BALET Pe 14 martie, de la ora 19.30, la Teatrul „V.I. Popa” din Bârlad va avea loc un spectacol de balet de exceptie -„Lacul lebedelor” – sustinut de faimosul ansamblu de balet clasic al Teatrului Municipal de Operã si Balet din Kiev. Spectacolul îi va avea în distributie pe Natalia Matsak – prim-solistã a Operei Nationale din Ucraina, alãturi de Denys Nedak – prim-balerin al Operei Nationale „T. Chevtchenko” din Kiev.
Ansamblul de balet al Teatrului Municipal din Kiev a fost fondat în 1980 de celebrul coregraf din fosta URSS, Vahtang Vronskii, sub titlul Baletul Clasic din Kiev. Baletul „Lacul Lebedelor” de Piotr Ilici Ceaikovski a avut premiera la Balsoi Teatr din Moscova, pe 4 martie 1877, sub conducerea muzicalã a lui Semen Riabov si în coregrafia lui Julius Reisinger. Din pãcate, publicul epocii nu era obisnuit cu stilul „simfonic” al unei muzici pentru balet, asa cã nu a înteles bogãtia partiturii. La aceasta s-a adãugat si coregrafia mediocrã a lui Julius Reisigner, ceea ce a fãcut ca primele reprezentatii sã fie un real esec. Dupã moartea compozitorului, la cererea conducerii teatrului Mariinsky din Sankt Petersburg, Marius Petipa si Lev Ivanov au modificat coregrafia baletului, iar dirijorul teatrului Mariinsky, Riccardo Drigo, a adus mai multe modificãri partiturii. În noua formã, baletul a avut premiera pe 15 ianuarie 1895. A fost un succes binemeritat. Desi au mai existat si alte versiuni, aceasta este reprezentatã în mod curent. În seara zilei de 14 martie, la Teatrul „V.I. Popa” din Bârlad, bârlãdenii vor urmãri un spectacol de succes international garantat, care are toate ingredientele necesare, atât pentru un public împãtimit, cât si pentru criticii de specialitate.
Nume sonore în baletul ucrainean
Solistii sunt Natalia Matsak – prim-solistã a Operei Nationale din Ucraina – alãturi de Denys Nedak – prim-balerin al Operei Nationale „T. Chevtchenko” din Kiev. Natalia este Artistã emeritã a Ucrainei si, prim balerinã a Operei Nationale din Ucraina „TG Shevchenko”. În repertoriul sãu remarcãm roluri importante: Odette/Odile în baletul „Lacul Lebedelor”, Masha în „Spãrgãtorul de nuci”, dar si vesela si jucãusa Kitri în „Don Quijote”, sau Carmen din „Carmen Suite”, Zobeide în „Scheherezade”, Nikiya si Gamzatti în „La Bayadere”. Dacã vorbim despre debutul carierei balerinei Natalia Matsak, ea a început sã danseze la doar patru ani. Din anii 1992 pânã în 2000 a studiat la Scoala de Stat de Coregrafie din Ucraina. Natalia a avut-o în calitate de coregraf si profesor-tutore pe Artista Poporului din URSS, Ludmila Smorgacheva. Natalia este starul baletului ucrainean, câstigãtoarea competitiilor de balet international. Este premiantã în Competitia Internationalã Serge Lifar din Kiev (medalia de argint în 2004), Competitia Internationalã de Balet si coregrafie din Moscova în 2005 (medalia de bronz). Balerina este invitata permanentã la gala concertului „Stelele Baletului Mondial” alãturi de cei mai buni artisti din lumea întreagã.
Denys Nedak, prim-balerin al Operei Nationale „T. Chevtchenko” din Kiev
Dupã ce a obtinut Diploma Scolii de coregrafie din Odesa, în 2005, Denys a fost admis în corpul de balet al Operei Nationale din Ucraina. A fost primul balerin licentiat la concursurile internationale de dans din Kiev, (Ucraina) si Moscova (Rusia). Stãpânirea perfectã a miscãrilor în rolurile clasice si dramatice a fost pusã în evidentã în reprezentatii ca Marceline – „Nunta lui Figaro”; Escamillo – „Carmen-suite”; Tybalt în „Romeo si Julieta”; Sigfrido în „Lacul lebedelor”, print în „Schiaccianoci”, Albert în „Giselle”, principe Desire în „Frumoasa din pãdurea adormitã”. A fost în turnee, alãturi de Natalia Matsak în Austria, Statele Unite, Japonia, Germania, Italia, Elvetia, Spania, Franta.
Teatrul Municipal de Operã si Balet din Kiev va veni în turneu la Bârlad, asa cum am mentionat pe 14 martie. Biletele se gãsesc de vânzare la Agentia Teatrului „V.I. Popa” din Bârlad, costul unui bilet fiind de 100 de lei.