spot_img
spot_imgspot_img
21.2 C
Vaslui
19-mai-2024

Tot mai mulţi bătrani înşelaţi prin metoda ”accidentul”

- Advertisement -

De la începutul anului au fost înregistrate zece astfel de fapte, în special în mediul rural, motiv pentru care ziarul nostru i-a rugat pe poliţişti să transmită cateva sfaturi preventive cititorilor noştri

Poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor din IPJ Vrancea au primit de la începutul acestui an zece sesizări privind fapte de înşelăciune comise prin metoda “accidentul”. Dintre acestea doar trei s-au concretizat, iar victimele au trimis bani unor escroci care au găsit o nouă metodă de înşelăciune. Escrocii sună victimele şi le comunică că fiul lor ar fi fost implicat într-un accident rutier cu victime. Cel care sună se recomandă a fi avocatul fiului şi cere bani pentru a rezolva cazul. Deşi au fost mediatizate foarte multe cazuri de acest gen, mai există încă perosane, mai ales în mediul rural, care pică în plasa răufăcătorilor. Pentru a-şi salva fiul, aflat într-o “situaţie grea”, victimele depun bani în conturile indicate de cel care sună pe telefonul mobil. Abia cand vorbesc cu copii lor, oamenii îşi dau seama că sunt victimele unei înşelăciuni. “Indivizii pretind că sunt membri ai familiei sau apropiaţi ai acestora şi susţin că au fost implicaţi în accidente rutiere şi au nevoie de bani pentru a rezolva problemele. Ulterior sunt solicitate sume cuprinse între 2000 şi 5000 de euro, virate în anumite conturi bancare.  În general autorii sunt persoane private de liberate aflate în penitenciarele din ţară care acţionează în complicitate cu persoane aflate în libertate, pe numele acestora părţile vătămate expediind banii”, spune inspectorul principal Bogdan Toader, de la Poliţia vranceană.

Nu credeţi tot ce vi se spune la telefon

La cererea Ziarului de Vrancea, poliţiştii au transmis cateva sfaturi pentru persoanele care primesc astfel de telefoane: „Manifestaţi prudenţă şi verificaţi dacă ceea ce vi se comunică prin telefon este adevărat prin informare la serviciile de informaţii clienţi de la operator. De asemenea, nu daţi dovadă de credulitate atunci când suneţi contactat telefonic de persoane care pretind a fi reprezentaţi ai diferitelor firme”, spun poliţiştii. Pe numerele de telefonie fixă a crescut în ultimul timp apelurile de natură publicitară, iar acestea se vor înmulţi mai ales în perioada sărbătorilor. Tocmai de aceea nu daţi curs solicitărilor venite din partea persoanelor pe care le cunoaşteţi doar prin intermediul telefonului, nu achitaţi niciodată sume în avans pentru ridicarea unor premii, sunaţi la compania de telefonie mobilă-Departamentul  de Relaţii cu Clienţii – verificaţi veridicitatea promisiunilor, nu comunicaţi niciodată informaţii personale confidenţiale (CNP, serie buletin, conturi bancare, parole”, atenţionează inspectorul principal Bogdan Toader de la Biroul de Presă al Poliţiei. (Dan CHIRIAC)

ziaruldevrancea.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.