spot_img
spot_imgspot_img
22.9 C
Vaslui
19-mai-2024

monitorulsv.ro: Aproximativ 70 de persoane cercetate penal într-un dosar cu pensii şi certificate de handicap obținute ilegal

- Advertisement -

Aproximativ 70 de persoane sunt cercetate penal într-un dosar înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în care sunt investigate afacerile ilicite ale unor cadre medicale care au pus la cale o adevărată reţea de documente falsificate prin care sute de suceveni au beneficiat, contra cost, de pensii de boală şi încadrări în grad de handicap, deşi nu îndeplineau condiţiile cerute de legislația în domeniu.

Dosarul, ale cărui documente ocupă aproape tot biroul procurorului de caz, este aproape de final, iar în câteva luni va ajunge pe masa judecătorilor.

Ancheta durează de aproximativ trei ani, ilegalitățile ieșind la iveală în primăvară lui 2011.

Pe 8 aprilie 2011, polițiști de la Direcţia Generală Anticorupţie Suceava, sub coordonarea unui procuror, au efectuat nu mai puţin de 13 percheziţii la domiciliile unor suspecţi, dar şi la Policlinica din Areni, în clădirea fostei policlinici industriale, la câteva secţii ale Spitalului Judeţean Suceava şi la birourile comisiilor de specialitate de încadrare în grad de handicap ori de expertizare a capacităţii de muncă.

Anchetatorii spun că a fost un volum foarte mare de muncă, fiind mii de documente de analizat şi sute de persoane vizate de anchetă.

Acuzaţiile: trafic de influență, luare şi dare de mită, înșelăciune, fals, uz de fals şi abuz în serviciu.

Principalii pioni ai acestei reţele sunt cadre medicale, atât din cadrul Spitalului Județean, cât şi din alte unităţi medicale, dar şi din cadrul comisiilor de specialitate.

Saci întregi cu buletine de analize medicale, la locuința unei foste asistente

În urma cercetărilor, susţin surse judiciare, au ieşit la iveală o serie întreagă de nereguli, comise în principal în perioada 2010 – aprilie 2011, când, după percheziţii, anchetatorii i-au scos „la pensie” pe principalii membri ai acestei reţele.

Surse judiciare ne-au mărturisit că la domiciliul unei pensionare, fostă asistentă la Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, s-au găsit saci întregi cu buletine de analize medicale de laborator.

Multe dintre măgării s-au făcut pe baza acestor buletine de analize, care erau într-adevăr ale unor persoane bolnave, însă ulterior erau falsificate cu datele aspiranților la pensii de boală ori încadrări în grad de handicap. Totul contra cost, iar media unui astfel de dosar măsluit ajunge la aproximativ 1.000 de euro.

Îţi trebuia, de exemplu, o glicemie mare, se rezolva. Se căuta un buletin cu analizele unei bătrâne bolnave de diabet, iar documentul respectiv era falsificat cu datele „clientului”.

Şi nu doar buletinele de analize erau falsificate, o serie întreagă de acte medicale, consultări, internări etc. fiind măsluite în această reţea.

Aşa se face că persoane sănătoase tun s-au îmbolnăvit grav peste noapte, cu ajutorul cadrelor medicale implicate în această grupare, şi au solicitat ulterior obținerea pensionării pe caz de boală, pentru invaliditate ori încadrare într-un anumit grad de handicap. Rezultatul: pensii ori indemnizaţii plătite ilegal ani la rând.

Afacerea şi-a întins tentaculele, susțin sursele noastre, până şi la comisiile de specialitate care eliberau certificatele de încadrare în grad de handicap.

Deşi ilegalităţile erau comise în principal de asistente ori foste asistente medicale, e greu de crezut că acestea ar fi putut să pună la cale toată această afacere ilicită fără complicitatea unor doctori, mai ales că documentele măsluite erau parafate de medici de diferite specialităţi.

Rămâne de văzut, după finalizarea cercetărilor, câte persoane vor fi date pe mâna judecătorilor şi dacă pe lista inculpaților se vor găsi şi nume de doctori din oraş.

Aproape 300 de suceveni aproape orbi, cu permis de conducere

În 2011, când această afacere ilicită a halatelor albe a ieşit la iveală, un control al Prefecturii Suceava a scos la lumină nereguli similare celor cercetate în dosarul înregistrat la Parchetul Curţii de Apel Suceava.

La acea vreme, în urma unui control încrucişat ordonat de Prefectură, între Direcţia de Asistenţa Socială a judeţului Suceava şi Serviciul Permise Auto, a rezultat că nu mai puţin de 283 de suceveni deţin concomitent permis de conducere şi certificat de handicap vizual accentuat sau grav, incompatibil cu calitatea de conducător auto.

Concret, persoane care, potrivit gradului de handicap, nu puteau vedea la câţiva metri distanţă aveau permise de conducere.

Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: http://www.monitorulsv.ro/Local/2014-03-18/Aproximativ-70-de-persoane-cercetate-penal-intr-un-dosar-cu-pensii-si-certificate-de-handicap-obtinute-ilegal#ixzz2wOTMPTsQ

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.