spot_img
spot_imgspot_img
14 C
Vaslui
29-mai-2024

Traian Băsescu, la Cluj, la dezbaterea PMP:

- Advertisement -

Societatea este extrem de tolerantă cu CORUPȚIA. Nimeni, nici eu nu cred că instituțiile vor rezista presiunii la INFINIT

Președintele Traian Băsescu participă la dezbaterea „Statul de drept – între modelul european şi realitatea din România” pe care Fundația Mișcarea Populară o organizează la Cluj. Șeful statului a avertizat că există o problemă în interiorul societăţii româneşti, care este extrem de tolerantă la corupţie, la nerespectarea regulilor.El a arătat că „lipsa de exigenţă a electoratului” s-a văzut când a trimis în Parlament politicieni cu dosare penale pentru corupţie. Vă prezentăm cele mai importante declarații:

Traian Băsescu:

  • Statul de drept este o noțiune care ne limitează la adiscuta probleme tehnice sau acțiuni politice într-o marjă redusă.
  • În realitate, toate analizele vizează îndeplinirea criteriile politice, în care statul de drept este un element
  • Noi suntem judecați în MCV pornind de la obligația pe care România și-a asumat-o

Atacurile la justiție

  • Nu aș vrea să ne vedem mai negri decât ne vedem, dar luând criteriile de la Copehanga, România nu are probleme în respectarea drepturilor minoritățile, are minime probleme privind respectarea drepturilor omului
  • Dacă avem probleme, avem în zona stabilității instituțiilor statului și în zona statului de drept
  • Orice depreciere în criteriile politice împing țara la momentul zero.
  • Vă spun ceea ce văd eu – sunt convins că profesorul Boc va fi mai precis privind așezarea fiecărui element în zpna constituțională .
  • În mod categoric evenimentele din vara lui 2012, când s-a încercat debarcarea prin nerespectarea Constituției, este un element care revine tot timpul în discuție.

Societatea, extrem de tolerantă

  • „Marţea neagră” a fost un moment de reaprindere a dubiilor partenerilor noştri privind capacitatea Romaniaie de a respecta criteriile politice.
  • Atacurile la justiţie pun şi ele sub semnul întrebării îndeplinirea criteriilor politice.
  • Instituţia Parlamentului nu funcționează că o instituţie la standarde europene.
  • Tot mai des în rapoartele europene se vorbește despre lipsa de independență a mijloacelor mass media.
  • Cu patron turnător e greu să te numești presă liberă
  • Nu vom reuşi, o mână de oameni politici, să impunem respectarea acestui criteriu dacă nu vom fi sprijiniti de populaţie
  • Lipsa de exigență se vede în cât de tolerant a fost electoratul românesc când a trimis în Parlament preşedinţi de consilii judeţene despre care se ştia că au dosare
  • Noi avem o problemă şi în interiorul societăţii româneşti care este extrem de tolerantă cu privire la nerespectarea criteriilor politice
  • România a făcu pași înapoi din vara lui 2012. Era stabilit ca în toamnă România să intre în Schengen cu frontierele aeriene și maritime. Din păcate, evenimentele de la noi din vara lui 2012, cele din decembrie 2013, atacurile la instituții prcaticate de actuala putere, atacurile la judecători, procurori au fost de natură să ne descalifice
  • Și au pierdut românii, în primul rând la credibilitate dar și economic
  • Vreau să înţelegeţi unde mi-am început mandatul din punctul de vedere al funcţionării justiţiei: primul ministru nu avea nicio jenă să îi spună preşedintelui „dragă, Traian, te rog rezolva problema de la Parchet cu Dinu Patriciu”, semnat Calin Popescu Tariceanu.
  • Nu a fost un om rău, dar aşa era atunci.   Astăzi sunt vreo 7 miniştri în închisoare, vreo 18 parlamentari şi mulţi alţii pe rolul instanţelor, cu care nu ştiu ce se va întâmpla.
  • Justiţia este cea care îi trage în ţeapă pe cei care încalcă legea
  • Când justiţia a început să funcţioneze, cu politicieni condamnaţi, cu oameni de afaceri în închisori, mi se pare nedrept să spunem că corupţia e mai mare ca oricând. Nu, în ultimii ani, statul a avut capacitatea să arate corupţia.
  • Nu vreau să îmi fac un titlu de glorie că sunt oameni în pușcărie, de aceea mă bucură intrarea în vigoare a noului Cod Penal, pentru că scopul unui stat nu e să îşi ţină oamenii în puşcărie ci să îi reformeze şi să îşi recupereze prejudiciul.
  • Asta nu inseamană că nu reproşez erori în Codul de Procedura Penală. Noile coduri – cel Comercial şi cel de Procedură, cel Penal şi cel de Procedură – sunt instrumente moderne ale statului român.
  • Numai un stat în care jstitia şi instituţiile sunt solide, permanente şi îşi fac treaba, numai acela le da o şansă cetăţenilor săi.
  • Atât cât o să pot o să le ţin piept pentru a reveni în crietriile politice care la un moment dat păreau atinse de Roamnia, în 2012.
  • Mai este un lucru pe care ațiunea politică a USL l-a relevat – instabilitatea reformelor, și acesta este poate cel mai grav lucru
  • Faptul că revenirea la o justiție controlată este un lucru care se poate întâmplă
  • Instituţiile statului român au rezistat la atacul din vara lui 2012 şi la „marţea neagră”, dar nimeni nu crede, nici eu, că la o presiune continuă şi îndelungată, instituţiile vor rezista la infinit. De ce? Pentru că le modifici regulile de funcţionare
  • Au încercat prin numiri, nu au reuşit, aşa că trec la modificări de legi. Ori acest lucru îl pot face cu majoritatea de 70% pe care o au.
  • A ţine la respectarea partenerilor noştri nu este o slugărnicie. Ei ne fac observaţii în momentul în care noi nu ne ţinem cuvântul, iar cuvântul nostru se află în tratatul de aderare
  • Am văzut aceasata abordare nedreaptă „noi nu stăm în genunchi”. Fraţilor, nimeni nu ne cere să facem altceva decât ceea ce ne-am asumat.
  • Drumul nostru nu poate fi decât pe direcţia pe care am mers până acum. Mâna de oameni politici conştienţi de ce avem de făcut are nevoie de susţinerea populaţiei, şi eu am încredere că politicienii care încă menţin cu toată energia lor drumul spre vest al României şi integrarea europeană deplină vor găsi suport în populaţie pentru a continua acest drum

PMP, copilul prematur al Fundației Mișcarea Populară

  • Riscul este să rămânem într-o zonă gri care ne va aduce prejudicii.
  • Nu toată lumea și toți vecinii noștri vor ca România să aibă succes în UE, depinde de reacția populației noastre
  • Dar avem şansa să ne batem, nu ne opreşte nimeni, iar eu o voi face până în ultima zi a mandatului meu
  • Eu am avut ideea înființării unei fundaţii care pe urmă să genereze un partid urmând o altfel de politică, politica statului.
  • Că Fundația a născut un copil prematur, e adevărat – PMP – dar prematurii, ştiţi foarte bina că sunt extrem de inteligenţi
  • În viziunea mea era să se creeze o fundaţie care să genereze o mişcare din care să rezulte un partid  care să intre în bătălia din 2016.
  • Eu îi doresc succes copilului Fundaţiei care este PMP

La dezbaterea intitulată „Statul de drept – între modelul european şi realitatea din România” şi-a anunţat participarea și primarul Clujului, Emil Boc dar și membri fondatori ai Fundaţiei Mişcarea Populară – prof. dr. Marian Preda, Elenina Nicuţ, Daniel Funeriu-, lideri şi deputaţi ai Partidului Mişcarea Populară – Eugen Tomac, Teodor Baconschi, Elena Udrea, Cristian Preda.

Mai mulţi consilieri locali şi judeţeni ai PDL, primari democrat-liberali, precum şi fostul ministru Teodor Paleologu au fost, aseară, la hotelul din Cluj-Napoca unde este cazat preşedintele Traian Băsescu, pentru a lua cina cu acesta.

Citiţi mai mult: Traian Băsescu, la Cluj, la dezbaterea PMP: Societatea este extrem de tolerantă cu CORUPȚIA. Nimeni, nici eu nu cred că instituțiile vor rezista presiunii la INFINIT – Partide > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/1081388.html#ixzz2sp5ENpLl
EVZ.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.