spot_img
spot_imgspot_img
21.2 C
Vaslui
19-mai-2024

Accident incredibil: O maşină s-a „înfipt” într-o groapă apărută din senin pe un drum naţional

- Advertisement -

Un accident rutier cu totul ieşit din comun, pur şi simplu revoltător, s-a produs pe DN 2 E, la intrarea în comuna Marginea dinspre Solca, unde un şofer care se deplasa regulamentar s-a trezit în faţă cu o groapă imensă, care se întindea pe mai mult de un sens de mers. Maşina s-a înfipt pur şi simplu în groapă, doar norocul şi prudenţa şoferului făcând ca accidentul să nu se transforme într-o nenorocire. Carosabilul a cedat brusc în zona unui podeţ, cel mai probabil din cauza infiltraţiilor de apă.

Salvaţi de centurile de siguranţă şi de faptul că şoferul circula cu viteză redusă

Accidentul s-a petrecut miercuri seară, în jurul orei 21.00.

Constantin Cruţ, în vârstă de 45 de ani, din comuna Horodnic de Sus, conducea un autoturism Opel Corsa, alături de el, în dreapta, aflându-se soţia sa, în vârstă de 28 de ani, în timp ce pe bancheta din spate era băieţelul lor de 6 ani. Cei trei veneau de la Solca, de la părinţii femeii, şi se îndreptau spre casă. În afara localităţii Marginea, drumul liniştit spre casă al familiei Cruţ s-a transformat într-un coşmar.

„Era în faţa mea un microbuz, când a trecut acesta cred că s-a rupt drumul, dar şoferul, în loc să oprească, s-a tot dus şi eu am intrat în crater. A fost groaznic, era imposibil să evit. Doar la televizor vedeam cazuri de astea şi mă gândeam cum se poate rupe asfaltul, dar iată acum am păţit-o eu”, a relatat ulterior bărbatul.

Marele noroc al celor trei pasageri din maşină este că purtau centuri de siguranţă şi că şoferul nu avea viteză.

„Deşi eram în afara localităţii, nu aveam mai mult de 60 de kilometri la oră, dacă aveam viteză mai mare eram morţi toţi trei. Ce s-a întâmplat este de necrezut, de neînchipuit”, a declarat, în stare de şoc, bărbatul.

Au scăpat cu leziuni uşoare

Cei trei au fost transportaţi la Spitalul municipal Rădăuţi, după care au fost transferaţi la Spitalul Judeţean Suceava. Din fericire, după investigaţii suplimentare s-a constatat că aceştia nu au leziuni grave.

Cei trei pacienţi au fost diagnosticaţi cu traumatisme cranio-cerebrale minore, contuzii de coloană cervicală şi torace, după ce au primit îngrijiri membrii familiei Cruţ fiind lăsaţi să se întoarcă acasă.

Groapă produsă instantaneu, din cauza infiltraţiilor de apă

Lucrătorii de la Secţia de Drumuri Naţionale Suceava ajunşi la faţa locului au precizat că a cedat terasamentul podului, drumul surpându-se întâi la margine iar apoi cedând o porţiune mult mai mare.

Poliţiştii au demarat şi ei o anchetă.

„Groapa în diametru de aproximativ cinci metri s-a produs instantaneu în carosabil, care s-a surpat ca urmare a infiltrațiilor de apă”, a declarat subcomisarul Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

El a precizat că deocamdată nu s-a întocmit dosar de cercetare penală în acest caz, existând termenul legal de şase luni de zile pentru a se lua o măsură de acest gen. Poliţiştii aşteaptă concluziile administratorului drumului, cu privire la cauza accidentului.

Trafic reluat pe un sens de mers, pentru vehiculele până în 7,5 tone

Imediat după producerea accidentului s-a dispus închiderea sectorului de drum DN 2 E, între oraşul Solca și comuna Marginea, până la refacerea carosabilului și clarificarea situației. Traficul rutier a fost deviat pe următoarea rută: Solca-Arbore-Iaslovăț-Milișăuți-Rădăuți-Marginea-DN 2K-DN2 H.

Ieri, traficul rutier a fost reluat pe un singur sens de mers, pentru maşinile cu greutate mai mică de 7,5 tone. Pentru vehiculele grele a rămas valabilă ruta ocolitoare amintită.

Constantin Cruţ s-a declarat mulţumit că el şi familia sa au scăpat cu viaţă din acest accident şi a precizat că nu s-a hotărât dacă va da în judecată administratorului drumului.

DN 2E este o şosea foarte circulată şi tranzitată de multe vehicule grele.

Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: http://www.monitorulsv.ro/Local/2014-02-20/Accident-incredibil-O-masina-s-a-infipt-intr-o-groapa-aparuta-din-senin-pe-un-drum-national#ixzz2twLoSs6A

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.