spot_img
spot_imgspot_img
22.9 C
Vaslui
19-mai-2024

Mesajul medicilor către părinţi: copii infectaţi grav după ce s-au jucat cu căţelul sau pisica

- Advertisement -

Medicii avertizează părinţii în privinţa toxocarozei, o boală care este transmisă de animalele de companie sau cele fără stăpân. Cei mai afectaţi sunt copiii

Mesaj pentru părinţi: copiii se pot trezi cu viermi de la pisicile, câinii sau alte animale care nu sunt vaccinate sau nu sunt îngrijite corespunzător! Toxocaroza este o boală produsă prin ingestia de ouă sau larve de viermi Toxocara canis sau cati. Aceşti viermi locuiesc în intestinul subţire al câinilor şi pisicilor şi sunt eliminaţi pe sol odată cu materiile fecale. Copiii se pot infecta prin contact oral sau prin igiena necorespunzătoare a mâinilor.


Unde ajung microbii

„Odată ajunse în tubul digestiv, ouăle paraziţilor devin larve, care migrează în ficat, inimă, plămâni, creier şi ochi. În aceste organe se închistează. Chistul respectiv se necrozează şi apoi se calcifică. În cazul în care boala atinge ficatul, ea provoacă hepatomegalie (n.r. – creştere în volum a ficatului), iar dacă este depistată în creier, determină convulsii“, a explicat conf. univ.dr. Constantin Iordache. Copilul ajunge astfel să prezinte febră, oboseală şi o lipsă a poftei de mâncare, care duce la scăderea în greutate. Cu astfel de simptome se prezintă lunar mai mulţi copii la spital. Recent, s-a prezentat la medicii de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sfânta Maria“ şi mama unui copil de doar doi ani şi jumătate, din judeţul Iaşi. În urma analizelor efectuate, cadrele medicale au depistat o infecţie cu Toxocara. „Diagnosticul se evidenţiază prin creşterea numărului de globule albe, dar şi a numărului de eozinofile din sânge. Starea generală a pacientului nu era tocmai bună. Prezenta febră şi dureri abdominale. Cel mai probabil, copilul s-a jucat în zone contaminate de animalele din gospodărie.“, a precizat  dr. Iordache. Mama pacientului nu şi-a imaginat niciodată că o joacă aparent inofensivă îi poate cauza probleme de sănătate copilului. „Noi stăm la ţară şi avem în curte nişte căţeluşi cu care cel mic se juca. Nu m-am gândit că voi ajunge în spital din această cauză. Voi încerca să ţin câinii departe de copil, pentru binele lui“, a spus părintele. Micuţul se află acum în afara oricărui pericol.


Cum ne ferim

Tratamentul aplicat în cazul Toxocarozei este medicamentos. Medicii îi sfătuiesc pe părinţi să acorde o atenţie sporită infecţiei. Prevenţia se face printr-o igienă cât mai corectă şi riguroasă a mâinilor, precum şi spălarea fructelor sau legumelor înainte de consumare. De asemenea, o parazitare corespunzătoare a animalelor de companie, fie câini sau pisici, cât şi contactul redus cu patrupedele previn o viitoare infecţie. Doctorii recomandă ca, atunci când copilul prezintă simptome de boală, să fie realizat un consult medical.

Cititi: http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/mesajul-medicilor-catre-parinti-copii-infectati-grav-dupa-ce-s-au-jucat-cu-catelul-sau-pisica–41862.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.