Undeva la marginea Capitalei funcţionează de câţiva ani un mare depozit frigorific cunoscut sub numele de „Gheţărie”. Autorităţile sanitare veterinare au decis încă de acum şase ani închiderea lui, după ce au constatat că funcţionează în condiţii improprii.
Pe scurt, carnea, mezelurile, lactatele şi peştele sunt vândute aici direct de pe nişte lăzi, vitrinele frigorifice fiind scoase din prize.
Pentru preţuri cu câţiva lei mai mici decât la alte magazine, sute de bucureşteni îşi riscă zilnic sănătatea cumpărând produse din „Gheţărie”, după cum spun inspectorii de la ANSVSA.
Deşi există decizii definitive ale instanţelor de judecată, inclusiv una a Tribunalului de arbitraj de la Washington, hala funcţionează în continuare. Garda Financiară a venit, a dat amenzi şi a plecat.
SC Continent Marine Enterprise SA, firma care deţine complexul comercial, aparţine omului de afaceri grec Spyridon Roussalis. În 2007 el a dat statul român în judecată la Tribunalul Arbitral de la Washington. Roussalis a acuzat statul român, printre altele, de „măsuri abuzive” dispuse împotriva firmei Continent Marine Enterprise de către Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bucureşti.
Procesul a fost câştigat de statul român, cheltuielile cu firmele internaţionale de avocaţi care au reprezentat România fiind de aproximativ 10 milioane de euro.
Contactaţi , reprezentanţii firmei au declarat că în opinia lor hala frigorifică funcţionează în condiţii normale din punct de vedere sanitar-veterinar.
Potrivit datelor furnizate de DSVSA Bucureşti, de situaţia halei au fost informate, de-a lungul anilor, nu mai puţin de cinci ministere. Însă depozitul frigorific a continuat să funcţioneze.
Reportaj cu camera ascunsă
„Noi îi zicem <<La gheţărie>>. Sunt şi produse proaspete, şi congelate. Vedeţi că sunt trei hale. Mai întâi, uitaţi-vă şi apoi cumpăraţi”, ne sfătuieşte o femeie, cu câteva sute de metri înainte de a ajunge la complexul comercial din Bulevardul Timişoara 82, în sectorul 6, din Bucureşti. Între două vârste şi cu două sacoşe doldora de alimente, femeia pare o sursă demnă de încredere. E clientă veche a „Gheţăriei”, aşa cum sunt şi cei câţiva pensionari grăbiţi, ce ne depăşesc fluturându-şi sacoşele goale. Oamenii se îndreaptă siguri către imensa hală din zona cunoscută drept Frigotehnica.
După ce scapi de câinii din curtea în care îşi fac veacul amuşinând pe lângă cele câteva containere pline ochi de gunoaie, dai de hală. Undeva în apropiere urlă, dintr-un difuzor, manele.
Cum intri, te loveşte o duhoare grea, amestecată. Cutii de plastic mirosind a zer zac zvârlite într-un colţ, vitrine frigorifice goale, cu pete vechi de sânge, nişte brânză „proaspătă” cu o culoare dubioasă, iar lângă – nişte novaci de Dunăre, aşezaţi pe nişte lăzi, fără strop de gheaţă. Mai încolo, un capăt de parizer a cărui culoare bate uşor spre verde.
Ouăle sunt la superofertă, cu 0,39 lei bucata şi se vând direct din cofraje.
Hala imensă, cu pereţi negri, scorojiţi şi cu urme de mucegai, este plină de tarabe unde sunt expuse, pe mese şi lăzi de plastic, carne, ouă, peşte, lapte şi produse lactate. Nici una dintre vitrinele frigorifice nu funcţionează.
„Vitrina frigorifică? Seara le bag în vitrina frigorifică. Dar ziua omul vine şi se uită. Unii vor să pună mâna, înainte să cumpere. Oricum, e destul de frig aici”, îmi răspunde un vânzător când îl întreb de ce nu ţine produsele în vitrina frigorifică. „Nu vă fie teamă, că sunt controlaţi”, îmi răspunde – peste umăr – o pensionară. „Eu iau tot timpul de aici”.
Mai încolo, lăzi cu pulpe de pui, unele congelate, altele dezgheţate. „Este proaspătă carnea?” „De dimineaţă le-am adus. Au termenul pe cutii, doamnă”, îmi zice uşor vexată vânzătoarea.
La câţiva metri mai departe, două femei se consultă în legătură cu ce să cumpere. „Nu luaţi carne de vită. Este tare, am fiert o zi întreagă la ea”, spune una dintre ele, clientă cu state vechi. „Poate era de cal”, testez apele. „Nici nu mai ştim ce mâncăm”, admite cealaltă râzând.
”Puii congelaţi ţin şi un an”
Pe un alt culoar al halei – aceeaşi duhoare. Şi aceleaşi lăzi cu carne. Fiecare ladă păstrează câte 10 kilograme de pulpe de pui. 8 lei kilogramul. Ieftin.
„Dacă sunt proaspete? Adineauri le-am primit. Nu există româneşti. Numai din Olanda şi Germania. Româneşti, mai puţine, doar la cutii de cinci kile. Carne de vită nu aducem. Se dezgheaţă, curge sânge, pierdem mult. Puii congelaţi rezistă şi un an”, dă asigurări unul dintre comercianţi. Nu are cine să-l contrazică. Vizavi de el se află o vitrină frigorifică goală, iar de deasupra, pe un perete, îl privesc – din icoane – sfinţii.
Nici clienţii care preferă peştele nu sunt uitaţi la „Gheţărie”. Din nişte lăzi de plastic se văd cozi de peşte, iar preţurile pe kilogram atrag clienţii: cod argintiu cu 8 lei, trunchi de cod 12,5 lei, hamsie proaspătă 6 lei. Păstravul proaspat se vinde cu 20 de lei pe kg, carasul cu 6,5 lei pe kg, novac de Dunăre 7,5 lei pe kg, crapul românesc – 13 lei pe kg.
Cel mai scump este fileul de şalău de Nil – 35 de lei pe kg. Brioşele de calcan au un preţ de 14 lei pe kg, iar fileul de cod Alaska – 11 lei pe kg.
Într-o altă vitrină frigorifică, mezeluri la ofertă. Pe etichete scrie mare: “Poftă de preţ”. Câteva sute de grame, la preţuri de 3-4 lei. Majoritatea expiră în 2-4 aprilie.
Un mic „incident” atrage atenţia unei pensionare venite la cumpărături.
“Vedeţi că v-a căzut o pulpă pe jos”, atrage ea binevoitor atenţia celui din spatele tejghelei. „Unde doamnă? Nu e de la noi”, vine replica. Însă apoi vânzătorul se duce şi ridică pulpa de pui căzută, şi o aşează tacticos peste celelalte din ladă şi aflate în curs de dezgheţare.
„Dacă nu au miros şi sunt îngheţate, eu zic că puteţi lua”, vine îndemnul pensionarei, sesizând nehotărârea unui client. „Uitaţi, păstrăvul e 20 (lei pe kg) aici, la magazin e 26 de lei kilu”, insistă ea.
Apoi mărturiseşte: „Este prima dată când vin aici. Dar vecinele mele cumpără de aici. Eu vin tocmai din Sebastian”.
gandul.info
