spot_img
spot_imgspot_img
15.6 C
Vaslui
21-mai-2024

USL s-a rupt la Adjud, iar Săpunaru a luat iar ţeapă de la Oprişan

- Advertisement -

PSD l-a impus ieri pe social-democratul Claudiu Cristea viceprimar la Adjud, în prezenţa a patru deputaţi de la toate partidele.Si liberalii au avut un candidat, dar acesta nu a avut nicio şanşă, deoarece PSD a avut sprijinul subteran al PP – DD, partidul lui Dan Diaconescu .“USL nu mai există la Adjud, PSD şi Victor Roman ne-au minţit”, a spus liberalul Nini Săpunaru, care a pierdut iar în faţa PSD o funcţie importantă Alianţa dintre PSD şi PNL s-a destrămat ieri după amiază la Adjud, din cauza funcţiei de viceprimar. Liberalii au susţinut că postul li se cuvine potrivit protocolului din USL, însă PSD a vrut cu orice preţ să-şi pună propriul consilier ca secund al primarului Constantin Armencea, aşa cum s-a întamplat şi în mandatele trecute. După ce săptămana trecută bugetul municipiului a fost respins, social – democraţii au obţinut sprijinul PP – DD, iar ieri au învins pe toate fronturile. Pesedistul Claudiu Cristea, patronul unei şcoli de şoferi, va fi noul viceprimar al Adjului pentru următorii trei ani. PNL a pierdut astfel înca o bătălie în faţa “colegilor” PSD, iar Nini Săpunaru a declarat că alianţa s-a destrămat la Adjud. La nivel de judeţ probabil că USL va continua să funcţioneze cu liberalii pe post de încasatori de “ţepe” de la PSD.
Liberalii au pierdut în favoarea PSD funcţia de viceprimar al Adjudului. De fiecare dată cand este vorba de o luptă pentru o miză importantă în Vrancea, Nini Săpunaru este învins fără drept de apel de aliatul Marian Oprişan. Protocolul din USL prevede că funcţia de viceprimar aparţine partidului care nu a caştigat postul de primar, cu condiţia ca niciun partid din alianţă să nu deţină majoritatea.

În acest caz, liberalii ar fi trebuit să aibă viceprimar în al doilea municipiu din judeţ, după cum susţin. PSD şi primarul Constantin Armencea au reuşit la şedinţa de ieri să-l impună însă în funcţie pe consilierul PSD Claudiu Leonard Cristea, după ce a fost obţinut sprijinul PP – DD, dar nu numai. PSD are şase consilieri, PNL trei, iar PDL şi PP – DD cate patru. Grupul PNL l-a propus pe George Munteanu, deşi lumea se aştepta să-l vadă în postura de candidat pe Gheorghe Ivan, preşedintele organizaţiei locale şi cumătru cu Nini Săpunaru. Votul s-a desfăşurat sub ochii a patru deputaţi din toate partidele, care au venit să vadă cum se comportă consilierii lor: social – democratul Victor Roman, Nini Săpunaru – PNL, Florin Secară – PDL şi Neagu Murgu – PP – DD. PDL şi PP – DD nu au avut candidaţi, deşi a mai existat o propunere, făcută probabil doar pentru a încinge atmosfera. Fratele noului viceprimar, consilier PP –DD, a afirmat că îl propune pentru funcţie pe democrat liberalul Andrei Dulgher, grupul PDL respingand imediat această iniţiativă.

Noul viceprimar a luat 11 voturi din 17

Modalitatea aleasă pentru desemnarea viceprimarului a fost votul secret, pe buletine. Cu toate acestea, s-a ştiut care au fost taberele, întrucat înainte a fost aprobat bugetul municipiului, la care alături de consilierii PSD şi PNL au votat şi cei de la PP – DD. Astfel, Claudiu Cristea a obţinut 11 voturi, cu două mai mult decat avea nevoie pentru a ajunge în funcţie şi cu cinci în plus faţă de numărul consilierilor PSD. Un vot a fost anulat, iar cinci au fost împotriva sa. Cum PP – DD are doar patru aleşi locali, un vot probabil că a venit de la PDL, întrucat putem prespune că liberalii nu au votat împotriva candidatului lor. Înainte a se ajunge la acest punct de pe ordinea de zi, Nini Săpunaru a avut o scurtă discuţie cu Victor Roman, care probabil că nu a avut rezultatul scontat, avand în vedere victoria PSD.

Noul viceprimar i-a declarat dragostea lui Roman
“Voi fi alături de domnul primar şi voi continua proiectele începute. Voi avea grijă de dezvoltarea oraşului alături de domnul deputat Victor Roman şi, de ce nu, alături de deputatul Florin Secară, deputat de colegiu”, a declarat Claudiu Cristea, imediat ce a fost ales în funcţie. Acesta are şi un frate consilier, Ciprian Cristea, ales din partea PP – DD. De altfel, s-a pus în discuţie dacă acesta are dreptul să voteze, la care răspunsul oferit a fost acela că se poate, avand în vedere că votul este secret. Cei doi fraţi conduc şcoala de şoferi “Ok Driver” din Adjud, care în urmă cu caţiva ani a fost în centrul unui scandal, după ce poliţiştii au început o anchetă pentru că la şcoală s-ar fi falsificat fişe medicale pentru cursanţi.

Nini Săpunaru: “USL şi Victor Roman ne-au minţit”

Deputatul Nini Săpunaru a anunţat imediat după încheierea şedinţei că USL s-a destrămat la Adjud. “USL nu mai există la Adjud. PSD-ul local şi deputatul Victor Roman ne-au minţit un an de zile, iar acum s-au înţeles cu PP – DD pentru a pune un consilier al lor în funcţie”, a liderul PNL Vrancea. Acesta a spus că în cadrul USL există instanţe superioare cărora le va aduce la cunoştinţă cazul trădării de la Adjud. Cat priveşte situaţia la nivel de Vrancea, liberalul a spus că au fost cateva “sincope” în relaţia cu PSD, dar care s-au rezolvat. Liberalii au ieşit de fiecare dată şifonaţi din bătăliile purtate la nivel de judeţ, iar singurele funcţii importante în administraţia locală caştigate au fost de prefect şi de viceprimar la Focşani. Chiar dacă Nini Săpunaru a spus că se va întalni cu Marian Oprişan pentru a discuta, este clar că acesta a pierdut încă o bătălie în faţa baronului PSD şi va continua să piardă. După şedinţa de săptămana trecută cand au rămas fără buget la Adjud, pesediştii s-au orientat rapid spre PP – DD, deşi ambele părţi au negat oficial o asemenea alianţă. Din informaţiile noastre, ar fi fost făcute chiar ameninţări cu excluderea pentru cei care nu ar fi vrut să voteze cu PSD.

PP – DD a votat “cu cine este mai bun”, dar de la PSD

Deputatul Neagu Murgu a venit la şedinţa de ieri spunand că a fost plecat la Bucureşti, că nu a discutat cu nimeni, iar consilierii PP – DD vor vota cu cine este mai bun. “Noi ştiam că de la PNL va candida domnul Ivan, a fost surprinzător că au schimbat candidatul. Dacă relaţiile din USL nu sunt puse la punct nu putem noi să le mediem. Consilierii noştri au votat pentru cel mai bun candidat. Nu am negociat cu nimenii, le-am spus consilierilor să voteze cu cine consideră că este mai bun”, a declarat Neagu Murgu. Şi Victor Roman a negat formal alianţa evidentă cu PP – DD, spunand că toţi aleşii PSD sunt oameni cu studii superioare, “care au ales un om pentru viitor”. “Domnul Murgu a venit aici să slujească ca un adevărat militar, dar a uitat că şeful dumnealui nu este Marian Oprişan, ci este la Bucureşti. Noi nu putem decat să ne bucurăm dacă această alianţă se rupe. Dacă se va întampla acest lucru atunci va fi din cauza lui Marian Oprişan şi a PSD, iar oamenii vor vedea adevărata faţă a lui Marian Oprişan”, a comentat la randul său pedelistul Florin Secară situaţia de la Adjud.

PDL a acuzat că bugetul este “unul de protecţie socială”

Primul punct al ordinii de zi a şedinţei de ieri a fost votarea bugetului municipiului. Pană la acel moment, Adjudul era singura localitate din judeţ fără buget, din cauza neînţelegerilor din USL. La şedinţa convocată săptămana trecută, proiectul de buget nu a întrunit un număr suficient de voturi, ceea ce a declanşat goana PSD după noi aliaţi, aşa cum anunţase primarul Constantin Armencea. “Noi am votat împotrivă în primul rand pentru că bugetul repetă aceeşi linie din ultimii 20 ani, de a se da foarte puţini bani pentru dezvoltare. Este un buget de protecţie socială”, a afirmat democrat – liberalul Andrei Dulgheru. Acesta a susţinut că în buget au fost incluse mai multe achiziţii care s-au făcut deja, cum ar fi un autocar, dar şi repararea unei străzi. Primarul Constantin Armencea a replicat că în dezvoltare este inclusă şi funcţionarea instituţiilor locale, iar cheltuielile de personal ar fi foarte mici. Votul i-a adus liniştea primarului, deoarece împotriva au votat doar trei consilieri PDL, în timp ce unul s-a abţinut. Odată încheiată bătălia pentru viceprimar, probabil că la Adjud va fi acalmie în următorii trei ani, pentru că nicio hotărare locală nu starneşte atatea dispute precum această funcţie.

www.ziaruldevrancea.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.