spot_img
spot_imgspot_img
21.2 C
Vaslui
19-mai-2024

Poliţista înaintată în grad pentru capturi de ţigări de contrabandă

- Advertisement -

O tânără în vârstă de 25 de ani, agent principal de poliţie în cadrul Postului comunal de la Straja, este una dintre femeile care s-au făcut remarcate în ultima perioadă de timp în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava. Tânăra s-a evidenţiat prin numeroasele capturi de ţigări făcute în colaborare cu colegii din zonă. A adunat şi numeroase constatări pe linie rutieră, astfel că a fost înaintată în grad din decembrie 2012, la trei ani de când a debutat în munca de poliţist.

O muncă grea, cu puţin timp liber

Cosmina Iulia Ţeghea, acum în vârstă de 25 de ani, este din Brodina. Faptul că provine din zona de munte o ajută mult în munca de poliţie. Nu poate intra însă în detalii din acest punct de vedere din motive lesne de înţeles. A urmat şcoala de agenţi de poliţie de la Câmpina şi, în decembrie 2009, a devenit agent de poliţie. A lucrat la Secţia Rurală Vicovu de Jos timp de un an de zile, iar în rest la Postul de Poliţie Straja, unde este şi acum.

La Postul de Poliţie Straja lucrează trei oameni. Un bărbat, şeful de post, şi două femei. Ea este ajutor de şef de post.

„E o muncă grea, am parte de puţin timp liber, suntem trei lucrători. Pe lângă programul zilnic facem prin rotaţie, la permanenţă, câte o săptămână. În acea săptămână avem intervenţii şi ziua, şi noaptea”, spune tânăra. Are de acoperit comuna dintr-un capăt în altul, cu multe zone specifice muntelui, greu accesibile.

Contrabandiştii şi şoferii care nu opresc la semnalul agentului, marile probleme de la Straja

O întrebăm care sunt infracţiunile cu care are de-a face cel mai des, direct sau indirect.

„Contrabanda, asta e infracţiunea cu care se întâlnim cel mai des”, spune agentul principal. Pe locul doi vin infracţiunile la regimul rutier. Se ştie că la Straja, mai ales vara, drumul este împânzit de autoturismele înmatriculate în străinătate ale localnicilor care muncesc peste hotare.

„Unii dintre ei încearcă să scape şi nu opresc”, recunoaşte tânăra.

Rezultatele pentru care a fost avansată în grad

Cosmina Iulia Ţeghea este modestă şi spune că îşi face doar meseria. Aşa şi este.

Subcomisarul Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, a precizat că aceasta a fost avansată în grad înainte de termen, de la agent la agent principal, pentru următoarele rezultate: capturi de 1.544.000 de ţigarete, cinci autoturisme de teren indisponibilizate, 30 de infracţiuni la regimul rutier constatate, 12 permise reţinute pentru nereguli la regimul rutier, opt certificate de înmatriculare retrase. Înaintarea în grad a venit şi pentru implicarea acesteia în ajutarea familiilor lovite de inundaţii, în 2010.

Activitatea bogată a poliţistei împotriva contrabandei cu ţigări a continuat şi după avansare, în 2013 şi în debut de 2014. Ultima acţiune la care a lucrat aceasta este o captură de ţigări de contrabandă la Vicovu de Sus, la începutul acestei săptămâni. Într-o autoutilitară care aparent transporta lemne, într-un compartiment special confecţionat, au fost descoperite 9.000 de pachete de ţigări de contrabandă.

Nu a făcut încă nici un raport de mutare, dar nu se vede toată viaţa la Straja

„Agentul principal Ţeghea este printre puţinii poliţişti din zona de munte care nu au făcut nici un raport de mutare la alte structuri de poliţie”, spune subcomisarul Ionuţ Epureanu.

Tânăra nu a vrut să se mute, în condiţiile în care familia ei este la Brodina, iar locul ei de muncă nu este foarte departe de casă. Totuşi, peste ceva ani nu se vede tot la Straja.

„Vreau să ajung cât mai sus. Ca să progresez trebuie să plec, nu cred că o să stau toate viaţa la Postul de Poliţie Straja”, îşi rezumă tânăra planurile de viitor.

Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: http://www.monitorulsv.ro/Reportaj/2014-03-08/Politista-inaintata-in-grad-pentru-capturi-de-tigari-de-contrabanda#ixzz2vXjYOBDb

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.