spot_img
spot_imgspot_img
20.5 C
Vaslui
20-mai-2024

Deputatul Ciurariu, pentru libertatea presei din România

- Advertisement -

INITIATIVÃ Deputatul Florin Ciurariu, presedintele Organizatiei Judetene PNL, a initiat, alãturi de alti parlamentari liberali, o propunere legislativã pentru abrogarea articolului 276 din Legea nr.286/2009 privind Codul Penal. „Articolul 276 din Legea nr.286/2009 privind Codul Penal, având titlul marginal „presiuni asupra justitiei”, incrimineazã fapta unei persoane care pe durata unei proceduri judiciare în curs, face declaratii publice nereale referitoare la sãvârsirea, de cãtre judecãtor sau de organele de urmãrire penalã, a unei infractiuni sau a unei abateri disciplinare grave legate de instrumentarea respectivei cauze, în scopul de a le influenta sau intimida. Sanctiunea ce se poate aplica este închisoarea de la 3 luni la un an sau amenda”, se aratã în motivarea acestei propuneri legislative.

Ciurariu spune cã Partidul National Liberal a respectat întotdeauna libertatea de exprimare, drept fundamental garantat de Constitutia României în art.30, alin.1, care prevede faptul cã aceasta este inviolabilã, consacrând, în acelasi timp, si interzicerea cenzurii de orice fel. „Prin urmare, consecvent valorilor liberale, PNL sustine abrogarea art.276 din Codul Penal. Acest gest vine firesc în apãrarea drepturilor constitutionale si democratice de care trebuie sã beneficieze orice cetãtean român, dreptul la expresie, la criticã, la opinie si la observatii, fiind una dintre cele mai importante ale societãtii românesti de dupã 1989. PNL a depus initiativa legislativã de abrogare a articolului 276 din Legea 286/2009 privind Codul Penal, pentru a elimina orice fel de suspiciune de îngrãdire a libertãtii presei si a oricãrui cetãtean din România”, a spus deputatul Ciurariu. Potrivit doamnei deputat Alina Gorghiu, coordonatorul grupului de lucru care a elaborat initiativa liberalã, aceasta s-a bucurat de un rãspuns pozitiv în cadrul discutiilor informale avute cu grupurile profesionale din domeniul justitiei. „Având în vedere cã noile Coduri Penale vor intra în vigoare pe 1 februarie 2014, proiectul legislativ depus va trebui sã fie adoptat în Parlamentul României pânã la acea datã pentru a putea intra în vigoare simultan, la aceeasi datã cu Codul Penal. Aceastã necesitate rezultã din dispozitiile Legii 24/2000, articolul 58, lege care reglementeazã tehnica legislativã care spune cã o lege care a fost adoptatã si nu a intrat în vigoare poate fi modificatã, dar va trebui sã intre în vigoare modificarea la aceeasi datã la care intrã în vigoare si legea”, a explicat doamna deputat Gorghiu necesitatea adoptãrii initiativei legislative pânã la finele lunii ianuarie.

„Se creazã posibilitatea pronuntãrii unor solutii arbitrare care sã aducã atingere libertãtii de exprimare”

Potrivit expunerii de motive ce însoteste propunerea legislativã depusã de parlamentarii PNL, „art.276 din Legea nr.286/2009 privind Codul Penal, având titlul marginal „presiuni asupra justitiei” incrimineazã fapta unei persoane care pe durata unei proceduri judiciare în curs, face declaratii publice nereale referitoare la sãvârsirea, de cãtre judecãtor sau de organele de urmãrire penalã, a unei infractiuni sau a unei abateri disciplinare grave legate de instrumentarea respectivei cauze, în scopul de a le influenta sau intimida. Sanctiunea ce se poate aplica este închisoarea de la 3 luni la un an sau amenda”. „Datã fiind formularea acestui articol, declaratiile oricãrei persoane, cu atât mai mult cele apãrute în mass-media, ar putea fi interpretate în orice moment ca fiind o presiune la adresa unui judecãtor sau a unui alt organ de urmãrire penalã. Acest fapt nu face decât sã creeze posibilitatea pronuntãrii unor solutii arbitrare care sã aducã atingere libertãtii de exprimare. Dispozitia este de naturã sã îngrãdeascã libertatea de exprimare, instituind sanctiuni pentru o serie de fapte care fac parte din demersurile jurnalistice uzuale. Rolul mass-media este acela de a culege informatii si de a realiza cercetãri în orice domeniu si de a transmite ulterior aceste informatii publicului”, spune parlamentarul vasluian. Acesta mai aratã cã „în Rezolutia nr.1003(1993) privind etica jurnalistului, se stabileste cã presa are o responsabilitate eticã fatã de cetãteni si societate care trebuie accentuatã la momentul actual, când informarea si comunicarea joacã un rol major în formarea atitudinii personale a cetãtenilor si dezvoltarea societãtii si a vietii democratice”. „Atâta vreme cât la nivel legislativ este deja reglementatã obligatia jurnalistilor de a supune dezbaterii publice si a transmite numai informatii reale si întemeiate, sanctiunea pentru încãlcarea acesteia putând fi atrasã la momentul actual sub forma rãspunderii civile delictuale, apare ca nejustificatã și fãrã sens aparitia unei incriminãri în domeniul penal a aceleiasi încãlcãri. Practic, în acest fel s-ar putea sanctiona de douã ori aceeasi faptã, lucru de neconceput potrivit principiului non bis in idem, conform cãruia pentru aceeasi faptã nu se poate aplica decât o singurã sanctiune”, se aratã în documentul semnat de initiatori. Initiativa parlamentarilor liberali de abrogarea articolului 276 din Legea 286/2009 privind Codul Penal este sustinutã de semnãtura domnului Crin Antonescu, Presedintele PNL si Presedinte al Senatului României, precum si de majoritatea deputatilor si senatorilor liberali.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.