spot_img
spot_imgspot_img
15.6 C
Vaslui
20-mai-2024

VIDEO!!!Petrecerea sexy de la Spitalul Militar s-a prescris

- Advertisement -

Aşa a motivat ministrul Apărării trimiterea unui nou control la Spitalul Militar, întrucat prima verificare “nu a fost făcută în termenul de şase luni, aşa cum prevede ordinul pentru aplicarea sancţiunilor”.“Dacă cineva a greşit va suporta şi rigorile legii”, a insistat ministrul Mircea Duşa

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a declarat ieri că aşteaptă cel de-al doilea raport de control de la Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Popescu” Focşani, impus după scandalul pozelor indecente care au apărut în presă. Este vorba despre un al doilea control realizat la Spitalul Militar după ce prima verificare a eşuat din motive care nu au fost făcute publice. Mai mult, se pare că, fiind din 2011, faptele nu au mai putut fi pedepsite, fiind considerate prescrise. Chestionat de jurnalişti, ministrul a declarat că trebuie respectate toate procedurile legale astfel încat, în cazul unei contestaţii în instanţă, ordinele să nu poată fi anulate. “Dacă cineva a greşit şi a adus prejudicii de imagine acestei instituţii va suporta şi rigorile legii. Poate nu pe primul control pe care l-am făcut, pentru că aşa sunt legile la noi făcute şi controlul nu a fost făcut în termenul de şase luni, aşa cum prevede ordinul pentru aplicarea sancţiunilor. Am dispus un alt control şi, în acest moment, facem şi evaluarea managerilor cu privire la obiectivele pe care le au în contract. În momentul cand au apărut acele poze, am spus că nu este posibil ca într-un spital şi mai ales într-o unitate militară să se întample asemenea lucruri. Vreau să urmez procedurile legale pentru că în lumea care trăim foarte multe măsuri pe care le dispune un conducător sunt contestate în instanţă. Nu doresc ca în instanţă, dacă se va ajunge, să se anuleze ordinele pe care eu le dau”, a detaliat Mircea Duşa.

Mai mult:

ziaruldevrancea.ro

(Raluca MANOLACHE)

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.