spot_img
spot_imgspot_img
19.9 C
Vaslui
03-iun.-2024

China, sedusă de noua sa Primă Doamnă, în prima apariţie oficială a liderului chinez la Moscova

- Advertisement -

Elegantă, zâmbitoare şi deja celebră, soţia noului şef de stat chinez Xi Jinping pare să fi cucerit China, sâmbătă, în cele câteve secunde ale primei sale apariţii oficiale la Moscova.

Peng Liyuan a focalizat atenţia presei la sosirea sa, vineri, în Rusia, destinaţia aleasă de Xi pentru prima sa vizită în străinătate.

Purtând o poşetă de mână şi un mantou albastru închis, Peng Liyuan, în vârstă de 50 de ani, a coborât foarte natural scările pasarelei avionului Air China, alături de soţul ei, căruia i-a strâns braţul o clipă. Acesta este un gest rar în viaţa publică a liderilor comunişti chinezi.

Peng, o cântăreaţă foarte populară ridicată la rangul de general în armată, şi-a păstrat aerul radios în timp ce îi saluta pe oficialii comitetului de primire rus. O secvenţă văzută şi revăzută la televiziunea chineză.

„De ieri este principalul subiect de discuţie între oameni”, constată Li Jun, comentator al unui mare cotidian de seară din Nankin. Cu astfel de prestaţii, Prima Doamnă ar putea, potrivit lui, să „demoleze mitul conducerii chineze” care, cultivând opacitatea, apare deconectată de la restul ţării.

„Peng Liyuan este elegantă şi afabilă, ceea ce ar putea atenua prejudecăţile internaţionale precum ameninţarea chineză”, asigură Li.

Frumoasa femeie cu frunte înaltă şi păr negru, care nu îşi arată vârsta, a proiectat o imagine de tinereţe şi spontaneitate care contrastează radical cu ceea ce a fost obişnuită populaţia în ultimii 30 de ani.

De la Jiang Qing, ultima soţie a lui Mao Zedong, soţiile liderilor chinezi au rămas în umbră. Dar acest lucru s-ar putea schimba.

În locul unei fotografii cu strângerea de mâini între preşedintele rus Vladimir Putin şi Xi, marile ziare de la Beijing au preferat un instantaneu cu liderul chinez şi Peng Liyuan la ieşirea din avion.

mediafax.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.