spot_img
spot_imgspot_img
14 C
Vaslui
29-mai-2024

Corpul de control a băgat în priză Spitalul Militar

- Advertisement -

Verificările în cazul fotografiilor deochiate au durat marţi pană la miezul nopţii, potrivit unor surse din interior

Ancheta administrativă de la Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Popescu” Focşani este în curs de desfăşurare. Corpul de control al ministrului Apărării, Mircea Duşa, s-a aflat şi ieri la singura unitate sanitară cu profil militar din judeţ pentru a verifica veridicitatea pozelor care au fost făcute publice la începutul acestei săptămani şi în care protagonişti sunt cinci dintre conducătorii unităţii, care mănancă, dansează şi consumă alcool în timpul serviciului, la aniversarea unei colege care le pozează în ipostaze indecente. Trimişii MApN discută cu cei implicaţi şi încearcă să facă lumină în acest caz. Toată conducerea unităţii este în alertă, în condiţiile în care inspectorii au zăbovit în spital marţi pană la miezul nopţii, pentru a face audieri şi a verifica anumite documente. Concluziile acestui control vor ajunge la ministrul Mircea Duşa, care va trebui să ia o decizie, în condiţiile în care la mijloc pare a fi o acţiune de răzbunare. Aceasta după ce col. dr. Constantin Adochiţei, comandantul Spitalului Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Popescu”, împreună cu o parte din şefii de compartimente şi două subalterne au fost imortalizaţi în cateva fotografii făcute în timpul unei petreceri organizate chiar la locul de muncă cu ceva timp în urmă. În pozele care au ajuns în presă apar comandantul Constantin Adochiţei, medic chirurg şi ginecolog în unitate, col. Sorin Ivan, şeful serviciului de resurse umane, totodată purtător de cuvant, Viorel Ion Dănilă, directorul economic, Gianina Bădărău, şef Birou Contabilitate, farmacistul unităţii, Adrian Andronic, dar şi Liliana Macovei de la Biroul Financiar, cea care a “condimentat” reuniunea colegială. Aceasta din urmă şi-a aniversat ziua de naştere la serviciu în octombrie 2011, ocazie cu care au fost făcute şi pozele considerate indecente şi incompatibile cu instituţia. Se pare că acestea au fost găsite într-un calculator al unităţii şi au fost trimise presei în încercarea de a forţa Ministerul Apărării să ia măsuri împotriva actualului comandant şi a camerilei sale, care şi-ar fi format o reţea de interese financiare şi nu numai în unitate. Chiar dacă au fost prinşi pe picior greşit, nici unul dintre cei implicaţi în acest scandal nu crede că ar trebui să demisioneze şi aşteaptă superiorii să dispună. Conflictul dintre medicii ofiţeri care aspiră la şefia spitalului mocneşte dinainte de 2011, cand la şefie a fost preferat actualul comandant Constantin Adochiţei, despre care s-a zvonit că ar fi fost susţinut de fostul ministru Gabriel Oprea. (C. MARIN)

ziaruldevrancea.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.