,392

13.   Cipru     1,417

14.   Slovacia                1,428

15.   Malta    1,440

16.   Slovenia               1,451

17.   Franța  1,498

18.   UE 28     1,518

19.   Irlanda  1,520

20.   Germania            1,521

21.   Belgia    1,522

22.   Marea Britanie  1,539

23.   Portugalia            1,544

24.   UE 18     1,550

25.   Suedia  1,596

26.   Finlanda               1,598

27.   Grecia   1,660

28.   Danemarca         1,661

29.   Olanda  1,670

30.   Italia      1,704

sursa: Capital.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.