spot_img
spot_imgspot_img
14 C
Vaslui
29-mai-2024

Turistul polonez care a atacat șoferul unui autocar consumase droguri

- Advertisement -

Un incident grav s-a produs într-un autocar de linie care se deplasa pe ruta Amsterdam-Bucureşti. Un cetăţean polonez, care se afla în maşină, s-a ridicat de pe locul său, a scos un cuţit şi l-a atacat pe şofer. Alţi doi şoferi care se aflau în autocar au intervenit pentru a-şi proteja colegul. Polonezul s-a sinucis câteva momente mai târziu, după ce şoferul atacat a oprit maşina pe marginea drumului.

UPDATE. Bărbatul de orgine poloneză, care i-a atacat pe şoferii vehiculului cu un cuţit, iar apoi s-a sinucis, se afla sub influenţa drogurilor, arată rezultatele autopsiei.

Turistul de 30 de ani urcase în autocar în Germania şi avea de gând să ajungă în Bulgaria.

Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara a trasmis că incidentul a avut loc în jurul orei 13:15. Dispeceratul 112 al I.P.J. Hunedoara a fost sesizat cu privire la faptul că cei trei șoferi ai unui autocar ce efectua o cursă Amsterdam-București au fost agresați cu un cuțit de un călător, la limita cu județul Țimiș, pe raza localității Ohaba. La fața locului s-a deplasat de urgență o echipă operativă care a stabilit faptul că un cetățean polonez în vârstă de 30 de ani i-a atacat cu un cuțit, fără un motiv aparent, pe cei trei șoferi ai autocarului, provocându-le răni și determinându-l pe șoferul aflat la volan să oprească autovehiculul.

Suspectul a coborât din autocar și a încercat să fugă, fiind urmărit de doi martori oculari. Acesta și-a provocat o rană penetrantă la nivelul sternului, folosind cuțitul pe care îl avea asupra sa. Echipele de prim ajutor ajunse la fața locului au acordat îngrijiri medicale celor trei conducători auto, care sunt în afara oricărui pericol și au aplicat protocolul de resuscitate față de cetățeanul polonez, însă, în ciuda manevrelor de resuscitare, medicii au fost nevoiți să constate decesul agresorului. Polițiștii au întocmit dosar penal, urmând a se stabili circumstanțele și motivul pentru care a suspectul a comis această faptă. Autocarul avea la bord 18 pasageri, care nu au suferit vătămări corporale.

Atacul s-a produs în timp ce autocarul, la bordul căruia se aflau 18 pasageri, traversa localitatea Ohaba din judeţul Hunedoara. Potrivit declaraţiilor pasagerilor, un cetăţean de origine poloneză s-a ridicat fără un motiv aparent de pe locul său, a scos un cuţit şi l-a atacat pe şofer.

În ajutorul bărbatului au sărit colegii săi, care erau şoferi de rezervă. După ce şoferul atacat a oprit autocarul pe marginea drumului, atacatorul polonez a sărit din maşină şi a luat-o la fugă. Pe urmele sale au pornit doi pasageri.

Speriat, atacatorul şi-a înfipt cuţitul în zona sternului. A murit câteva momente mai târziu. Cei trei şoferi sunt în afara oricărui pericol, la fel şi toţi cei 18 pasageri. Poliţia a deschis un dosar de cercetare penală.

Autocarul şi-a continuat drumul până la sediul IPJ Hunedoara, unde pasagerii au dat declaraţii.

Unul dintre şoferii autocarului, Florea Purcaru, a declarat pentru Mediafax că turistul polonez a urcat în maşină în Germania, întrebând oamenii la ce oră va ajunge la Bucureşti, pentru că de acolo intenţiona să plece în Rusia.

„Cetăţeanul polonez era agitat, s-a tot mutat de pe un loc pe altul, iar în cele din urmă a rămas pe a doua banchetă. Persoana lângă care s-a aşezat a povestit că polonezul a băut multe energizante şi a folosit foarte des o cremă pentru buze. Eu nu l-am văzut când a scos cuţitul să-l înjunghie pe colegul meu, eram în spate pe banchetă şi încercam să mă odihnesc. Am simţit doar cum a oprit autocarul şi apoi am auzit ţipete. Mi-am văzut colegii răniţi şi pe el că fugea, depărtându-se de autocar, aşa că am pornit în urmărirea lui”, a afirmat şoferul.

Citiţi mai mult: UPDATE. Turistul polonez care a atacat șoferul unui autocar consumase droguri – Actualitate > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/un-turist-polonez-a-atacat-soferul-unui-autocar-apoi-s-a-sinucis-1086111.html#ixzz2vYz09V6e
EVZ.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.