spot_img
spot_imgspot_img
20.5 C
Vaslui
20-mai-2024

Procurorii mai vin cu o ipoteză în cazul asasinării lui Valeriu Damian: soția ar fi fost și ea vizată de asasini

- Advertisement -

Procurorii vin cu o nouă ipoteză – asasinii lui Valeriu Damian au așteptat ore întregi ca soția acestuia să ajungă acasă. Nepotul lui Damian ar fi fost revoltat că acesta pretindea de la el o sumă mult mai mare față de cea împrumutată.

Cătălina CHIFU

Procurorii care instrumentează dosarul asasinării omului de afaceri Valeriu Damian vin cu o nouă ipoteză care-l incriminează pe nepotul acestuia, Mihăiță M., și prin care încearcă justificarea menținerii acestuia în arest preventiv. Reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunal susțin că autorii asasinării lui Valeriu Damian o vizau și pe soția acestuia, la care Mihăiță M. avea o datorie de 3 milioane de lei. “Din modul de acțiune al coautorilor rezultă faptul că, după comiterea faptelor, aceștia au staționat în locuința victimei o perioadă de timp nejustificat de lungă (timp de mai multe ore, deși uciderea victimei s-a produs imediat după ce au pătruns în locuință), iar aceasta cel mai probabil pentru a aștepta sosirea la domiciliu și a soției victimei. Printr-o pură întâmplare, soția supraviețuitoare nu s-a aflat atunci acasă, fiind plecată într-o altă localitate și a revenit în domiciliu abia în jurul orei 3.00, pentru că altfel ar fi fost și ea victima inculpaților. Sub acest aspect este interesantă apărarea lui Mihăiță M., în sensul că era conștient că prin dispariția doar a victimei problema sa litigioasă cu familia Damian nu s-ar fi stins”, motivează procurorii. Aceștia au depus la dosar și pasaje din declarațiile lui Nicușor Ghenade, date cu o zi înainte de reținerea și arestarea lui Mihăiță M. Acesta din urmă, spun procurorii, era foarte bun prieten cu Victor Dragoș N. (și el arestat preventiv), dar și cu Ghenade, ambii apropiați și colaboratori în afaceri cu Ion Druță, zis Vanea (fratele mai mare al celor doi moldoveni arestați, Grigore și Tudor Druță).

“Damian pretindea o sumă mult mai mare decât cea împumutată”

La dosar au fost atașate și declarațiile unui martor cu identitate protejată care explică modul de acțiune a lui Vanea. “Druță Ion era cel care și care comanda apoi acțiunea, însă nu se deplasa la fața locului și pentru aceasta trimitea alte persoane, nu discuta în mod direct cu cel interesat de problemei, ci numai prin intermediul inculpatului Ghenade Nicușor, așa cum s-a procedat și în cauza de față”, explică procurorii. Din declarațiile lui Ghenade și ale martorului reiese că Mihăiță M. era cel care intermedia anumitor persoane interesate de recuperarea unor sume de bani legătura cu Ion Druță. “Mihăiță M. a stăruit pe lângă Ghenade să-l determine pe Druță Ion să trimită persoane speciale (recuperatori) pentru a determina victima să renunțe la recuperarea sumelor pentru care s-a început executarea și a transmis recuperatorilor că victima deține 300.000 de euro. Mihăiță M. era revoltat că victima pretindea de la el o sumă importantă de bani, mult mai mare decât cea împumutată în urmă cu mai mulți ani de la soția și fiica acesteia. Determinate de victimă, cele două femei s-au judecat pe rolul mai multor instanțe cu Mihăiță M. pentru ca acesta să le achite suma de aproximativ 2.300.000 lei, iar Curtea de Apel a dispus obligarea lui M. la plata sumei de 2.700.000 lei, reprezentând împrumut de restituit și dobândă pentru perioada 2004 – 2006 către Damian Veronica (soția), plus dobânda aferentă debitului de 950.000 lei din 2006 până la data achitării”, arată procurorii. Pe de altă parte, Ghenade susține în declarațiile date că mai multe persoane au intervenit pe lângă el pentru a nu declara autorităților despre solicitarea și mesajele ce i-au fost transmise anterior de Mihăiță M. “Chiar și în 11.05.2013, cu ocazia participării la botezul fiului nerecunoscut al inculpatului Mihăiță M., acesta a stăruit din nou pe lângă Ghenade ca acesta să nu relateze autorităților despre ce l-a rugat el să-i transmită lui Vanea, nici cu referire la rugămintea de a-l speria pe Damian și nici despre depozitul de 300.000 euro din casa acestuia”, susțin reprezentanții Parchetului.

Mai departe..: ziaruldebacau.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.