Tic-tac, tic-tac, ding-dong, tic-tic-tic… Zeci de ceasuri răsună în acelaşi timp, din toate colţurile încăperii, cu „glasuri” subţiri sau mai groase, iar din când în când gongul unei pendule sună prelung, cu rezonanţe de clopot de biserică, marcând curgerea de neoprit a timpului.
Zgomotele ritmice care pe alţii i-ar înnebuni, mai rău ca picătura chinezească, care pentru unii echivalează cu nopţi de nesomn, din cauza unui simplu ticăit, pentru ea reprezintă glasul dulce al timpului, măsurat cu exactitate.
„După cum bate un ceas îţi poţi da seama dacă merge sau nu bine”, spune Georgeta Foca, ce se mândreşte cu faptul că face parte din prima promoţie de ceasornicari din ţară, care a urmat acum aproape 50 de ani cursurile Şcolii de Meserii din Galaţi.
De atunci repară ceasurile sucevenilor, refăcând mecanismele îmbătrânite sau deteriorate de fel de fel de incidente, înlocuind circuitele distruse sau arcurile rupte, bateriile uzate sau cadranele defecte.
„Am fost ceasornicar o viaţă întreagă şi voi muri ceasornicar”
Deşi este născută în Bacău, a devenit suceveancă, ca urmare a repartizării soţului ei aici, după facultate. De 49 de ani lucrează ca ceasornicar, în cadrul Cooperativei Unirea.
„Când am ieşit la pensie, în 2007, din aceeaşi zi am mers în continuare la muncă. Preşedintele de la Unirea mi-a spus <Doamna Foca, rămâneţi în continuare la noi, avem nevoie de meseriaşi>”, povesteşte singura femeie ceasornicar din Suceava, care a şi condus multă vreme secţia de ceasornicărie.
„E o meserie frumoasă, cam obositoare şi fără mulţi bani. Dar mi-a plăcut. O fac din pasiune şi să nu stau acasă”, mărturiseşte Georgeta Foca, în timp ce meştereşte la mecanismul ceasului unui client, cu ochii aţintiţi pe rotiţele minuscule puse în mişcare ca prin magie.
„Repararea ceasurilor mecanice am învăţat-o de la Grinberg, Bulexa şi Potloveniuc. Baza o reprezintă tot ceasurile mecanice, dar m-am reprofilat şi pe ceasurile electronice, care nu existau când am ieşit eu din şcoală. M-am învăţat singură să le repar”, povesteşte femeia care este ceasornicar de jumătate de veac.
„Am fost ceasornicar o viaţă întreagă şi voi muri ceasornicar, cu penseta în mână şi lupa la ochi”, spune Georgeta Foca, cu fermitate.
Pasiune nebănuită
Sunt clienţi care o cunosc de o viaţă, erau copii când i-au încredinţat prima oară ceasul spre a fi reparat sau curăţat, dar chiar şi ei cu greu ar putea să spună ce vârstă are.
Cumva, cea care repară ceasurile „bolnave” ale sucevenilor a reuşit să păcălească timpul.
„Am 67 de ani împliniţi. Dacă ştii să te îngrijeşti, te menţii. Mai ales în meseria noastră, principalele probleme sunt tremuratul mâinilor şi vederea slăbită. Uite! Eu nu tremur!”, spune ea cu voioşie, întinzând în faţă mâinile, cu palmele încordate, nemişcate.
A doua ei mare pasiune, pe lângă meseria căreia i-a dedicat întreaga viaţă, este şofatul.
„Tare îmi place să conduc. Am condus de la 29 de ani, iar chiar şi acum, când merg în concediu cu familia, eu sunt la volan”, spune Georgeta Foca, cu un zâmbet larg, cu care îi întâmpină pe mulţi dintre clienţii ei.
Valoarea sentimentală
În mod surprinzător, foarte mulţi dintre cei care calcă pragul micii ceasornicării de pe strada Curtea Domnească sunt tineri.
„Vin clienţi care nu renunţă la ceasuri, chiar de sunt vechi şi nu mai merg. Mulţi vin şi spun: <Mă leagă ceva de ceasul ăsta, vă rog reparaţi-l!> Pentru ei au o valoare sentimentală – îl au de la mama, de la tata sau de la bunici. Săptămâna trecută a venit o doamnă cu un ceas vechi, Longines, de buzunar, mi-a spus că îl are ca amintire de la bunicul ei. L-am refăcut, avea un arc rupt, acum îl poate folosi”, povesteşte femeia-ceasornicar, în timp ce în jurul ei timpul zboară, purtat de limbile a zeci de ceasuri cu modele deosebite.
Lupta cu timpul
O bătrânică intră să cumpere un ceas, cadou pentru fiica ei.
„20 de lei în loc de 30 de lei! îi spune Georgeta Foca şi îi pune ceasul, cu brăţară aurie, metalică, într-o cutie frumoasă, de cadouri, pentru a-l pune în valoare.
Gongul unei pendule răsună prelung, tânguitor, ca la o scenă de teatru, pentru a marca o scenă dramatică. Înconjurat de atâtea ceasuri, simt cum timpul se scurge, nemilos, dar numai pentru noi, cei făcuţi din carne şi oase.
Un ceas bun funcţionează şi 100 de ani fără probleme, iar de se strică un arc, ceasornicarul i-l înlocuieşte şi totul merge ca la început.
„Pentru mine este o plăcere să ascult cum bat ceasurile. De multe ori, atunci când nu am clienţi, mă opresc din treabă şi ascult ceasurile, pe fiecare în parte”, spune cea care repară ceasurile sucevenilor de jumătate de veac.
Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: http://www.monitorulsv.ro/Reportaj/2014-03-07/Femeia-care-de-jumatate-de-veac-repara-ceasurile-sucevenilor#ixzz2vLuKc9Hx
