spot_img
spot_imgspot_img
25.4 C
Vaslui
03-iun.-2024

Primar cercetat pentru abuz în serviciu

- Advertisement -

CERCETAT Primarul de la Fruntiseni, Neculai Lupu, a fost trimis în judecatã de cãtre Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Iasi pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, dat fiind faptul cã acesta a semnat douã acte aditionale pentru niste terenuri de pãsune care au fost date în arendã asociatiei „Fruntiseni-Grãjdeni”, fãrã a avea acordul Consiliului Local (CL). Conform procurorilor, CL Fruntiseni a fost prejudiciat cu suma de 43.569 de euro, bani care reprezentau diferenta dintre nivelul chiriilor stabilite prin contractele de arendã si cea stabilitã de primar prin semnarea celor douã acte aditionale. Judecãtorii Curtii de Apel Iasi au admis actiunea, urmând ca, în curând sã înceapã dezbaterile pe fond, asta dupã ce au fost audiati peste 20 de martori, multi dintre ei citati cu mandat de aducere.

SE JUDECÃ! În cursul anilor 2008 si 2009 Lupu Neculai, primarul comunei Fruntiseni, si membru al Asociatiei „Fruntiseni-Grãjdeni”, împreunã cu Bãncianu Alexandru, presedintele asociatiei si fost functionar al primãriei, fãrã a avea acordul prealabil al Consiliului Local, a semnat douã acte aditionale la contractele de arendã încheiate de primãrie cu asociatia, prin care a diminuat nivelul pretului de închiriere a suprafetei de 330,97 ha pãsune comunalã. Astfel, Consiliul Local Fruntiseni a fost prejudiciat cu suma de 43.569,5 euro diferenta dintre nivelul chiriilor stabilite prin contractele de arendã si cea stabilitã de primar prin semnarea actelor aditionale. În plus, Bãncianu Alexandru, în calitate de vicepresedinte al asociatiei, a solicitat la A.P.I.A. – Centru Judetean Vaslui, subventii agricole acordate de Uniunea Europeanã prin utilizarea unor înscrisuri false, respectiv tabele nominale cu membrii asociatiei, procese verbale, etc. Folosind aceste înscrisuri false, asociatia a obtinut în mod ilegal ajutoare financiare pe suprafatã în valoare totalã de 166.431,55 lei pentru campaniile din anii 2008 si 2009. A.P.I.A – Centrul Zonal Vaslui si Consiliul Local Fruntiseni s-au constituit pãrti civile în cauzã. Pentru a recupera paguba de peste 43 de mii de euro, oamenii legii au pus sechestru asigurator pe bunurile primarului Lupu, dar si ale lui Alexandru Bãncianu. În sarcina celor doi s-au retinut infractiunile de complicitate la infractiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formã continuatã; folosirea sau prezentarea de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, care au ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Comunitãtii Europene. Dosarul a fost înaintat spre judecare la Curtea de Apel Iasi, care, dupã audierea a peste 20 de martori, persoane care apãreau pe tabelele întocmite de primar, a decis, dupã amânarea de ieri, 9 mai, amânare datoratã cererilor formulate de apãrãtori, dar si de procurorul DNA, începerea dezbaterilor pe fond.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.