REVOLUŢIONARII-VEDETĂ AI ROMÂNIEI. Ce au fost şi ce au ajuns actorii principali din ’89

Cu o jumătate de oră înainte, cuplul dictatorial decolase, cu un elicopter, de pe clădirea fostului Comitet Central al Partidului Comunist Român (PCR), actualul sediu al Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Nu înainte de a-i adresa generalului Victor Athanasie Stăculescu celebrele vorbe: „Victoraş, ai grijă de copii!”

Primul dintre vedetele Revolutiei care a ajuns în curtea televiziunii publice a fost Mircea Dinescu. Avea 39 de ani. A ajuns la TVR pe un TAB, spunea el, la scurt timp după ce securiştii care îi supravegheau casa, îşi luaseră tălpăşiţa. Era un mare poet şi un cunoscut disident. În februarie 1989, dăduse un interviu cotidianului francez Libération în care ataca regimul Ceauşescu. A fost arestat la domiciliu.

După Revoluţie, a devenit preşedintele Uniunii Scriitorilor, între anii 1990 şi 1993. Apoi, a fost membru al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), din 2006 până în 2012, când a fost declarat incompatibil. Pentru că era, simultan, şi administrator la două societăţi comerciale. Acum, are un conac şi 80 de hectare de vie în comuna Cetate, judeţul Dolj şi mai deţine şi 50 de hectare de teren la Galicea Mare, împreună cu cea din zona Cetate fiind cea mai mare suprafaţă viticolă a Olteniei, după Segarcea. În Bucureşti, are restaurantul „Lacrimi şi Sfinţi”, din Centrul Vechi.

„Fă-te că lucrezi!”

„Am învins”, au strigat la unison Mircea Dinescu şi Ion Caramitru, când a început transmisia maraton a revoluţii televizate. Dar mai cuoscut a rămas îndemnul „Mircea fă-te că lucrezi”, adresat de Caramitru lui Dinescu, pentru a-i convinge pe telespectatori că noua conducere a ţării are un program. Actorul Ion- Horia-Leonida Caramitru avea să devină personajul central al revoluţiei televizate. Mai cunoscut decât Dinescu, graţie rolurilor din teatru şi filme, Caramitru a devenit, din 1990, preşedinte al UNITER, iar din 2005 şi până în prezent este directorul Teatrului Naţional din Bucureşti.

A fost membru în Consiliul Frontului Salvării Naţionale. S-a lepădat de regimul Iliescu pe 15 noiembrie 1990, când şi-a cerut iertare în faţa a sute de mii de oameni, adunaţi la o manifestaţie. A fost membru PNŢCD şi ministru al culturii între 12 decembrie 1996 şi 28 decembrie 2000, în guvernele Victor Ciorbea, Radu Vasile şi Mugur Isărescu. Pe ultima sa declaraţie de avere numărăm şapte proprietăţi în Moeciu de Sus şi în Predeal. Acum, el spune că îi e ruşine să se mai uite la acele imagini difuzate pe 22 decembrie 1989.

Emanatul şef

Pe 22 decembrie, târziu, spre orele 17.00, intra în scenă, ca principalul actor, Ion Iliescu. La 59 de ani, ajunsese un obscur director la Editura Tehnică. Era izolat de Ceauşescu, care îl bănuia că face parte dintr-un complot al KGB. Fusese, pe rând, şeful studenţilor comunişti, şef de secţie la CC al PCR, prim-secretar al CC al UTC, şef al Departamentului de propaganda al CC PCR, ministrul Tineretului, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş şi preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi. Iliescu a coagulat în jurul său Frontul Salvării Naţionale (FSN), care a preluat puterea cu sprijinul Armatei conduse de Generalul Victor Atanasie Stănculescu.

După Revoluţie, Iliescu a fost membru fondator al Frontului Salvării Naţionale (FSN) care s-a transformat în FDSN (Frontul Democrat al Salvării Naţionale), apoi în Partidul Democraţiei Sociale din România (PDSR) şi în final în Partidul Social Democrat (PSD). A fost şef al statului între anii 1990 şi 1996 şi, apoi, între anii 2000 şi 2004. Între 2004 şi 2008, a fost senator PSD. Deşi s-a retras, oficial, din viaţa politică, este considerat, şi acum, la 83 de ani, „eminenţa cenuşie” a PSD. Iliescu continuă să susţină că în decembrie 1989 a fost o revoluţie spontană, nu o lovitură de stat.

Roman, febleţea de la APACA

Un alt personaj important care a ajuns pe micile ecrane în decembrie 1989 este Petre Roman. Febleţea femeilor de la APACA, cum era considerat în 1990, el era cunoscut, până la Revoluţie, pentru cariera sa universitară şi ca specialist în fizica fluidelor şi poluarea mediului. Era fiul lui Walter Roman, personaj care a contribuit la instaurarea regimului sovietic în România, după Al Doilea Război Mondial. Pe 22 decembrie, Petre Roman avea 43 de ani.

Pe 26 decembrie fost numit prim-ministru al României. A condus Guvernul provizoriu pînă la 28 iunie 1990. La 20 mai 1990, a fost ales deputat de Bucureşti pe listele FSN, la primele alegeri zise libere, iar pe 20 iunie a fost desemnat prim-ministru. A fost debarcat, forţat, în urma mineriadei din septembrie 1991. Între decembrie 1999 şi decembrie 2000, a fost şi ministru de externe, în Guvernul Isărescu. Este senator pe listele USL

Omul care aduce panica

De aceeaşi vârstă cu Petre Roman era şi Benedict Cazimir Ionescu atunci când a apărut la TVR. Pe 22 decembrie 1989, în vâltoarea evenimentelor, el s-a remarcat prin citirea unui mesaj care indus panică în populaţie: „O coloană blindată motorizată se îndreaptă spre Piteşti pentru a ocupa punctul atomic, rafinăria, rezervoarele de cianură, barajul de la Curtea de Argeş! Odată cu căderea acestor puncte oraşul Piteşti poate să dispară complet de pe harta ţării! Cerem armatei să intervină!”. Anunţul s-a dovedit un zvon fals. După alegeri pierdute pentru Prămăria Capitalei în 1992 şi o serie de mandate în Parlament, ajunge membru în CNSAS şi s-a împotrivit analizei dosarelor preoţilor înainte de alegerea Patriarhului Daniel.

Cazimir Ionescu

Stănculescu, în puşcărie

Ca adjunct al ministrului Apărării Naţionale, Victor Atanasie Stănculescu a reprimat Revoluţia de la Timişoara. După fuga soţilor Ceauşescu “a trecut de partea Revoluţiei”, ordonând telefonic retragerea Armatei în cazărmi. În 22 decembrie 1989, după ora 19.30, ofiţerii care-l păzeau pe Nicolae Ceauşescu la Târgovişte erau derutaţi de de faptul că generalul Stănculescu, considerat omul Ceauşeştilor, era recomandat şi de succesorul „tovarăşului”, Ion Iliescu.

Acesta din urmă, deşi la acea vreme nu avea nici o funcţie în statul român, ţinea legătura personal cu cazarma de la Târgovişte. A avut un rol principal nu doar în executarea soţilor Ceauşescu. La trei zile după împuşcarea dictatorilor, Stănculescu a fost făcut ministru al Economiei Naţionale. După alte două luni, a fost pus ministru al Apărării.

Stănculescu a fost judecat în cazul Motorola şi în dosarul privind reprimarea revoluţiei din 1989. În 1999,  afost condamnat la 15 ani de închisoare, dar graţie recursului în anulare promovat de procurorul general Tănase Joiţa verdictul a fost casat, în 2004. Abia după rejudecare, sentinţa a fost reconfirmată, în 2007, şi a rămas definitivă în 2008. Atunci, Instanţa Supremă a dispus nu doar pedeapsa cu 15 ani de închisoare, dar şi degradarea militară.

Victor Stănculescu

Misteriosul Voican Voiculescu

Avea 48 de ani, în 1989,şi ispăşise două condamnări pe timpul Comunismului. În 1970, pentru trădare de secrete de serviciu şi spionaj economic, iar în 1985 pentru „propagandă împotriva orânduirii sociale“, prin difuzare de manifeste anticomuniste. Pe 25 decembrie 1989, el a participat ca delegat al FSN, alături de generalul Victor Atanasie Stănculescu şi de profesorul Virgil Măgureanu, la procesul intentat lui Nicolae Ceauşescu şi la execuţia acestuia. A fost numit în funcţia de viceprim-ministru şi responsabil cu Serviciilor Secrete.

În 31 decembrie 1989, a fost numit comandant al structurilor fostei „Direcţii a Securităţii Statului”. Împreună cu Nicolae Militaru, a coordonat preluarea de către MApN a Securităţii. Până în martie 1990, atunci când a fost înfiinţat Serviciul Român de Informaţii, Voican s-a ocupat de gestionarea arhivei fostei Securităţi. În 2010, el a devenit proprietar peste 9.380 de metri pătraţi de teren, la Târgu Ocna, după ce a convins judecătorii că este descendent al principelui Mihail Sturdza şi al lui Costache Negri.

„Bebe certificat” a ajuns baron de Ilfov după un pumn în barbă şi un deget rupt

Fost inginer la intreprinderea Electroaparataj, conform propriilor declaraţii, Bebe Ivanovici a fost unul dintre cei pe care schimbarea de regim, din 1989, l-a prins în curtea TVR. El spunea că a fost rănit la Revoluţie. În baza unor acte medicale şi a declaraţiilor unor martori, procurorii i-au comunicat că „în noaptea de 22 / 23.12.1989, fiind în clădirea TVR, participând la evenimentele revoluţionare, aţi fost lovit de către o persoană necunoscută suferind un traumatism maxilo-facial şi inter falangian deget drept 3”.

Altfel spus, Ivanovici a primit chiar de la procurorii militari dovada că şi-a rupt un deget şi că a primit un pumn în barbă.

Odată înarmat cu această probă, până la ocuparea postului de şef al Secretariatului de Stat pentru Revoluţionari nu a fost decât un pas, având în vedere relaţiile strânse de prietenie cu Ion Iliescu şi cu Dan Iosif. Din acestă funcţie a împânzit ţara de revoluţionari, aruncând în stânga şi în dreapta cu certificate. Poreclit „Bebe Certificat”, în perioada în care a fost şef al Secretariatului de Stat pentru Revoluţionari, Ivanovici a tipărit 40.000 de certificate de revoluţionar, fară a organiza licitaţie, prejudiciul stabilit atunci de anchetatori fiind de 63 de milioane de lei vechi. Ivanovici a fost condamnat, în 2003, sub acuzaţia de abuz în serviciu, la un an de închisoare. Nu a stat niciun minut la „răcoare”, deoarece judecătorii au constatat că fapta era graţiată.

Printre primii „baroni” ai noii clase politice, Ivanovici a fost, între anii 2000 şi 2004, preşedinte al Consiliului Judeţean Ilfov. Şi din această postură a fost cercetat, în 2004, de fostul PNA. Coleg de dosar i-a fost Teodor Biriş, ex-primar al comunei Snagov. Cei doi ar fi atribuit zeci de terenuri în Snagov, la tot atâţia aşa zişi revoluţionari, prieteni cu Ivanovici.  Prin 2006, presa a relatat că politicianul cazut în dizgraţie a făcut o cerere către primăria comunei 1 Decembrie, localitatea unde s-a stabilit, pentru a demara o ancheta socială şi cerea o adeverinţă potrivit căreia nu are venituri. Ivanovici şi-a făcut dosar pentru ieşire la pensie pe motive medicale.

Bebe Ivanovici s-a pricopsit cu titlul de „baron” tocmai pentru multitudinea de proprietăţi acumulate peste noapte. Mai multe autoturisme de lux, terenuri şi un apartament în centrul Capitalei. Constantin Bebe Ivanovici a făcut legea în judeţul Ilfov, în perioada 1990 – 2004. În două legislaturi a fost ales deputat pe listele PSD, iar când a fost „lăsat din braţe” de partid, Ivanovici şi-a găsit loc, pentru scurt timp, la PRM. La ultimele alegeri a candidat, fără succes, pentru Partidul Pensionarilor, într-un colegiu din Dâmboviţa.

Doina Cornea, ostateca FSN

O apariţie care a asigurat un succes deplin grupului instalat la putere, în decembrie 1989, a fost cea a disidentei anti-comuniste Doina Cornea. Între 1982 şi 1989 ea a difuzat 31 de texte şi proteste prin radio „Europa Liberă”. Ea a fost destituită de la universitate şi supusă unor anchete, interogatorii, bătăi, ameninţări. Împreună cu fiul ei, Leontin Iuhas, a răspândit 160 de manifeste de solidaritate cu muncitorii din Braşov răsculaţi la 15 noiembrie 1987.

Mai mult ea a fost cea care, în septembrie 1988, printr-o scrisoare deschisă adresată papei Ioan Paul al II-lea, a solicitat împreună cu alţi cinci intelectuali clujeni scoaterea Bisericii Române Unite cu Roma din ilegalitate. În decembrie 1989, poeta disidentă este folosită pentru imaginea FSN. Momentul a fost relalat de reporterul Cornel Mihalache pentru EVZ. Când, pe 25 decembrie, a fost adusă la Bucureşti, la gară a fost suită direct în TAB, acoperită cu o manta soldăţească şi sub camuflajul unei căciuli militare cu urechi.

Pe 26 decembrie, Doina Cornea a fost dusă direct în studioul TVR, la o emisiune la care au apărut să o flancheze Silviu Brucan şi Dumitru Mazilu. Pe 26 decembrie era programat primul miting anti-comunist, organizat de studenţi, pe care FSN şi TVR au făcut tot posibilul să-l oprească şi să-l compromită. Şi atunci au manipulat-o pe Doina Cornea, cerându-i să-i descurajeze pe tineri să se ducă la acel miting, inducându- i ideea că se va deschide focul asupra lor. Deşi a fost cooptată în CFSN, ea şi-a dat demisia din cauza transformării FSN în partid politic şi a reminiscenţelor comuniste ale acestuia.

A fondat Forumul Democrat Antitotalitar din România, la Cluj, ca o primă mişcare de unificare a opoziţiei democrate, din care s-a format mai târziu Convenţia Democrată din România (CDR). E membră fondatoare a Grupului pentru Dialog Social, a Alianţei Civice şi a Fundaţiei Culturale Memoria.

Dumitru Mazilu

Nicolaescu, regizorul Revoluţiei. Brucan, oracolul!

Regizorul preferat al familiei Ceauşescu, Sergiu Nicolaescu, a fost unul dintre personajele de prim rang în desfăşurarea evenimentelor din decembrie 1989. El a ştiut cu şase luni de zile înainte că se va întâmpla ceva în România. Sens în care s-a înarmat din RFG şi a generat, începând cu 22 decembrie, implicarea Regimentului 7 mecanizat Prahova, condus de colonelul Ion Nicolescu, în evenimentele din Capitală, pentru a-l sprijini în lupta cu „teroriştii”, după cum a recunoscut chiar militarul. Nicolaescu a recunoscut că, în dimineaţa de 21 decembrie 1989, a primit câteva grenade de la unitatea lui Nicolescu pe care le-a detonat în Piaţa Palatului, în timpul mitingului ţinut de Nicolae Ceauşescu. Atunci, s-au produs câteva explozii în piaţă, Ceauşescu şi-a întrerupt discursul şi a fugit.

„Vreau să veniţi aici milioane!“, striga Sergiu Nicolaescu din Studioul 4 al TVR, în ziua de 22 decembrie 1989, imediat după fuga lui Ceauşescu. Regizorul este cel care l-a chemat pe Ion Iliescu la TVR. În jurul orei 14.00, crainicul Petre Popescu a anunţat: „Comandantul Nicolescu, din Ploieşti, este imperios rugat să se îndrepte spre Bucureşti, cu ostaşii săi”.

După Revoluţia din 1989, Sergiu Nicolaescu a fost senator din partea FSN, PDSR şi PSD. El a condus Comisia senatorială de cercetare a evenimentelor din 1989, care a fost acuzată de falsificarea adevărului. Ca regizor a fost criticat pentru câştigarea preferenţială de finanţări publice pentru filmele sale. Florin Iepan, mai tânărul coleg al regizorului, a fost un aspru critic al filmului “15″ – peliculă al cărei subiect este legat de Revoluţia din decembrie 1989 – regizat de Nicolaescu”. Regizorul a murit în ianuarie 2013, corpul său neînsufleţit fiind incinerat.

Silviu Brucan a insistat ca Ceauşeştii să fie lichidaţi

Silviu Brucan e cel care a insistat ca soţii Ceauşescu să fie lichidaţi în orice fel, afirma fostul premier Petre Roman în anul 1994, în faţa Comisiei senatoriale pentru studierea evenimentelor din decembrie 1989. Conform istoricului Vladimir Tismăneanu, singurul mare merit al lui Brucan în cursul evenimentelor din decembrie 1989 a fost că s-a opus tentativelor de regrupare a Securităţii. Brucan a jucat un rol crucial în numirea lui Petre Roman ca premier şi s-a opus cu obstinaţie reabilitării lui Mircea Răceanu.

Brucan a fost ideologul primei perioade feseniste. A devenit analist politic şi autor al mai multor cărţi despre comunismul din Europa de Est. Din 1996 a fost invitat permanent al emisiunii de analiză politică „Profeţii despre trecut” de la Pro TV.

A murit la 14 septembrie 2006 (stop cardiac), la Spitalul Universitar din Bucureşti. A fost incinerat la Crematoriul uman Vitan-Bârzeşti. La incinerare au participat câţiva apropiaţi, printre care s-a aflat şi Ion Iliescu.

Dan Iosif n-a mai apucat să-şi termine hotelul de pe Litoral

Mâna armată a Revoluţiei, Dan Iosif, a fost unul dintre primii care au intrat în sediul fostului C.C. A fost bănuit de implicare în dispariţia unui sac de dolari din clădire. Se spunea că ar fi împuşcat tot ce a mişcat în subsolurile C.C. A fost sufletul organizaţiilor de revoluţionari timp de 19 ani. După Revoluţie a devenit, pe rând, senator, consilier prezidenţial, şef de birou senatorial, consilier de stat. Din 2004 era deputat din partea PSD. S-a aflat şi în atenţia procurorilor în dosarul „Aurul dacilor”. A murit în decembrie 2007, înainte de a-şi termina construcţia unui hotelul de pe Litoral.

Acest articol este proprietatea Evenimentului zilei şi este protejat de Legea drepturilor de autor. Orice preluare integrală sau parţială a conţinutului se poate face doar cu citarea sursei, astfel: pentru publicaţiile tipărite – ziarul Evenimentul zilei, iar pentru publicaţiile online – www.evz.ro