spot_img
spot_imgspot_img
17.2 C
Vaslui
19-mai-2024

Semafoare din centrul Sucevei, distruse de un autotren care transporta două capuri de tir

- Advertisement -

Şoferul unui autotren care transporta două capuri tractor de la Rădăuţi spre Bucureşti a creat deranj mare, miercuri seară, în centrul municipiului Suceava, vehiculul greu, care avea o înălţime de aproape cinci metri, agăţând cablurile semafoarele electrice dispuse deasupra carosabilului, în două intersecţii.

Poliţia a fost sesizată de incidente miercuri seară, în jurul orei 20.20. Au fost rupte cablurile de susţinere a semafoarelor de la intersecţia dintre străzile Calea Unirii şi Petru Rareş, spre Piaţa Mare, şi cele de la intersecţia de la Biblioteca IG Sbiera. Semafoarele au rămas suspendate, foarte aproape de carosabil, astfel că a fost nevoie de o intervenţie imediată. Semafoarele au fost date jos, circulaţia fiind dirijată în continuare de poliţiştii rutieri.

Şoferul a fost oprit de poliţie la Cumpărătura. A declarat că nu şi-a dat seama ce s-a întâmplat

Şoferul autotrenului nu a oprit la faţa locului, continuându-și drumul pe DN 2, spre Fălticeni.

Subinspectorul Alexandru Duţuc, din cadrul Biroului Rutier Suceava, a precizat că după primirea apelului la 112 s-a plecat în urmărirea autotrenului.

„Conducătorul auto a fost depistat pe DN 2, la Cumpărătura, după producerea accidentelor acesta continuându-și deplasarea”, a precizat subinspectorul.

Şoferul a susţinut că nu şi-a dat seama că a agăţat cablurile, fapt care este considerat destul de probabil de poliţişti.

Pe de altă parte, au fost şi martori care au precizat că şoferul a oprit pentru scurt timp, semn că ar fi realizat că ceva este în neregulă.

În urma incidentului a rezultat ruperea cablurilor şi distrugerea semafoarelor electrice din cele două intersecţii, valoarea prejudiciului urmând a fi stabilită ulterior.

Şoferul autotrenului, Nicolae Iozu, în vârstă de 56 de ani, din judeţul Ilfov, a fost verificat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool. Faptul că şoferul este din Ilfov explică într-o oarecare măsură de ce a „ratat” acesta centura de ocolire a Sucevei, pe drumul care leagă zona Iţcani de Şcheia. Pe de altă parte, având în vedere transportul pe care îl făcea, cu o înălţime de 4,95 metri, un incident precum cel din municipiul Suceava era practic iminent.

Conducătorul auto a scăpat destul de uşor din toată această poveste.

Pentru că transportul depăşea limita de înălţime permisă pe artera principală din municipiul Suceava, de patru metri, şoferul a încasat o sancţiune contravenţională de 480 de lei.

În privinţa pagubelor, acestea urmează să fie suportate de firma la care era asigurat transportul.

Problemele de la cele două semafoare au fost remediate în cursul zilei de ieri.

de 
Click aici pentru VIDEO

Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: http://www.monitorulsv.ro/Local/2013-12-06/Semafoare-din-centrul-Sucevei-distruse-de-un-autotren-care-transporta-doua-capuri-de-tir#ixzz2mmEJlxqP

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.