spot_img
spot_imgspot_img
22.9 C
Vaslui
19-mai-2024

(Document) Parlamentul European ATENȚIONEAZĂ CĂ FEDERAȚIA RUSĂ OCUPĂ R. MOLDOVA

- Advertisement -

Parlamentul European condamnă presiunea administrativă crescândă pe care o exercită autorităţile separatiste de la Tiraspol asupra şcolilor cu predare în limba română din regiunea transnistreană şi atrage atenţia că libertatea de educaţie este un drept fundamental.

Parlamentul European a adoptat, joi, o rezoluţie non-legislativă, care condamnă politizarea domeniului de politici în materie de educaţie în regiunea transnistreană, invitând autorităţile să asigure că copiii şi părinţii sunt protejaţi de consecinţele nefavorabile ale situaţiei politice actuale şi să găsească soluţii în interesul superior al copiilor şi părinţilor direct implicaţi.

Libertatea educaţiei este un drept fundamental, arată rezoluţia PE, care condamnă presiunea administrativă crescândă pe care o exercită autoproclamatele autorităţi din Transnistria, în special sub forma chiriilor ridicate, a anulării contractelor de închiriere gratuite, ceea fapt ce afectează liceele din Corjova şi Roghi, restricţiilor asupra utilizării conturilor bancare şi hărţuirii cadrelor didactice, referire la recenta reţinere a directorului Liceului Lucian Blaga, Ion Iovcev.

De asemenea, Parlamentul European „invită Federaţia Rusă să pună în aplicare pe deplin hotărârea Curţii Europene pentru Drepturile Omului care a decis că Rusia a încălcat dreptul la educaţie în cazurile şcolilor cu predare în limba română aparţinând Republicii Moldova, situate în regiunea Transnistria”, şi consideră că OSCE ar trebui „să-şi continue activităţile de monitorizare şi de facilitare a negocierilor şi să apere dreptul la educaţie al studenţilor de la şcolile cu predare în limba română din Transnistria”.

„O procedură rapidă care să ducă la adoptarea liberalizării vizelor cu Republica Moldova” ar trebui adoptată, spun deputaţii, iar Comisia ar trebui „să accelereze procedurile tehnice ducând la semnarea şi aplicarea provizorie a Acordului de asociere”, arată rezoluţia, potrivit unui comunicat al Parlamentului European.

De asemenea, Parlamentul European consideră că, în contextul situaţiei din regiune, Comisia Europeană ar trebui să utilizeze „Instrumentul european pentru democraţie şi drepturile omului pentru a sprijini în mod direct populaţia din Transnistria, dar şi alte instrumente prin care să elaboreze programe de sprijinire a societăţii civile, a accesului la informaţie, a educaţiei şi presei libere, care au fost refuzate de către autoproclamatele autorităţi din Transnistria”.

Cele mai importante decizii adoptate de Parlamentul European (PE) cu referire la R. moldova:

– PE deplânge nerespectarea drepturilor omului în regiunea Transnistreană, în special în domeniul educației.

– Somează „Transnistria” să permită copiilor de acolo să învețe în limba lor natală, limba română.

– Găgăuzia a organizat un referendum, declarat ilegal de către autorități.

– 5+2 este numit „așa-numitul format de negocieri”, care nu a putut oferi nicio soluție sustenabilă pentru integritatea și suveranitatea teritorială a R. Moldova, atâta timp cât ARMATA FEDERAȚIEI RUSE ARE TRUPE MILITARE ÎN TRANSNISTRIA.

– Negocierile 5+2 sunt subminate de către așa-numitele autorități din Transnistria.

– Libertatăți fundamentale ale copiilor din Transnistria sunt încălcate de către autoproclamatele autorități.

– Având în vedere că UE susține integritatea teritorială a RM, Parlamentul European, cere de la UE o implicare mai mare în rezolvarea conflictului din imediată vecinătate.

– Cere Federației Ruse să respecte deciziile emise de CEDO în cazul școlilor de limbă română din R. Moldova, din regiunea Transnistria.

– PE cere Comisiei Europene să folosească instrumente ca „Instrumentul European pentru Democrației și Dreputurile Omului” pentru a susține direct populația din regiunea Transnistreană, desfășurarea programelor de susținere a societății civile, accesului la informație, educație și presă liberă care sunt refuzate de către autoproclamatele autorități din Transnistria.

– Parlamentul Europeană notează că prezența militară a Federației Ruse în acea regiunie pune în pericol drepturile omului, Federația Rusă este somată să înceteze în a oferi ajutor regimului autoproclamat din Transnistria, fapt reflectat și de decizia OSCE din Istanbul, 1999 și Oporto, 2000.

– PE cere ca Găgăuzia să respecte Constituția Republicii Moldova.

– PE cere ca Statele membre să adopte în viteză procedura ce ar duce la eliminarea vizelor pentru cetățenii RM.

– PE solicită ca procedura de semnare a Acordului de Asociere UE-RM să fie grăbită.

Sursa: timpul.md

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.