Mucenicul este un tãmãduitor de ciumã, de boli ale animalelor, pãzitor de foamete si izgonitor de duhuri necurate
Bãtrân cu trupul (avea 113 ani), dar nu cu sufletul, Sfântul Haralambie s-a învrednicit de Împãrãtia lui Dumnezeu prin moarte muceniceascã, în vremea împãratului Septimius Sever (193-211). El este prãznuit de Biserica Ortodoxã azi, 10 februarie, si cinstit ca tãmãduitor de ciumã, pãzitor de foamete si izgonitor de duhuri necurate. Ajutorul sãu a fost resimtit, cu precãdere, în vremea „ciumei lui Caragea” (1813) si a foametei lui Alexandru Constantin Moruzi (1795). La sate, Sfântul Haralambie este cunoscut ca un apãrãtor împotriva bolilor ce cuprind animalele, drept pentru care oamenii obisnuiesc sã aducã la bisericã hrana animalelor (cereale si sare) pentru a fi binecuvântate de preoti.
Sfântul fusese rânduit episcop în cetatea Magnezia din Asia Micã, în vremea dregãtorului Luchian. Din pricina uneltirilor diavolului, deranjat de viata într-u Hristos a Sfântului, dregãtorul a decis sã-l arunce în temnitã si sã-l supunã celor mai temute torturi, pentru a-l determina sã se închine la idoli. Cum Sfântul nu se temea de durerea fizicã, ci doar de pierderea sufletului sãu, a îndurat cu rãbdare toate chinurile, dându-i slava sa lui Dumnezeu si multumindu-le celor care-i pricinuiau durerile cu aceste cuvinte:”Multumesc vouã fratilor, cã, strujind trupul meu cel vechi si bãtrân, m-ati înnoit, îmbrãcându-mi sufletul cu haina cea nouã a suferintelor pentru Hristos”.
Furios pe Haralambie, cãci niciun instrument de torturã nu-l speria defel, însusi dregãtorul a dorit sã-i provoace suferinte, însã mâinile i-au rãmas lipite de corpul îmbãtrânit al episcopului si nu si le-a putut desprinde de el pânã când Sfântul nu s-a milostivit si nu s-a rugat bunului Dumnezeu sã i le desprindã. Iar toate acestea s-au întâmplat pentru ca cei de fatã sã vadã puterea lui Dumnezeu, cãci multi s-au lepãdat de închinarea la idoli si l-au slãvit pe Iisus Hristos, plãtind lepãdarea lor de pãgânism cu tãierea capului. Se spune cã însusi dregãtorul, vãzând minunile sãvârsite de Sfânt cu puterea credintei, s-ar fi botezat.
Auzind unele ca acestea, împãratul Septimius Sever a poruncit ca Sfântul sã fie adus si torturat în cetatea Antiohia Pisidiei. Chiar dacã l-au tras de barbã, târându-l pe jos, i-au strãpuns trupul cu fiarele, l-au trecut prin foc si l-au jupuit de viu, Sfântul se refãcea prin mila si dragostea lui Dumnezeu. Vãzând aceste minuni, împãratul i-a cerut episcopului sã vindece fel de fel de bolnavi si de posedati, iar acesta s-a îndurat si a cerut ajutorul lui Dumnezeu, sãvârsindu-se multe minuni, dintre care amintim vindecarea unui îndrãcit, care pãtimea de mai bine de 35 de ani si învierea unui tânãr mort de curând. Dintre cei care, vãzând minunile, s-au convertit la dreapta credintã, se numãrã si fata împãratului, Galina.
Dupã ce a vãzut cã nu poate sã-l omoare prin chinurile pregãtite, împãratul a decis tãierea capului episcopului. Traditia crestinã spune cã Sfântul Haralambie, înainte de moarte, a vãzut Cerurile deschise, rugându-l pe Dumnezeu ca locul unde-i vor sedea moastele sã fie lipsite de foamete si boalã. Se mai spune cã Sfântul si-a dat duhul în mâinile Mântuitorului mai înainte de tãierea cinstitului sãu cap, care se pãstreazã în Mãnãstirea Sfântul Stefan, aflatã pe stâncile de la Meteora din Grecia. Mâna cea stângã este pãstratã în Mãnãstirea Spileo, tot în Grecia, iar pãrticele din cinstitele sale Moaste se aflã în Mãnãstirea Miclãuseni (Iasi), Mãnãstirea Râsca (Suceava), Catedrala Episcopalã din Galati, Biserica Sfântul Dumitru „Posta” (Bucuresti), Biserica Sfintii Arhangheli „Otelari” (Bucuresti), Biserica Sfântul Stelian „Lucaci” (Bucuresti).
