spot_img
spot_imgspot_img
29.1 C
Vaslui
03-iun.-2024

Dragomir susţine că mai mulţi tricolori au petrecut până dimineaţă după înfrângerea cu Olanda

- Advertisement -

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, a declarat, miercuri seară, într-o emisiune televizată, că mai mulţi componenţi ai echipei naţionale a României au petrecut până la 07.00 dimineaţa, după meciul pierdut la Amsterdam, cu Olanda, scor 0-4.

„Jucătorii au chefuit după meci până dimineaţă, unii jucători nu au ajuns nici la 07.00 dimineaţa. Am informaţia de la un om din interior, e sigur. Publicul trebuie să cunoască, să ştie. Asta se întamplă dacă nu poţi stăpâni echipa. Sunt două motive pentru care jucătorii beau, necazul sau bucuria. Trebuie să existe o limită, cineva să-i ţină în frâu. Staful unde era? E o haită de oameni acolo, lângă el, care sunt plătiţi”, a declarat Dragomir, într-o emisiune la Realitatea TV.

Oficialul ligii, care ocupă şi funcţia de prim-vicepreşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, a precizat că la petrecere „au fost mai mulţi jucători tineri, iar de la Steaua au fost vreo şase-şapte”.

Dumitru Dragomir a admis la cererea realizatorului emisiunii doar trei nume din lista jucătorilor care au petrecut la Amsterdam, după meciul cu Olanda, Gabriel Torje (Granada), Alexandru Chipciu (Steaua) şi Gabriel Tamaş (West Bromwich Albion).

Preşedintele LPF a precizat că Adrian Mutu (Ajaccio) nu a fost printre aceşti jucători, el plecând din cantonamentul naţionalei imediat după meci.

Dragomir este de mai mult timp în conflict cu selecţionerul Victor Piţurcă, pe care l-a criticat aproape de fiecare dată când a vorbit despre echipa naţională.

România a fost învinsă, marţi, în deplasare, pe Amsterdam ArenA, cu scorul de 4-0 (1-0), de reprezentativa Olandei, într-un meci din Grupa D a preliminariilor Cupei Mondiale din 2014. Vineri, România a remizat la Budapesta, cu Ungaria, scor 2-2.

gamdul.info

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.