spot_img
spot_imgspot_img
17.7 C
Vaslui
03-iun.-2024

„Dacã noi suntem în stare, înseamnã cã puteti si voi”

- Advertisement -

Profitând de sãptãmâna „Sã stii mai multe, sã fii mai bun!”, cadrele didactice de la Centrul Scolar pentru Educatie Incluzivã „Constantin Pufan” au angrenat 30 de elevi de la clasele V-VIII într-o activitate pe cât de plãcutã, pe atât de folositoare mediului înconjurãtor, plantarea în curtea unitãtii de învãtãmânt a 50 de tei. Chiar dacã soarta nu i-a înzestrat cu darul auzului, motiv pentru care de multe ori sunt priviti cu reticentã, elevii au fost încântati de actiune si au vrut sã demonstreze cã nu sunt o corvoadã, cã sunt capabili si cã societatea se poate baza pe ei.

Încã din momentul în care am intrat pe poarta scolii am fost întâmpinati cu un zâmbet larg de un pusti de-o schioapã, care s-a grãbit sã ne arate mâinile, miscând din degete pentru a atrage atentia cã poartã mãnusi sã nu se murdãreascã. Ne-a spus cu privirea o întreagã poveste si ne-a transmis atât de multe emotii, încât nici cu o mie de cuvinte nu ar fi putut sã ne creeze acea stare de bine, de certitidine cã suntem la locul potrivit. La câtiva metri, cele 30 de suflete tãcute lucrau cu spor, constientizând faptul cã fac ceva util pentru mediu, pentru ele si nu numai. Chiar dacã nu vor auzi niciodatã fosnetul frunzelor si nici ciripitul pãsãrilor care îsi vor face cuib pe crengile teilor plantati, copiii nu au fost descurajati. Ne-au salutat ridicând mâinile în aer, dupã care, s-au reîntors la „lucru”, oferind un tablou demn de urmat pentru noi toti, dar mai ales de cei care obisnuiesc sã spunã lucruri mãrete dar care nu fac nimic, „numai gura e de ei” cum zice o vorbã din popor. Acesti elevi sunt cu sigurantã cei mai buni oratori cu toate cã nu au grai, cãci prin faptele lor, prin gesturi si priviri reusesc sã transmitã cele mai bune si sincere gânduri. Poate ar trebui ca toti oamenii sã le urmeze exemplul, sã vorbeascã mai putin si sã facã mai mult. Împãrtiti în echipe, cu hârletele în mâini, copiii îsi foloseau bratele pentru a da de înteles când era gata urmãtoarea groapã pentru a fi plantat un nou puiet, îndoind mâna dreaptã si lovind cotul acesteia cu palma stângã, la final exprimându-si bucuria cum stiau mai bine, ducând degetul mare la obraz pentru a-si aratã zâmbetele. Desi majoritatea elevilor de la Scoala „Constantin Pufan” nu aud deloc, Gena Camelia Bãdãrãu, directoarea unitãtii de învãtãmânt, ne-a spus cã pot întelege ce vorbim pentru cã au învãtat sã citeascã pe buze. Poate cã noi, oamenii „normali”, ar trebui sã facem un efort sã încercãm la rândul nostru sã îi întelegem, desi nu îi auzim. Realitatea este cã de cele mai multe ori persoanele surdo-mute sunt date la o parte de societate doar pentru cã sunt diferite, desi nu cer favoruri, nu vor un tratament special, din contrã, cer sã fie acceptate asa cum sunt, sã fie tratate cu respect si sã li se acorde o sansã pentru a arãta cã sunt capabile, dincolo de aparente. Acest lucru demonstreazã de fapt cã societatea se confruntã cu un handicap greu, intoleranta si insensibilitatea creând o barierã în calea acestor copii, mai ales când ajung la maturitate si sunt nevoiti sã îsi caute un loc de muncã, statistic vorbind, sansele lor de a se angaja fiind mult mai mici decât ale persoanelor care nu se confruntã cu aceastã problemã. De data aceasta au reusit sã arate cã pot, spunându-ne parcã, „Dacã noi suntem în stare, înseamnã cã puteti si voi”. Prin acest proiect cadrele didactice si-au dorit sã îi învete pe cei mici sã aibã o atitudine pozitivã fatã de mediul înconjurãtor, sã-si însuseascã niste reguli cu caracter ecologic, care sã asigure sãnãtatea mediului înconjurãtor, dar si a societãtii. „Programul LeAF este un program international de educatie pentru mediul înconjurãtor, iar scoala noastrã desfãsoarã un proiect LeAF, începând cu 1 octombrie 2012. Actiunea de astãzi face parte dintr-un sir de actiuni planificate în cadrul proiectului prin care urmãrim sã deschidem mintea si inima copiilor, sã-i ajutãm sã priveascã natura ca pe o prietenã de care au nevoie, pentru cã ei, copiii, trebuie sã asigure o nouã generatie de arbori care sã ia locul celor care dispar. Actiunea de astãzi nu este o simplã declaratie fatã de naturã, ci tebuie sã însemne dorinta de a trãi în mijlocul ei si de a actiona în folosul pãstrãrii naturii într-un mediu curat. Multumim Ocolului Silvic Brodoc pentru cei 50 de puieti!”, a declarat , Gena Camelia Bãdãrãu, director al Scolii „Constantin Pufan”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.