spot_img
spot_imgspot_img
22.9 C
Vaslui
19-mai-2024

Un poliţist duhnind a alcool a fost scos cu descarcerarea de la volan

- Advertisement -

În maşina Volkswagen Golf cu care s-a răsturnat din cauza vitezei mai erau încă trei persoane

Un poliţist bănuit că se afla la volan sub influenţa alcoolului s-a răsturnat cu maşina vineri noaptea, în localitatea Heleşteni, lângă podul Hărmăneasa. Acesta se afla în autoturism împreună cu alte trei persoane, iar din cauza carosabilului acoperit cu zăpadă şi a vitezei cu care circula s-a răsturnat în şanţul de pe marginea drumului. Cele patru persoane au rămas încarcerate în autoturismul Volkswagen Golf, fiind nevoie de intervenţia pompierilor pentru a-i scoate. Medicii de la SMURD au spus că şoferul mirosea a alcool. Din cauza rănilor, Tudor Onofrei nu a putut fi testat cu alcooltestul, dar i s-au prelevat probe de sânge pentru a stabili dacă consumase alcool înainte de a se urca la volan. „Poliţiştii au fost sesizaţi vineri în jurul orei 23 despre producerea unui accident. Din primele verificări, s-a stabilit că accidentul s-a datorat nerespectării vitezei în condiţiile unui carosabil acoperit cu zăpadă. Pe numele şoferului a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Încă nu s-a stabilit dacă şoferul se afla sub influenţa alcoolului“, a precizat Alexandru Chelaru, purtător de cuvânt al Poliţiei. Alcoolemia şoferului va fi stabilită în mod oficial când se va finaliza analiza sângelui. În urma răsturnării, poliţistul, în vârstă de 27 de ani, a suferit un traumatism la cap şi o fractură de bazin. Acesta lucrează la Secţia 6 Poliţie Rurală, în comuna Alexandru Ioan Cuza. El a fost transportat în Compartimentul de Primire Urgenţe a Spitalului Municipal Paşcani, iar medicii au precizat că starea sa este stabilă. A rămas însă internat pentru monitorizare şi tratament.
Un alt accident a avut loc la Iaşi în localitatea Moţca, după ce un autoturism marca Mercedes, condus de un bărbat de 39 de ani, a intrat pe contrasens şi s-a izbit frontal de un podeţ. Şoferul a suferit mai multe leziuni la nivelul membrelor, o fractură de umăr stâng şi traumatisme cranio-cerebrale, dar starea sa este bună. (A. DÎSCĂ, C. PĂDURARU)

Cititi: http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/un-politist-duhnind-a-alcool-a-fost-scos-cu-descarcerarea-de-la-volan–39330.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.