Primele comunităţi creştine au fost înfiinţate de evrei şi palestinieni, iar oraşele sacre ale creştinismului sunt locuite şi astăzi de aceste popoare u în satele palestiniene există comunităţi creştine descendente din primele familii care L-au mărturisit pe Hristos acum 2000 de ani
Palestinienii şi pacifiştii de pretutindeni sărbătoresc pe 29 noiembrie, Ziua solidarităţii mondiale cu poporul palestinian, un popor consemnat în Sfânta Scriptură cu patru mii de ani în urmă, sub numele de filisteni. Cunoscuţi, din păcate, mai degrabă din cauza teroriştilor palestinieni care au însângerat Orientul Mijlociu şi coloniile israeliene, palestinienii sunt un popor cu o istorie cel puţin la fel de importantă ca a popoarelor vecine. Drama poporului palestinian se ”datorează” Occidentului care a distrus Regatul lui Israel şi a reunit proviciile locuite de iudei şi palestinieni într-o colonie. A urmat influenţa creştină asupra Ierusalimului şi locurilor sfinte, prin politica dusă de Împăraţii Constantin şi mama sa, Elena. După apariţia islamului, teritoriile israelo-palestiniene au fost ocupate de arabii, Ierusalimul devenind capitala celor trei mari religii. La începutul mileniului al II-lea, cruciaţii au tulburat şi ei teritoriile locuite de israelieni şi palestinieni, ca în secolul XIX, Imperiul Britanic să transforme teritoriile într-o nouă colonie sub numele antic de Palestina. În aceeaşi perioadă a debutat în Europa curentul sionist, prin care evreii doreau, pe bună dreptate, să revină acasă. După o serie de conflicte inter-etnice, în care occidentalii aflaţi în Orientul Mijlociu au alimentat ideologic şi militar conflictul, în 1948 a fost înfiinţat Statul Israel. Influenţa puternică a islamului asupra palestinienilor şi migraţia arabă în teritoriile israelo-palestiniene au dus la izbucnirea mai multor războaie în a doua parte a sec. XX. La acestea s-a adăugat planul de colonizare masivă dusă de Israel, fapt care a generat ghetoizarea populaţiei palestiniene, redusă la Cisiordania şi Fâşia Gaza. Sărăcia lucie, izolarea economică şi o demografie explozivă au dus la naşterea terorismului arabo-palestinian şi abominabila Intifadă. Oficial, conflictul a luat sfârşit în 1993-1994, prin acordul semnat de prim ministrul israelian Itzhak Rabin şi Yasser Arafat, preşedintele Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei. Pentru acest act pacifist, un an mai trâziu, un extremist evreu l-a asasinat pe Itzhak Rabin. Două popoare care locuiesc de mii de ani acelaşi teritoriu, ”condamnate” să trăiască în pace pentru că opusul păcii este războiul, o stare ideală pentru sutele de grupuri teroriste care îşi găsesc adepţi printre tinerii înfometaţi şi fără viitor din spatele zidurilor. Din 2012, Autoritatea Palestiniană a primit statutul de ”observator” la Organizaţia Naţiunilor Unite şi există speranţa ca, pe viitor, evreii şi palestinienii să caute lucrurile care-i unesc în istoria lor comună de aproape patru mii de ani şi să aducă pacea în Orientul Mijlociu. Pentru noi, creştinii, palestinienii sunt o părticică din istoria naşterii Bisericii creştine şi în ciuda islamului opresiv, a expulzărilor şi migraţiei arabe, în satele palestiniene există astăzi mici comunităţi creştine descendente din primele familii care L-au mărturisit pe Hristos. La Multi Ani, palestinienilor de pretutindeni! (Valentin MUSCĂ)
Cititi: http://www.ziaruldevrancea.ro/opinii/100254-ziua-solidaritatii-cu-poporul-palestinian.html
