spot_img
spot_imgspot_img
22.9 C
Vaslui
19-mai-2024

CUM AU CALCULAT JUDECĂTORII. ”Misterul” celor 10 zile adăugate la condamnarea lui Gică Popescu, pe înţelesul tuturor

- Advertisement -

Mulți dintre ”comentatorii” care discută pe marginea pedepsei primite de Gică Popescu în dosarul Transferurilor se întreabă de ce apare la pedeapsa principală de 3 ani încă o lună și 10 zile.

Fără a cerceta prea mult, tot  ”comentatorii” susțin că cele 40 de zile în plus au fost adunate tocmai pentru a ”forța” o condamnare cu executare. Lucru total fals, având în vedere că, până acum, au fost dictate nenumărate condamnări cu executarea pedepsei în închisoare sub acest prag de 3 ani.

În acest caz, Gică Popescu a fost condamnat la trei pedepse: la 1 an și patru luni pentru evaziune fiscală, și la două pedepse a câte doi ani închisoare pentru spălare de bani.

Conform legii, judecătorii au păstrat pedeapsa cea mai grea, adică 2 ani, la care au adăugat 1 an, o lună și 10 zile.

Sporul este prevăzut de noul Cod penal. Articolului 39 din noua lege arată că, atunci ”cand s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite”.

În acest caz, pedeapsa cea mai grea a fost stabilită la 2 ani. Rămâne cealaltă pedepasă de 2 ani și una de 1 an și patru luni. În total, 40 de luni. O treime din 40 de luni înseamnă 13,3 luni, adică un an, o lună și zece zile. La această condamnare se adaugă cea principală de 2 ani și rezultă pedeapsa finală primită de Gheorghe Popescu: 3 ani, o lună şi 10 zile.

Citiţi mai mult: CUM AU CALCULAT JUDECĂTORII. ”Misterul” celor 10 zile adăugate la condamnarea lui Gică Popescu, pe înţelesul tuturor – Justiţie > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/misterul-celor-10-zile-adaugate-la-condamnarea-lui-gica-popescu-1086171.html#ixzz2vXxG4Tlh
EVZ.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.