Retailerii care, în urma anilor de criză, au schimbat radical modul de selecţie, dispunere şi prezentare a mărfurilor vor depăşi perioada dificultăţilor economice globale cu mult mai uşor şi vor înregistra rezultate financiare cu mult mai bune decât cei care se axează prioritar pe reducerile de preţuri, arată o analiză realizată de Argo Real Estate Opportunities Fund (ARGO), unul dintre cei mai mari proprietari de parcuri de retail și centre comerciale din România.
„Anul 2012 a fost un an de vârf pentru promoţii, iar consumatorului îi este din ce în ce mai greu să aleagă între acestea. Toată lumea are promoţii, în special reduceri de preţuri, dar şi alte tipuri de campanii; promoţiile au devenit, cum se spune în Anglia, un „must have”, nu mai sunt o opţiune, sunt obligatorii”, a arătat Graham Kilbane, COO ARGO.
Urmarea firească este că promoţiile nu mai sunt un factor de diferenţiere între un retailer sau altul, astfel încât selecţia şi dispunerea mărfurilor, precum şi întreaga amenajare şi atmosferă dintr-un magazin dobândesc o importanţă în creştere pentru a atrage cumpărătorii, după cum arată analiza ARGO. „Între „n” promoţii, consumatorul va alege să cumpere dintr-un magazin în care mărfurile sunt convenabil aşezate, categoriile de produse sunt uşor vizibile şi bine selecţionate, trecerea de la un tip de mărfuri la altul este firească, iar căutarea unui anumit produs – sau a unei anumite mărimi a unui articol de îmbrăcăminte, de exemplu- nu consituie „o excursie” plină de provocări şi de nervi”, a precizat Graham Kilbane.
De asemenea, decoratorii profesionişti de vitrine (profesie numită internaţional „window dresser”) recomandă amplasarea produselor la înălţimi şi distanţe diferite, pentru a conferi senzaţia de volum şi a putea prezenta mai multe mărfuri fără a aglomera spaţiul. Manechinele trebuie „să prindă viaţă”, în posturi interesante, cu lumina concentrată asupra produselor care sunt prezentate. În plus, comerciantul trebuie să aibă stocuri suficiente cu produsele expuse în vitrină, întrucât în caz contrar clienţii vor fi dezamăgiţi şi, cel mai probabil, vor pleca fără să cumpere un substitut.
„Reducerile de preţ se vor menţine în top şi în 2013, dar acest an va arăta că, aşa cum consumatorul a devenit mai pretenţios în ceea ce priveşte mărfurile, la fel vor sta lucrurile şi în ceea ce priveşte magazinul din care cumpără: cu cât va fi mai plăcută şi uşoară experinta cumpărăturilor, cu atât mai mult vor fi alese promoţiile din acel magazin, plus alte produse”, a precizat Graham Kilbane.
Capital.ro