spot_img
spot_imgspot_img
15.6 C
Vaslui
20-mai-2024

Orange România intră pe piaţa TV

- Advertisement -

Orange, liderul pieţei locale telecom, va lansa în curând servicii de televiziune, operatorul primind dreptul de a furniza servicii de retransmisie a programelor media audiovizuale, conform informaţiilor ANCOM.

„Ca urmare a realizarii notificării transmise ANCOM, ORANGE ROMANIA S.A. a dobândit, începând din data de 11 martie 2013, dreptul de a furniza servicii de retransmisie a programelor media audiovizuale liniare prin intermediul reţelelor radio celulare publice (tip Mobile TV), ANCOM eliberând în acest sens un certificat-tip. Conform procedurii de autorizare generala stabilită prin Decizia preşedintelui ANCOM nr.987/2012 privind regimul de autorizare generală pentru furnizarea reţelelor şi a serviciilor de comunicaţii electronice, orice persoană care intenţionează să furnizeze reţele publice de comunicaţii electronice sau servicii de comunicaţii electronice destinate publicului are obligaţia să transmită ANCOM o notificare cu privire la această intenţie, cel mai târziu în ziua începerii activităţii. Realizarea notificării conferă solicitantului dreptul de a furniza reţelele sau serviciile pentru care s-a autorizat, nu însă şi obligaţia de furnizare propriu-zisă a acestora”, au precizat oficialii ANCOM.

Orange România a semnat şi un contract cu SES Astra, unul dintre cei mai mari furnizori globali de servicii de comunicaţii prin satelit din lume, pentru a lansa pe piaţa locală servicii de televiziune prin satelit (DTH). Orange ar putea intra pe piaţa TV cel târziu la începutul lunii mai.  România are trei jucători pe piaţa de televiziune prin satelit RCS&RDS – Digi, Romtelecom – Dolce şi UPC – Focus Sat

5,92 milioane abonaţi la servicii TV

La jumătatea anului trecut existau 5,92 de milioane de abonaţi la serviciile TV, din care 3,67 milioane de abonaţi la serviciile TV prin cablu, 2,21 milioane de abonaţi la serviciile DTH şi 35.000 de abonaţi la serviciile IPTV, conform celor mai recente date ale ANCOM. În funcţie de numărul de abonaţi, RCS&RDS, Romtelecom şi UPC deţin peste 90% din piaţa serviciilor TV din România.

RCS&RDS este lider pe piata serviciilor TV, urmat de Romtelecom şi UPC. La data de 30 iunie 2012 existau 449 de furnizori TV operaţionali, dintre care 445 de furnizori de servicii TV prin cablu, 3 furnizori de servicii TV prin satelit (DTH) şi 4 furnizori de servicii TV prin internet (IPTV). În prima jumătate a anului trecut, veniturile obtinute de furnizorii de servicii TV au depăşit 796 de milioane de lei, în creştere anuală cu 8,2%. În 2011, veniturile furnizorilor de servicii TV au depăşit 1,56 miliarde lei.

capital.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.