spot_img
spot_imgspot_img
13 C
Vaslui
21-mai-2024

Ce-ar fi să introducem trei tipuri de control în materia achizițiilor publice? Ca în Portugalia!Pagina web pentru combaterea criminalității în domeniul achizițiilor publice

- Advertisement -

Pagină specială pe Internet pentru combaterea criminalitătii în acest domeniu. La conferinta de lansare a proiectului al cărui scop este obtinerea unei specializări a celor care combat infractionalitatea legată de achizitiile publice, precum si simplificarea legislatiei, a fost anuntată lansarea unei pagini speciale web pentru aceste probleme. Fraudele în acest domeniu au ajuns în România la jumătate de miliard de euro

Freedom House România, unul dintre organizatorii conferintei „Achiziţiile publice. O abordare operaţională”, eveniment care a avut loc miercuri, 20 martie 2013, la Hotel Intercontinental, Bucuresti, trece în revistă primii pasi ai proiectului “Combaterea Criminalităţii în domeniul Achiziţiilor Publice. O abordare operaţională”. Acest proiect este derulat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene prin Programul Prevention of and Fight against Crime, Comisia Europeană – Directorate-General Home Affairs şi al Ambasadei Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord în România.

  • Seful ANI: Fenomenul conflictului de interese în achiziţiile publice este scăpat de sub control. INTENTIE: depistarea în timp real a acestor conflicte

Evenimentul a avut rolul de a pune împreună partenerii de proiect, partenerii străini, reprezentaţi ai grupului ţintă, dar şi alţi actori importanţi din domeniu (atât din ţară, cât şi din străinătate) cu scopul prezentării şi discutării unor exemple de bună practică, atât din România, cât şi din alte state membre, în domeniul combaterii fraudei în achiziţii publice, informează Freedom House România.

Parteneriat public-privat transfrontalier pentru combaterea flagelului

Conferinţa a fost deschisă de o serie de discursuri introductive din partea reprezentanţiilor instituţiilor şi organizaţiilor partenere în cadrul proiectului, urmate de o serie de prezentări ale rolului instituţiilor publice în lupta anticorupţie în domeniul achiziţiilor publice. „Acest parteneriat format din 17 organizaţii, autorităţi publice, organizaţii neguvernamentale şi asociaţii profesionale a făcut ca proiectul să câştige – este un proiect relativ mic, sub 500.000 de euro, dar cu un parteneriat care acoperă o largă problematică şi prin care sperăm să ne atingem obiectivele, respectiv să combatem criminalitatea în acest domeniu. În finalul proiectului, vom publica ghiduri, pe care le vom trimite tuturor magistraţilor”, a spus Cristina Guseth, directorul Freedom House România. Aceasta a vorbit şi despre reacţiile oamenilor politici, chiar şi după pronunţarea unor sentinţe definitive, ceea ce afectează inclusiv imaginea Justiţiei. „Din păcate, după ce aceste hotărâri definitive sunt obţinute, avem tot felul de reacţii din partea oamenilor politici, care ne explică faptul că de fapt respectivele practici nici n-ar trebui incriminate, pentru că, nu-i aşa, le practicăm cu toţii. Cred că inclusiv la acest nivel ar trebui să mai lucrăm pentru a ne da seama că, dacă incriminăm o faptă, acest lucru va avea consecinţe directe asupra celor care o comit„, a afirmat directorul Freedom House România.

  • PROGRAM EUROPEAN. “Combaterea Criminalităţii în domeniul Achiziţiilor Publice – O abordare operaţională”

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Oana Schmidt-Hăineală, a apreciat că, din perspectiva CSM, proiectul este un succes şi că vizează un domeniu de maxim interes. În această secţiune au mai luat cuvântul Ovidiu Puţura (secretar de stat, Ministerul Justiţiei), Dana GÂRBOVAN (membru board, Magistrats Européens pour la Démocratie et les Libertés), Thorsten GEISSLER (director, Programul Statul de Drept Europa de Sud-Est, Konrad Adenauer Stiftung), Esther BLYTHE (Charge d’Affaires, Ambasada Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord în România), Horia Georgescu (preşedinte, Agenţia Naţională de Integritate), Cornel Călinescu (şef birou ONPCCRCPI, Ministerul Justiţiei), Gabriela Scutea (adjunct al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), Nistor Călin (procuror şef, Direcţia Naţională Anticorupţie), Claudiu Scarlatache (director, Direcţia de Investigare a Fraudelor, IGPR) şi Marian Truşcă (director adjunct, Institutul Naţional al Magistraturii).

Dificultăti, vulnerabilităti…

Vorbitorii au subliniat importanţa succesului parteneriatului dintre instituţiile publice şi societatea civilă în cadrul acestui proiect şi utilitatea folosirii experienţei statelor membre în combaterea fraudei în achiziţii publice. Discuţiile au vizat şi dificultăţile sistemului de monitorizare a achiziţiilor publice în România, în special sub forma absenţei sesizărilor şi a reţinerii celor implicaţi în cadrul licitaţiilor asupra cărora există suspiciuni de fraudă de a se forma în parte civilă, informează Freedom House România. Totodată, directorul Agenţiei Naţionale de Integritate a anunţat începerea dezvoltării unui program de monitorizare a funcţionarilor publici, activi în cadrul procesului de achiziţii publice.

Aceste discuţii au fost urmate de trei paneluri în cadrul cărora principalele teme abordate au fost:

  • Practicile naţionale în achiziţii publice,
  • Metode de colaborare internatională pentru combaterea fraudei,
  • Achiziţiile publice în spatiul românesc,
  • Mecanisme de combatere a Fraudei.

În aceste secţiuni au luat cuvântul Teresa De Almeida (Procuror, Expert în infracţiuni economice şi financiare, Parchetul din Lisabona), Teodor Dulceaţă (Director adjunct al Direcţiei Control, Departamentul pentru Lupta Antifraudă), Sorin Fusea (preşedinte, Asociaţia Naţională a Specialiştilor în Achiziţii), Silviu Cristian Popa (preşedinte complet, membru colegiu, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor), Lucian Dan Vlădescu (preşedinte, Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice), Marius Bulancea (procuror, consilier al Procurorului General, Ministerul Public), Horaţiu Baias (procuror şef serviciu tehnic, Direcţia Naţională Anticorupţie), Florin Teodor Cuciureanu (şef serviciu specialişti, Direcţia Naţională Anticorupţie), Diana Ungureanu (judecător de drept contencios-administrativ, formator INM) şi Iulia Ciolcă (judecător de drept penal, Curtea de Apel Bucureşti, formator INM).

Achizitii publice controlate a priori, concomitent și a posteriori

Vorbitorii au apreciat importanţa acestui proiect în măsura în care oferă o perspectivă de ansamblu asupra sistemului de achiții publice din România şi au subliniat necesitatea dezvoltării unor instrumente noi care să ajute la depăşirea obstacolelor din domeniu. Teresa de Almeida, reprezentantul parchetului din Lisabona, a prezentat experienţa Portugaliei în domeniul achiziţiilor publice, exemplificând şi explicând cele trei tipuri de audit ale sistemului de achiziţii, respectiv a priori, concomitant şi a posteriori, informează Freedom House România. Teresa de Almeida a detaliat funcţionarea bazei de date a achiziţilor publice din ţara sa şi a menţionat existenţa unui Birou de Confiscare Extinsă sub autoritatea Poliţiei Criminale. Totodată s-a stabilit ca speţele ce vor fi discutate în seminariile următoare organizate în cadrul proiectului să se bazeze pe un input oferit de grupul ţintă, asigurând astfel relevanţa şi utilitatea activităţilor. Freedom House România mai arată că a fost anunţată şi lansarea paginii web dedicate proiectului, unde pot fi găsite detalii: www.freedomhouse.ro/ISEC

evz.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.