spot_img
spot_imgspot_img
19.1 C
Vaslui
28-mai-2024

A fost descoperită o nouă modalitate prin care putem scăpa de kilogramele în plus fără efort

- Advertisement -

Veşti bune pentru cei care se luptă cu kilogramele dar nu pot ţine diete, cercetătorii au descoperit o modalitate prin care se poate slăbi fără prea mari eforturi.

După ce au descoperit leptina hormonul care suprimă pofta de mâncare, oamenii de ştiinţă sperau să creeze medicamente care să combată obezitatea.  Leptina este produsă de celulele adipoase şi transmite către creier mesajul că există suficientă energie stocată pentru sarcini precum activitatea fizică, pubertatea sau sarcina.

Pentru a identifica rolul exact al acestui hormon, oamenii de ştiinţă au crescut în laborator şoareci care nu puteau produce deloc leptină. Şoarecii s-au îngrăşat foarte mult, ajungând să cântărească de câteva ori mai mult decât greutatea lor normală.

La aproape 20 de ani de la descoperirea leptinei, încă nu există vreun tratament care să folosească acest hormon. Care este motivul? Creierul uman are programată o limită superioară a leptinei, iar atunci când substanţa depăşeşte acest nivel în corp, creierul încetează să mai reacţioneze. De aceea, atunci când doctorii administrează leptină persoanelor care nu pot produce acest hormon din motive genetice, pacienţii mănâncă mai puţin şi slăbesc. În schimb, atunci când leptina le este administrată pacienţilor obezi care au un nivel normal al hormonului în corp, injecţiile nu au niciun efect.

Această problemă pare să fi fost acum rezolvată de un grup de cercetători de la University of Texas, care au decis să „atace” această problemă din alt unghi. Oamenii de ştiinţă au identificat un mecanism în creier care interferează cu reacţia creierului la leptină. Cercetătorii au identificat proteina Epac1, care blochează leptina în creier. Oamenii de ştiinţă au dorit să vadă ce se întâmplă atunci când această proteină blocantă este eliminată, permiţând creierului să „vadă” toată cantitatea de leptină existentă.

Cercetătorii au hrănit şoarecii modificaţi pentru a nu produce Epac1 cu o dietă bogată în grăsimi şi i-au comparat cu şoarecii obişnuiţi care aveau parte de aceeaşi dietă. Dacă şoarecii obişnuiţi deveneau obezi în urma acestei diete, suferind o creştere a ţesutului adipos, a nivelului de leptină în sânge şi sufereau totodată o înrăutăţire a toleranţei la glucoză, şoarecii fără Epac1 obţineau efectele contrarii. Şoarecii fără proteina blocantă rămâneau subţiri, aveau un procent mai mic de ţesut adipos pe trup, un nivel mai mic al leptinei în sânge şi mai puţine simptome ale diabetului.

doctorulzilei.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.