spot_img
spot_imgspot_img
14.4 C
Vaslui
29-mai-2024

Un miliard de euro pentru investiţii în procesarea produselor agricole

- Advertisement -

Aflat la Cluj-Napoca, unde a paticipat la deschiderea târgului Agraria, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a anunţat că producătorii şi procesatorii din industria alimentară pot accesa anul acesta fonduri europene în valoare de un miliard de euro.

„Trebuie să ne asigurăm că produsele româneşti vor ajunge mult mai uşor şi în cantităţi mai mari pe rafturile magazinelor alimentare. Uitându-mă pe lista fondurilor care le-am avut la dispoziţie în perioada 2007-3013, am văzut că numai pe Măsura 1.2.3 „Procesarea produselor agricole” avem încă de investit un miliard de euro, bani care vor merge cu prioritate către zona de industrie alimentară”, a precizat ministrul.

Daniel Constantin crede că România nu este atât de dependentă de importurile de legume şi fructe precum s-a tot vehiculat în ultima vreme. „Per ansamblu lucrurile nu sunt dramatice. Importăm undeva în jur de 10 la sută din necesarul de pe piaţa internă, însă sunt sectoare importante, cum este cel de tomate, unde procentul este mult mai mare”, a spus ministrul.

citeste  agroinfo.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.