Premierul Victor Ponta îşi scurtează sejurul din Miami şi se întoarce azi din concediu, chiar dacă săptămâna trecută anunţa că va avea o vacanţă de două săptămâni. EVZ a încercat să estimeze costurile sejurului premierului.
Premierul Victor Ponta se va întoarce în ţară, din vacanţă, mai devreme decât anticipase iniţial, a precizat pentru EvZ o sursă bine informată. Astfel, prim-ministrul va ajunge în cursul acestei zile în România, deşi pe 30 iulie spunea că îşi va lua un concediu de 15 zile.
Cel mai probabil, Ponta a decis să îşi scurteze vacanţa ca urmare a scandalului public imens generat de publicarea scrisorii de intenţie a Guvernului Ponta convenită cu FMI, care prevede majorări de taxe şi impozite odată cu venirea toamnei.
Până în acest punct, vacanţa de la Miami a lui Victor Ponta a fost învăluită în mister. Fostul premier Adrian Năstase a confirmat public că Ponta se află în Statele Unite ale Americii, denumită de el „ţara «Marelui licurici»”, într-o intervenţie la Antena 3. Presa a publicat faptul că destinaţia aleasă a fost Miami. De la Crin Antonescu am aflat că s-a întâlnit în vacanţă cu premierul, dar nu la Miami, aşa cum a sugerat consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu. Dar nici nu ne-a spus dacă în vacanţa sa sau a lui Victor Ponta! Şi cam atât…
Vacanţă în sezonul ploios
Pe fondul acestei secretomanii, „Evenimentul zilei” a încercat să obţină, din surse publice sau confidenţiale, informaţii despre vacanţa familiei Ponta.
Evaluarea EVZ, după consultarea site-urilor de turism specializate, relevă că o vacanţă de lux la Miami, pentru cinci persoane – premierul Ponta, soţia sa, Daciana, cei doi copii şi bona filipineză – costă în jur de 36.000 de dolari.
Dacă luăm în considerare faptul că Victor Ponta mai are 28 de luni de mandat, până la sfârşitul lui 2016, iar premierul câştigă circa 1.000 de euro pe lună, această vacanţă depăşeşte suma pe care o va încasa ca şef al Guvernului. Cu siguranţă, la bugetul de vacanţă a contribuit şi soţia premierului, Daciana Sârbu, europarlamentar care încasează venituri anuale consistente.
De menţionat că familia Ponta s-a dus în Florida în extra-sezon, în perioada în care încep ploile care premerg sezonul uraganelor, când preţurile sunt mai mici decât de obicei. De altfel, site-ul weather.com arată că, pe toată perioada în care familia Ponta s-a aflat în concediu, la Miami a plouat. Acesta poate fi unul din motivele pentru care s-a hotărât să îşi scurteze vacanţa şi să se întoarcă în ţară astăzi, deşi anunţase că data sosirii va fi 15 august.
EVZ a făcut şi o simulare a costului unui bilet de avion Bucureşti-Miami şi retur, achiziţionat în urmă cu o lună, folosind unul din cele mai mari site-uri de turism din lume.
Astfel, cel mai ieftin bilet la clasa „Economic” putea fi cumpărat cu circa 1.100 de dolari (5.500 de dolari pentru cinci persoane). Un bilet într-o treaptă superioară, la clasa „Business”, costă aproximativ 3.600 de dolari de persoană. La „First Class un bilet de avion poate ajunge şi la 5.400 de dolari.
Întrucât premierul Victor Ponta s-a întors din concediu mai devreme şi nu a mai stat 10 zile, acesta a reuşit în acest fel să facă economii substanţiale, costul vacanţei sale reducându-se simţitor.
Cazarea: 1.000 de dolari pe noapte
Un apartament (living şi un dormitor) la un hotel de patru sau cinci stele, situat pe plaja din Miami, costă în această perioadă circa 1.000 de dolari/noapte. Pentru cinci persoane sunt necesare două apartamente. La hotelul de cinci stele Canyon Ranch Miami Beach, preţurile pentru un astfel de apartament „încep” de la 530 de dolari/noapte, fără taxe şi fără mic dejun.
La acest tarif, cazarea unei familii de cinci persoane, în două apartamente, timp de zece zile, se ridică la circa 11-12.000 de dolari. Sunt şi hoteluri mai pretenţioase: The Biltmore, St Regis sau Mandarin Oriental. Cele mai luxoase hoteluri sunt în Palm Beach, o staţiune situată la nord de Miami.
Autor: Mircea Marian, Andreea Udrea
Citiţi mai mult: Victor Ponta face economie: îşi scurtează vacanţa din Miami – Guvern > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/victor-ponta-face-economie-isi-scurteaza-vacanta-din-miami-1051518.html#ixzz2bS360ryk
EVZ.ro