spot_img
spot_imgspot_img
21.1 C
Vaslui
19-mai-2024

„UNIŢI SALVĂM” „21-22 vrem democraţia înapoi” – Protest în Piaţa Universităţii. | FOTO-VIDEO

- Advertisement -
Sursa foto: Fcebook Rezistența Urbană

UPDATE ORA 21. 54: Câteva sute de persoane continuă să manifesteze paşnic în Piaţa Universităţii. Traficul este oprit iar protestele par să se apropie de final.

UPDATE ora 21. 25: Adunarea se dispersează. O parte din protestatari au rămas să scandeze în faţa Ministerului de Interne iar alţii au pornit spre Piaţa Universităţii. Numărul manifestanţilor s-a împuţinat.

Jandarmeria a comasat în Piaţa Revoluţie cel puţin opt maşini de intervenţie mari.

UPDATE ora 21.15: Jandarmii şi-au retras tunul cu apă. În prealabil i-au filmat pe manifestanţii din jur. Mulţimea s-a apropiat şi mai tare de sediul Ministerului de Interne. Unii manifestanţi sunt aproape lipiţi de cordonul de jandarmi.

În Piaţa Revoluţiei, locul unde din balconul Comitetului Central dictatorul Ceauşescu a ţinut ultimul său discurs în ziua de 21 decembrie, jandarmilor li se strigă puternic „Plecaţi din Pungeşti!”

„Ceauşescu n-a murit, este Ponta travestit,” se aud voci din mulţime.

UPDATE ora 20.58: Protestatarii au ajuns în urmă Piaţa Revoluţiei. In faţa Ministerului de Interne se strigă „Iliescu judecat pentru sangele varsat”, „Hoţii, hoţii”,”România stat poliţienesc” şi „Plecaţi din Pungeşti”. Zona este păzită de sute de jandarmi cu scuturi, casti si armament de luptă şi un tun cu apă.

Se aud huiduieli şi scandări de „Ruşine, Ruşine!” şi „Jandarmeria apără hoţia.”

Se aruncă cu pietre spre maşina jandarmerii şi spre tunul cu apă al Jandarmilor. Un protestatar a fost îmbrâncit.

Manifestanţii paşnici se disociază de provocatorii turbulenţi şi strigă „Fără violenţă!” In mulţime sunt amestecaţi şi membri ai galeriilor de fotbal care scandează şi cântă ca pe stadion.

Sursa foto: Fcebook Rezistența Urbană

UPDATE ora 20.00:

Protestele continuă în faţa Guvernului. Nu sunt incidente, jandarmii nu intervin. Se cere în continuare demisia Guvernului şi a lui Ponta.

Sursa foto: Fcebook Rezistența Urbană

UPDATE ora 19.50: Protestatarii au ajuns la Guvern. Palatul Victoria este înconjurat de jandarmi.

Sursa foto: Fcebook Rezistența Urbană

UPDATE ora 19.25: Coloana de manifestanţi a ajuns în Piaţa Romană. Scandările s-au oprit şi oamenii ţin un moment de reculegere. Protestarii se aşează în genunchi.

Anterior acestui moment, persoane din mulţime au aruncat cu pertarde, în timp ce manifestanţii scandau: „Libertate, Libertate”, „Jos Ponta” şi „Jos Guvernul mincinos.”

Numărul protestatarilor se apropie de 5000.

Sursa: epochtimes-romania.com

UPDATE 19.00 – Protestatarii au plecat în marș către Piața Victoriei. Se scandează „Cinste lor, cinste lor eroilor”, „Iliescu vinovat pentru sângele vărsat”, „Jos Ponta”, „Hoții” și „Uniți Salvăm toată România”

Sursa foto: Fcebook Rezistența Urbană

UPDATE 18.45 – Liderul partidului Noua Republică, Mihail Neamțu, a fost îmbrâncit și gonit din rândurile protestatarilor din Piața Universității.

Acesta aprinsese o lumânare la Monumentul Erorilor de la Piața Universității, moment în care mai mulți protestatari l-au recunoscut și au spus că membrii partidelor politice nu au ce să caute printre ei, scrie Agerpres.

Sursa foto: Fcebook Rezistența Urbană

UPDATE 18.30 – Manifestanții au blocat Piața Universității și au amânat începerea marșului către Piața Victoriei.

Sursa foto: Fcebook Rezistența Urbană

UPDATE 18.00 – În Piața Universității s-au adunat câteva sute de oameni. Aceștia sunt de ambele părți ale bulevardului Magheru, unii fiind masați lângă fântâna de la Universitate, în timp ce restul sunt lângă troița care comemorează victimele Revoluției.

Sursa foto: Fcebook Rezistența Urbană

UPDATE ORA 17.00 – Doar câteva zeci de protestatari s-au strâns până acum în Piața Universității. În zonă sunt numeroase echipaje ale jandarmilor, care nu par dispuși să lase manifestațiile să le scape de sub control.

Aceștia vor să aducă un omagiu eroilor căzuți la Revoluția din 1989, urmând să plece în marș către Guvern, cu lumânări în mână.

Pagina de Facebook „Uniţi Salvăm” – vocea neoficială a comunităţii ce protestează faţă de proiectul minier de la Roşia Montană şi faţă de începerea proiectelor privind gazele de şist – a anunţat un nou protest împotriva modificarilor aduse la Codul penal, sâmbătă, 21 decembrie, de la ora 18.00, în Piaţa Universităţii din Capitală.

În plus, participanţii sunt îndemnaţi să aprindă o lumânare pentru eroii căzuţi în Revoluţia din decembrie ’89. Protestul este intitulat „21-22 vrem democraţia înapoi”. Pe Facebook, şi-au anuntat prezenţa la eveniment circa 900 de persoane.

Sursa foto: Fcebook Rezistența Urbană

Autor:  Petre Țache Sorin Breazu,  Ovidiu Albu

Citiţi mai mult: LIVE TEXT. Aproape două mii de oameni participă la un MITING în Bucuresti. MARȘ către PIAȚA VICTORIEI – Actualitate > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/sambata-de-la-ora-1800-un-nou-miting-in-b-1073672.html#ixzz2o8F8vRBf
EVZ.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.