spot_img
spot_imgspot_img
21.2 C
Vaslui
19-mai-2024

O femeie a făcut schimb de terenuri la zece ani după ce a murit

- Advertisement -

Ţăranii aflaţi în viaţă care aveau terenuri pe râpele din Şcheia şi Mihoveni nu le-au fost de ajuns celor care au pus la cale afacerea terenurilor de la şoseaua de centură, prin urmare aceştia au băgat în această combinaţie şi morţii.

În acest context, o femeie moartă în 1999, Valeria Mîndrescu, nu numai că a cerut Primăriei Şcheia, după deces, să-i schimbe un teren pe care îl deţinea pe Coasta Gropii cu o parcelă echivalentă la şoseaua de centură, dar a mai şi fost pusă în posesie, de primarul de Şcheia, Vasile Andriciuc. Cel puţin aşa reiese din documentele care au stat la baza afacerii.

Valeria Mîndrescu a avut o bucată de teren pe Coasta Gropii. În 1999, femeia a murit. La câţiva ani după ce a murit, în 2003,  numele ei apare pe anexa falsă a Hotărârii de Consiliu Local nr. 73, la poziţia 150, ca beneficiar al unui schimb de teren din Coasta Gropii în teren echivalent la şoseaua de centură. Mai mult, în septembrie 2009, Valeria Mîndrescu este pusă şi în posesie cu terenul de la şoseaua de centură.

Interesant este că, deşi nepoţii femeii au făcut succesiunea şi au încheiat masa succesorală în data de 3 iunie 2009, în posesie este pusă bătrâna moartă în urmă cu zece ani.

„Bunica Mîndrescu Valeria nu a avut niciodată teren pe Dealu Flămândului şi nici ea, nici noi nu am solicitat vreun schimb de teren vreodată”

Astfel, o femeie moartă reuşeşte să ceară la patru ani după deces să i se schimbe o parcelă de teren, iar după alţi şase ani Primăria Şcheia îi soluţionează cererea favorabil şi o pune în posesie.

I-am întrebat pe urmaşii Valeriei Mîndrescu, cei care au moştenit-o, cum a reuşit bunica lor o astfel de performanţă.

Răspunsul a fost unul logic, şi anume că totul este în urma unor acte false.

Nepoţii care au vândut parcela de la Coasta Gropii ne-au mărturisit că ţineau pământul în baza unei înţelegeri verbale din familie, încă de pe vremea când trăia bunica lor. În 2009 au avut nevoie de bani, iar singurul care cumpăra teren în zonă era Vasile Onciu (zis „Capra Neagră”), care le-a oferit 1 leu/mp. Au mers la un notar din Suceava, unde au semnat una dintre procurile standard din această afacere, iar „Capra Neagră” le-a dat banii pe loc.

Din punctul lor de vedere tranzacţia a fost încheiată şi nu i-a mai interesat de ce Onciu a cumpărat teren pe Coasta Gropii. I-am întrebat dacă ei au cerut vreodată, în calitate de moştenitori, vreo schimbare de teren, în numele bunicii lor, iar răspunsul a fost că „bunica Mîndrescu Valeria nu a avut niciodată teren pe Dealu Flămândului şi nici ea, nici noi nu am solicitat vreun schimb de teren vreodată”.

Le-am arătat documentele pe care le-am descoperit în urma anchetei jurnalistice, inclusiv procesul-verbal de punere în posesie a Valeriei Mîndrescu, şi ne-au spus că nu ştiu nimic despre acest document, ba mai mult, ne-au spus că iau în calcul acţionarea în judecată a celor care au făcut aceste demersuri de schimbare a parcelei.

Nepoţii femeii moarte aşteaptă explicaţii de la primarul şi secretara comunei Şcheia

Nepoţii Valeriei Mîndrescu afirmă că primarul Vasile Andriciuc ar trebui să explice cum a reuşit să primească o cerere de schimb de teren de la o persoană care de ani buni îşi avea domiciliul în cimitirul din Mihoveni şi cum a procedat la punerea în posesie a acesteia, la zece ani după ce femeia a murit, când i-a dat teren la şoseaua de centură.

Aceleaşi explicaţii va trebui să le dea şi Luminiţa Rîşca, secretara Primăriei Şcheia, care a semnat că anexa HCL 73/2003 este conform cu originalul într-un document pe care l-a trimis atât la Prefectura Suceava, cât şi la instanţele de judecată.

Din informaţiile pe care le deţinem până acum, mai există cel puţin zece cazuri de morţi care au cerut şi au primit la schimb terenuri la şoseaua de centură.

Mecanismul prin care pământurile fără valoare au fost „transformate” în terenuri la şoseaua de centură

Se identifica o parcelă de teren fără valoare, chiar şi pe o râpă, şi se căuta proprietarul. Acesta din urmă, un ţăran simplu, vindea terenul şi, evident, îşi primea banii. Doar că, în loc de contractul de vânzare – cumpărare, cel care deţinea terenul (în majoritatea cazurilor este vorba despre oameni în vârstă) semna o procură pentru o persoană (mandatar) pe care, în cele mai multe cazuri, nu a văzut-o niciodată. Mandatarul era împuternicit să facă ce vrea el cu terenul respectiv. Apoi, în Primăria Şcheia se făcea, ilegal, un schimb de teren, prin care ţăranul devenea proprietar al unui teren de dimensiuni similare la şoseaua de centură. În baza procurii iniţiale, terenul de la şoseaua de centură (care era înscris acum în cartea funciară pe numele țăranului) era vândut unor cumpărători, care, cel puţin până acum, se declară a fi de bună – credinţă. Ţăranul nu a ştiut nici o secundă că a deţinut, pentru câteva zile, un teren extrem de valoros la șoseaua de centură.

Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: http://www.monitorulsv.ro/Local/2014-03-13/O-femeie-a-facut-schimb-de-terenuri-la-zece-ani-dupa-ce-a-murit#ixzz2vvT4dY4Q

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.