spot_img
spot_imgspot_img
15.3 C
Vaslui
28-mai-2024

Constantin Nicolescu, a fost revocat din funcție

- Advertisement -

Constantin Nicolescu (PSD), președintele Consiliului Judeţean Argeș, a fpst revocat din funcție, după ce a fost condamnat definitiv pentru conflict de interese, printr-o decizie a ÎCCJ.

Aflat la al treilea mandat consecutiv, preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, a fost declarat în conflict de interese de judecătorii ÎCCJ, decizia din 11 februarie fiind una definitivă. Instanţa supremă a admis recursul declarat de ANI şi a anulat o decizie a Curţii de Apel Târgu Mureş, care îi dăduse, în martie 2012, câştig de cauză lui Nicolescu.

Pe 22 martie 2011, ANI l-a declarat pe Constantin Nicolescu în conflict de interese, deoarece a aprobat încheierea de contracte între societăţi comerciale la care este acţionar cu instituţii aflate în subordinea CJ Argeş.

În urma evaluărilor efectuate, ANI a constatat existenţa conflictului de interese, prin semnarea sau aprobarea de către Nicolescu a 14 contracte (13 contracte în sumă de 1.139.715 lei – TVA inclus şi un contract adiţional prelungire perioadă) încheiate de CJ Argeş sau instituţii şi servicii publice aflate sub coordonarea, în subordinea sau sub autoritatea instituţiei cu SC Autopro Mond SA şi SC Mac Auto SA (societăţi la care Constantin Nicolescu este acţionar majoritar, în procent de 92,194%, respectiv 63,08%).

Trei ani cu executare pentru fapte de corupție

În luna noiembrie a anului trecut, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe Constantin Nicolescu la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare, în dosarul privind contractarea de fonduri PHARE de aproximativ 900.000 de euro pentru patru unităţi şcolare, cu acte false, decizia nefiind definitivă.

Instanţa a mai decis confiscarea sumei de 66.518 lei primită cu titlu de mită de la omul de afaceri Gheorghe Cornel Penescu.

Potrivit rechizitoriului DNA, în cadrul unui proiect finanţat din fonduri PHARE, Consiliul Judeţean Argeş a accesat un program de finanţare nerambursabilă în sumă de 900.000 euro, având ca obiectiv efectuarea de lucrări de reabilitare sau reconstrucţie a patru unităţi şcolare de pe raza judeţului Argeş, motivul invocat fiind acela că ar fi fost afectate de inundaţiile din perioada aprilie – august 2005.

DNA arată că fondurile au fost solicitate în condiţiile în care niciuna dintre aceste unităţi şcolare nu a fost afectată de inundaţiile din perioada invocată. În pofida aspectelor nereale consemnate în cererea de finanţare depusă în data de 8 iunie 2006, a fost încheiat respectivul contract de grant astfel că beneficiarul, Consiliul Judeţean Argeş, a primit pe nedrept suma totală de 880.249,95 euro cu titlu de finanţare externă nerambursabilă de tip PHARE.

Citiţi mai mult: BARONUL ROŞU, Constantin Nicolescu, a fost revocat din funcție – Politica > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/presedintele-cj-arges-constantin-nicolescu-a-fost-revocat-din-functie-1083887.html#ixzz2uE6Odj1S
EVZ.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.