Dacă în Marea Britanie isteria e mare, din cel mai sărac cartier al Bucureştiului ameninţarea invaziei pare mică. Majoritatea fără o calificare, rezidenţii Ferentariului preferă să trăiască din alocaţiile copiilor, ajutoare sociale şi bişniţă. Jurnaliştii străini s-au dat chiar angajatori în căutarea senzaţionalului.
La periferia rurală a Bucureştiului, unde se termină Rahova şi începe Ferentariul, e suficient să intri în vorbă cu cineva că strada se umple de oameni şi la ferestre răsar capete ca la alaiul de nuntă. „A venit televiziunea!” Câţiva copii fac tărăboi şi se zgâiesc în timp ce mănâncă supă la pahar preparată pe loc la buticul din colţ. Un fel de „specialitatea” locului. „Nene, filmeazămă şi pe mine”, pozează Lorena, o puştoaică de nouă ani.
Anul trecut, cartierul a fost locul preferat al tabloidelor britanice care îşi trimiteau reporterii să documenteze poveşti senzaţionale despre imigranţii care îi vor invada de la 1 ianuarie 2014, când se deschid graniţele pentru muncitorii români şi bulgari. Realitatea din teren e diferită de scenariile jurnaliştilor, potrivit cărora Ferentariul va rămâne pustiu din acest an. Dan s-a convins singur că nu rezolvă nimic dacă pleacă în Anglia câine surd la vânătoare. „Am fost anul trecut, prin mai, am stat o lună şi-o săptămână. Am căutat de muncă, n-am găsit şi am venit înapoi. Am stat pe banii mei, n-am cerşit. Am eu faţă de cerşetor?”, se umflă în pene bărbatul, care e şomer.
Autor: Cristina Lica, Marian Păvălaşc
Citiţi mai mult: Cartierul care a speriat Regatul. Săracii din Ferentari nu vor să fie „supuşii Reginei Angliei” – Reportaj > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/cartierul-care-a-speriat-regatul-1075329.html#ixzz2pbXHsb55
EVZ.ro