spot_img
spot_imgspot_img
19.9 C
Vaslui
03-iun.-2024

SUA vor propune un „plan de acţiune” în vederea reluării negocierilor israeliano-palestiniene

- Advertisement -

Statele Unite vor propune un plan de acţiune în vederea unei reluări a negocierilor de pace între israelieni şi palestinieni „în următoarele două luni”, a declarat duminică un oficial palestinian de rang înalt.

Administraţia americană i-a anunţat pe palestinieni că, „în următoarele două luni, va prezenta un plan de acţiune celor două părţi asupra următoarelor etape politice”, a declarat oficialul sub protecţia anonimatului.

Secretarul de Stat John Kerry, care l-a însoţit pe preşedintele american Barack Obama în Israel, Cisiordania şi Iordania, a rămas sâmbătă la Amman pentru a se întâlni cu preşedintele palestinian Mahmoud Abbas şi, după aceea, la Ierusalim, cu premierul israelian Benjamin Netanyahu.

„Kerry a lansat intervenţia administraţiei americane. Efortul american în vederea găsirii unei soluţii a început”, a precizat acest oficial palestinian. Însă el „nu a dorit să impună celor două părţi idei noi, pentru moment, şi nu are, încă, un plan specific”.

Potrivit acestui oficial, „este prea devreme pentru a se vorbi despre întâlniri bilaterale sau trilaterale”.

„Noi considerăm că vizita efectuată de Obama şi Kerry a normalizat relaţiile americano-palestiniene”, a continuat aceeaşi sursă, referindu-se la nemulţumirea americană faţă obţinerea statutului de stat de către Palestina la ONU, considerată contraproductivă de către Washington.

În cadrul unei vizite la Bagdad, duminică, Kerry nu a spus nimic despre acest „plan de acţiune”, dar a apreciat că turneul regional „extrem de reuşit” al lui Obama a „pregătit scena pentru ca protagoniştii să poată, eventual, să sperăm, găsi o cale a negocierilor” de pace.

Secretarul de Stat a insistat, cu o zi înainte, pe lângă Netanyahu şi Abbas, asupra „necesităţii” de a face pace, potrivit unui oficial de la Departamentul de Stat.

Abbas a repetat joi în faţa lui Obama că el cere o încetare a colonizării israeliene în Cisiordania şi Ierusalimul de Est în vederea reluării negocierilor de pace suspendate în seprembrie 2010.

În cadrul primului său turneu în regiune, săptămâna trecută, Obama i-a îndemnat pe israelieni şi palestinieni să opteze pentru pace, fără să traseze calea către o soluţie cu două state.

Însă, deşi a criticat colonizarea evreiască, el a apreciat că este necesar ca această problemă să fie soluţionată în cadrul negocierilor de pace.

mediafax.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.