Copilul în vârstă de zece ani dispărut la sfârşitul săptămânii trecute a fost găsit hoinărind pe străzi. Poliţiştii au fost anunţaţi de o ieşeancă despre faptul că doi copii se plimbă de mai mult timp printr-un cartier din Iaşi, iar o patrulă a mers şi i-a ridicat de pe stradă. Unul dintre ei era puştiul dat dispărut. „La data de 21 noiembrie, poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie au fost sesizaţi de o femeie cu privire la faptul că, la data de 17 noiembrie, în jurul orei 11, un copil în vârstă de zece ani a plecat de la domiciliu şi nu a mai revenit. La data de 26 noiembrie, poliţiştii din cadrul Secţiei 5 au fost sesizaţi prin 112 cu privire la doi minori care păreau suspecţi. La faţa locului s-a deplasat patrula auto care a efectuat investigaţii şi căutări în zona cartierului Frumoasa, fiind depistat minorul de zece ani. Acesta a fost internat într-un centru pentru minori din municipiul Iaşi, în vederea clarificării situaţiei“, a declarat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt în cadrul Poliţiei. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), este a doua oară când băiatul părăseşte căminul familial şi decide să nu se mai prezinte nici la şcoală, alegând să se îndepărteze de familie şi să adopte un comportament neadecvat vârstei. „Părinţii copilului au divorţat la un moment dat, iar el, după ce a văzut că mama şi-a refăcut viaţa, a ales să chiulească de la şcoală şi să nu se mai întoarcă uneori acasă. Băiatul nu a fost dispărut, ci doar a ales, ca şi alte dăţi, să adopte un comportament atipic“, a precizat Tiberiu Bantaş, purtător de cuvânt al DGASPC.
Un băieţel a stat nouă zile de străzile din Iaşi. Autorităţile spun că a fost „alegerea lui”
- Advertisement -
- Advertisement -